Furnalul de la Govajdia

Am continuat calatoria pe melagurile hunedorene, pe drumul judetean care urca ca un sarpe, spre lacul Cicis, cazandu-ma la o pensiune situata pe malul acestuia. Cu un trecut invaluit in mister si legendă, asezat intr-un peisaj de poveste, lacul artificial Cincis se afla pe locul unde isi avea obarsia in trecut un sat, ce a fost stramutat in urma cu mai bine de 40 de ani. Autoritatile au decis ca satul sa fie stramutat pentru a se amenaja in locul acestuia un lac de acumulare. Apele care au acoperit satul, au inghitit doua biserici impreuna cu cimiterele acestora. Numele satului se trage de la cele cinci persoane care au intemeiat satul, un bunic, fiul sau si cei trei nepoti care au luptat intr-o batalie la locul in care se afla acum Poiana Turcului.

Nu departe de unde am stat, aproximativ 12 km, in capatul satului Govajdia, se mai poate vedea primul furnal cu flux continuu din Europa si al doilea din lume, cu o vechime de peste 200 de ani. Ajuns acolo, prima impresie a fost ca totul este parasit (si chiar asa era). Am parcat masina la umbra, si am vazut ceva miscare la o casa (modesta de fel), unde m-a intampinat un “nene”. L-am intrebat cum se poate “vizita” aceasta minunatie a tehnicii, abandonata de autoritatile care o administreaza. A venit cu mine, si mi-a aratat cum era legata cu sarma o poarta (pe care mi-a deschis-o), apoi m-a insotit in curte la furnal. Cand a fost construit, a fost cel mai modern furnal de topire a minereului de fier.

Chiar daca este degradat, el este “deschis” vizitatorilor, cladirea fiind declarata monument de arhitectura industriala in anul 2000. Se spune ca la furnalul din Govajdia s-ar fi turnat fonta folosita pentru unele elemente de rezistenta ale turnului Eiffel. Constructia furnalului a inceput in anul 1806 in Tinutul Padurenilor, pe locul unui atelier de fierarie, si a fost terminata patru ani mai tarziu, dupa mai multe investitii suplimentare fata de proiectul initial, cand s-a livrat prima sarja de fonta. Locul ales se afla la confluenta paraurilor Nadrab si Runc, in apropierea zacamintelor de fier din muntii Poiana Rusca, intr-o zona bogata in lemn, necesar alimentarii furnalului. Furnalul are o inaltime de aproape 10 metri si un diametrul maxim de peste doi metri. A fost oprit la sfarsitul anului 1820, si a ajuns intr-o stare de ruina, iar activitatea lui a fost reluata abia in 1838, dupa ce furnalul de la Toplita a fost distrus de un incendiu. Perioada in care furnalul a avut activitatea cea mai intensa a fost intre anii 1871 si 1889, dar a intrat in declin dupa aparitia uzinelor de fier de la Hunedoara. A fost definitiv scos din functiune in anul 1924, si nu s-a distrus complet multumita localnicilor, care au avut grija de el pe cat le-a stat in putere, considerandu-l o constructie reprezentativa si o mandrie a satului. Poate deveni un important obiectiv turistic in zona Hunedoarei, daca autoritatile isi dau interesul.