Laurențiu Urluescu, președintele Furnizorilor de Energie din România (AFEER), a dezvăluit într-o conferință de presă că o companie care activează pe piața de furnizare de curent a fost la un pas de a intra în incapacitate de plată din cauza OUG 119/2022 care prevede plafonarea prețurilor la electricitate. „Deja sunt probleme cu lichiditatea în piaţă, ca urmare a decontărilor întârziate, şi există un risc mare de apariţie a blocajelor financiare. Era cât pe-aci să avem un default (incapacitate de plată – n. r.), ceea ce înseamnă un blocaj financiar, ceea ce va duce în secunda doi la un blocaj general”, a spus Urluescu, citat de Agerpres.
Deşi a spus că nu poate da nume de companii, acesta a afirmat totuşi că, potrivit unor informaţii din piaţă, ar fi vorba despre Electrica Furnizare. „Nu pot să dau nume de companii, dar este vorba de unul dintre membrii noştri. Nu înseamnă că ceilalţi sunt în situaţie mai roz. Să nu uităm că, dacă unul pică, trage mai mulţi după el, îi trage şi pe ceilalţi. Toţi furnizorii sunt în corzi acum, orice bobârnac îi duce în prăpastie. Dacă un furnizor, nu mare, ci mediu, pică, pică şi cel de ultimă instanţă care îi preia clienţii. Ce se poate întâmpla? Raţionalizare sau blackout”, a completat preşedintele AFEER.
(1)Arieratele de miliarde de euro acumulate de luni de zile în compensarea cheltuielilor deja efectuate de furnizori cu clienții de energie, (2) criza de lichiditate și (3) epuizarea limitei specifice de credit în sectorul bancar fac ca unul dintre cele mai mari riscuri în sistemul energetic românesc să fie intrarea în incapacitate de plată a unei mari companii de furnizare, se arată într-o analiză a Energy Policy Group. (conținutul integral, în comentarii).
Este neclar dacă statul român are un plan de urgență pentru un astfel de scenariu, potrivit EPG, care apreciază că una dintre cele mai brutale și mai ne-economice moduri de intervenție în piață a OUG 119 este fixarea unui plafon de preț de 1.300 lei/MWh până la care statul recunoaște cheltuielile de achiziție de energie ale companiilor de furnizare.
O astfel de obligație de vânzare a energiei cu mult sub costurile de operare (într-adevăr, prețurile pe PZU sunt și de 2-3 ori mai mari decât acest nivel) reprezintă, în fapt, o formă de expropriere a veniturilor furnizorilor.
Printre măsurile discutate la nivel european, Comisia a acordat o atenție aparte nevoii ca guvernele naționale să asigure lichiditate companiilor de furnizare. În fundamentarea propunerii de Regulament, la punctul 43, Comisia indică necesitatea compensării depline a furnizorilor: „furnizorii trebuie să fie compensați în mod echitabil pentru costurile pe care le suportă pentru furnizarea la prețuri reglementate, fără a aduce atingere aplicării normelor privind ajutoarele de stat. Costul prețurilor sub nivelul costurilor reglementate trebuie să fie finanțat din veniturile provenite din aplicarea plafonului pe venituri”.
Furnizorii de energie au semnalat autorităților efectele negative ale OUG 119 pentru a nu ajunge în situația imposibilității securizării energiei pentru clienții din portofoliu.
Urluescu susține că este un risc mare ca România să se confrunte cu un deficit de energie şi gaze în piaţă. „O parte dintre consumatori vor trebui fie să reducă benevol consumul, fie să fie deconectaţi”, a susţinut Laurenţiu Urluescu. În plus, sistemul bancar nu mai finanţează companiile din energie. „OUG 119 efectiv distruge piaţa. Furnizorii sunt reticenţi în a prelungi contractele sau a oferta clienţi noi, mai ales cei care beneficiază de plafonare”, a subliniat el.
Conform acestuia, actul normati amintit duce la blocarea importurilor de electricitate şi gaze, ceea ce ar însemna că, în vârf de consum, să nu mai poată fi asigurată continuitatea în aprovizionare. „Preţul de 1.300 de lei pe MWh fixat pentru furnizori este vădit sub preţul pieţei. Înseamnă o pierdere din start pentru orice furnizor. Nu se mai încheie nicio tranzacţie pe piaţa forward, ceea ce înseamnă că toată energia va fi tranzacţionată pe PZU (Piaţa pentru Ziua Următoare, piaţa spot – n. r.) şi nu va mai exista niciun preţ de referinţă”, a completat reprezentantul furnizorilor.
Cotidianul RO