O vorbă românească spune „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul ”. Adică, nu este nici o legătură între ce se crede că ar fi și ceea ce este în realitate.

Economia românească este cea care reflectă cel mai bine distanța dintre gard și leopard. Una ni se spune despre starea ei și alta este realitatea în care se află.

Iată „gardul” pe care îl prezintă actualul guvern chiar prin declarațiile domnului prim-ministru: „Suntem ţara cu cea mai mare creştere economică la nivelul Uniunii, de opt ori din 2000 până în 2022” (…)Avem al treilea produs intern brut în Europa, inclusiv pe primul trimestru ne situăm pe locul al treilea, este o situaţie pe care am gestionat-o cu toate problemele care au fost. (…) Le-am gestionat astfel încât România a fost printre ţările care a avut cea mai consolidată stabilitate şi cea mai consolidată creştere economică. Ne aflăm pe acelaşi trend”. Tot de la nivel guvernamental, s-a anunțat că: ”Dacă în anii 2000 românii se uitau cu admirație la dezvoltarea economică a unor țări precum Ungaria și Portugalia, anul trecut, România le-a ajuns din urmă în ceea ce privește PIB-ul. pe cap de locuitor, exprimat în paritatea puterii de cumpărare”.

Dacă însă trecem de acest gard frumos și victorios, intrăm în curtea casei numită România în care ne așteaptă „leopardul” care nu numai că habar nu are de cât de frumos este gardul, dar nici nu-i pasă de el atâta timp cât suferă de foame și frig.

Lăsând la o parte zicalele, gardurile și leoparzii ajungem la un paradox care caracterizează pe deplin starea actuală a economiei noastre: deși am făcut progrese și avem o rată de creștere pe primele locuri în UE, nu reușim, de la aderare, să ne depășim condiția, rămânând constant pe penultimul loc în ierarhia europeană.

Trebuie să se renunțe la opinia exprimată de către unii politicieni opozanți și chiar analiști economici conform căreia datele sunt cosmetizate sau chiar falsificate. Datele statistice prezentate de către guvernanți sunt preluate de la instituții financiare internaționale de prestigiu a căror corectitudine nu poate fi pusă la îndoială.

Datele sunt corecte, dar efectul lor în economia reală nu este concordant cu nivelul și amplitudinea lor.

În timp ce statistic, România este o țară din ce în ce mai prosperă, realitatea arată o Românie din ce în ce mai pauperă.

Cum se explică acest paradox ?

Explicația constă în modul de interpretare a efectelor creșterii economice.

Din literatura de specialitate aflăm că interpretarea efectelor creșterii economice este obligatoriu să fie făcută pe trei direcții principale:

1. Cu cât a crescut și s-a îmbunătățit standardul de viață al populației că urmare a creșterii produsului intern brut;
2. Cu cât și în ce mod s-a reflectat creșterea asupra mediului economic și al profitabilității economiei reale;
3. Cu cât și în ce structură s-a îmbunătățit gradul de competitivitate al economiei naționale pe piața internațională.

Din păcate, realitatea ne arată că acea spectaculoasă creștere economică nu a avut niciun efect pozitiv pe cele trei direcții citate mai sus.

Deși produsul intern a crescu cu peste 4%, puterea de cumpărare nu a urmat aceeași tendință, din contră, a scăzut vertiginos. Fără să intrăm în amănunte deja cunoscute, trebuie însă amintit că inflația la alimentele de bază este de două sau chiar de patru ori mai mare decât cifra INS, iar numărul oficial al populației aflată la limita sărăciei este în creștere, situându-se la cel mai de jos nivel european (concurăm cu Bulgaria și nu depășim decât unele departamente de peste mări ale Franței)

Mediul economic este victima politicii sociale a actualei coaliții, fiind sufocat de impozite și taxe, dar, mai ales, de costurile mari ale facturilor la energie. Conform datelor oficiale, peste 7000 de societăți și-au încetat activitatea în anul trecut din cauza incapacității de a achita facturile la energie.

Pe planul relațiilor externe, situația s-a deteriorat mult prin pierdere capacității competiționale a exporturilor românești, afectate de cel mai mare cost al energiei la nivel european.

Părăsind stilul academic, nu putem să nu facem apel la un vechi, dar extrem de actual, proverb românesc: „operația a reușit, dar pacientul a murit”.

Cu alte cuvinte, ritmul de creștere este mare, dar economia este din ce în ce mai evident într-o stare de precaritate.

În concluzie, actualmente, România nu poate valorifica în interesul cetățenilor și economiei sale plusul de produs generat de creșterea economică.

Care ar fi cauza?

Una dintre ele, după părerea mea, este structura actuală a economiei, caracterizară printr-o pereche de deficite care „golesc“ economia de orice plus al produsului, transferându-l în afara cadrului național al economiei țării. Vorbim despre deficitului contului curent și despre deficitul balanței comerciale. Nu intru în amănunte, explicațiile fiind cunoscute, dar nu se poate să nu ajungem la concluzia că însăși creșterea economică nu este „sănătoasă“ prin faptul că preponderent apare ca un fenomen al unei economii care funcționează pe datorie.

Iată motivele pentru care nu pot avea convingerea că o creștere economică relativ bună poate garanta protecția economiei românești în fața efectelor unei viitoare crize.

Atâta timp cât efectele benefice ale unei crize nu sunt resimțite la nivelul populației și ale economiei reale, fiind ” pierdute” datorită unei structuri economice inapte de a-și regla deficitele și a unei structuri instituționale ineficiente prin politizare, nu putem considera creșterea economică o garanție a rezilienței .

Este aberant ca actuala stare precară a structurii și funcționării economiei și statului român să nu poată valorifica în interes propriu efectele creșterii economice.

Degeaba am înregistrat o creștere economică „extraordinară” – cum ni se spune din sfera guvernamentală – dacă ea este doar o cifră fără un corespondent material și valoric în lumea realității economice.