Știți explozia de bucurie care începe vinerea, deseori de joi chiar, pe Facebook, prilejuită de apropierea sfârșitului de săptămână: „ieeei, a venit weekendul!!”?. Sau tristețea prilejuită de sfârșitul lui: „oooo, din nou Luni..!!”? Ei bine, multă vreme am fost în tabăra adversă! Se întâmpla pe vremea când principala mea ocupație era lucrul de mână și când încercam să fac ceva din asta. Pe vremea aia, ziua mea preferată era ziua de luni pentru că, după aproape două zile în care nu puteam să lucrez lucru de mână, îmi puteam relua activitatea favorită. Sâmbăta, de regulă, găteam pentru duminică, făceam curățenie, etc. Începuse să fie ziua care îmi displăcea cel mai tare... Uneori, îi invidiam parcă puțin pe cei bucuroși de weekend. Era ca și cum exista pe lumea asta un motiv de bucurie la care eu nu aveam acces... :)) Alteori mă gândeam că e tare trist să trăiești o săptămână întreagă cu speranța că cele cinci zile de muncă vor trece cât mai repede, ca să te poți, în sfârșit, bucura de o bucățică de timp. Ca și cum (e puțin exagerată comparația, poate...) ai aștepta să treacă mai repede viața ca să te poți bucura de pensie. Pentru mine fiecare zi era bucurie pentru că făceam în fiecare zi ceea ce îmi plăcea!
Una peste alta, am ajuns să trăiesc și eu cu gândul la ziua de vineri, să mă bucur că vine, să oftez că mâine e luni... Nu e okay. Chiar nu e! Viața e și așa scurtă, tinerețea e și mai scurtă! Ar trebui ca fiecare om să poată să lucreze ceea ce îi aduce satisfacție și bucurie, munca ar trebui să fie o bucurie, o plăcere, pentru că ea ne ocupă cea mai mare parte a timpului. Ăsta e adevărul! E foarte important să-ți placă munca pe care o faci, să-ți placă colegii cu care, uneori, îți petreci mai mult timp decât îți petreci acasă, cu familia, să-ți placă locul unde muncești. De-asta e important să-ți găsești vocația (cu cât ești mai tânăr când se întâmplă asta, cu atât mai bine), de-asta e important să fii curajos și să îți urmezi visele.
În altă ordine de idei... Nu mai știu unde am citit/auzit, de curând, că viața noastră e un drum sinuos pe care-l parcurgem uneori într-un ritm accelerat (mai ales în tinerețe, când vrem să realizăm multe), apoi mai frânăm, mai accelerăm, depinde de împrejurări, ca să ajungem la un moment când viața începe să fie o linie dreaptă cam așa: ----------------------, și parcă nu mai e nimic de făcut. Ai casă, o mașinuță, copiii-s la ale lor, și parcă (sună lugubru) nu mai ai nimic de făcut decât să aștepți sfârșitul. Trist! Trist, trist, foarte trist! Oricum, parcă-parcă m-aș afla și eu la începutul liniuței (deși n-am vârsta). Așa că, am de gând să ies din zona de confort, altfel decât am făcut-o când am mers la facultate. De data asta va fi drastic! Despre asta o să vă povestesc pe parcurs. O să fie amuzant. Și înfricoșător. Și ciudat! Dar dacă Dumnezeu e cu noi... De fapt ăsta e cel mai bun lucru pe care-l experimentez când ies din zona de confort: mă apropii de Dumnezeu mai mult, mă încred mai mult în El și viața devine, cumva, mai frumoasă.
Înainte de a porni în noi aventuri, plecăm prima dată în concediu. Abia aștept!
Scriind toate astea mi-a venit un verset în minte: „Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte.”(Proverbe 19:21) Așa că, facă-se voia Lui!
Ca să inchei pe un ton vesel, vreau să vă înștiințez că latura mea creativă se manifestă în cele mai ciudate moduri. Astfel, veți putea observa cât de perfect mi-am asortat, la serviciu, ținuta cu prânzul și agenda. :))