GAULEITERUL NAZI,KLAUS WERNER JOHANNIS,FOSTUL PRIMAR AL SIBIULUI ESTE MAI PRESUS DE LEGI? ,ASA CUM ESTE MENTORUL SAU SI AMIC DE FAMILIE CU TRAIAN BASESCU?

  • Postat în Fapt divers
  • la 22-10-2017 08:15
  • 564 vizualizări
GAULEITERUL NAZI,KLAUS WERNER JOHANNIS,FOSTUL PRIMAR AL SIBIULUI ESTE MAI PRESUS DE LEGI? ,ASA CUM ESTE MENTORUL SAU SI AMIC DE FAMILIE CU TRAIAN BASESCU?
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog
Materialul care urmează a fost publicat în urmă cu mai bine de un an de revista “Justiţiarul”, dar fără nici un rezultat, deşi a fost tot o scrisoare deschisă, adresată atunci preşedintelui Traian Băsescu. Acesta, cu toată poza lui ipocrită de luptător anticorupţie, îl protejează pe primarul sibian şi grupurile de interese susţinute de Iohannis.
Preşedintele suspendat nu a făcut decât să execute ordinele primite din Germania, stat care are tot interesul să-l menţină pe Klaus Iohannis ca primar, deoarece prin acesta îşi rezolvă interesele geo-politice din zonă (neocolonizare, autonomie în favoarea maghiarilor şi saşilor, expansiune politico-economică). În paralel funcţionează şi traficul de influenţă intern, întreţinut tocmai de grupurile de interese pe care le acuză Băsescu. Nu întâmplător Sfintele Sărbători de Paşti le-a petrecut la Sibiu în compania primarului infractor. Se pare că în acea scurtă vacanţă a avut loc şi o întâlnire cu magnatul sibian Ilie Carabulea, unul din partenerii de afaceri ai Primăriei Sibiu. Cunosc şi relaţia dumneavoastră, domnule preşedinte interimar, cu acest om de afaceri, care datează din perioada în care aţi activat la una din firmele lui Sorin Ovidiu Vântu. Sper ca acest aspect să nu influenţeze în vreun fel anchetele din dosarele penale, blocate de Traian Băsescu şi Monica Macovei, pe numele Klaus Werner Iohannis. Acesta este numele complet şi real al infractorului, nu Johannis scris cu “J”, cum apare în mass-media!

Stimate domnule preşedinte,

Subsemnatul Marius Albin Marinescu, în calitate de director al revistei „Justiţiarul“, mă adresez domniei voastre, deoarece aţi declarat război făţiş corupţiei.

Personal, cred că este total deplasată afirmaţia că numai noi, românii, suntem promotori ai corupţiei. În România sunt şi alte etnii, care au şi ele „uscăturile“ lor. De aceştia de ce nu se atinge nimeni? Minorităţile naţionale sunt deasupra legilor sau beneficiază de drepturi în plus faţă de românii majoritari?

De ce să suportăm doar noi stigmatul de „hoţi“, când se ştie că sunt şi alogeni care s-au bucurat de bani nemunciţi. În calitatea mea, de director al unei publicaţii de investigaţii, pot să vă pun la dispoziţie o listă cu politicieni şi oameni de afaceri de etnie maghiară, evreiască, aromână, ţigănească, ucraineană şi germană, la fel de pătaţi ca şi românii intraţi în colimatorul D.N.A.

Dar, în rândurile care urmează, mă voi referi la un singur astfel de personaj, primarul Sibiului, Iohannis Klaus Werner. Acesta este numele său corect, aşa cum îl are scris şi în cartea de identitate, nu „Johannis“ cu „J“ în loc de „I“, cum este scris de o presă care doreşte să-l „germanizeze“ la maximum.

Presa naţională a scris în repetate rânduri despre acest „sas gospodar şi cinstit“. Nu mă refer la acel segment mass-media care i-a ridicat un piedestal nemeritat, probabil pe bani grei. Îcepând 2000, anul în care a fost ales primar pentru prima oară, au scris despre ticăloşiile acestui individ, următoarele publicaţii: „Jurnalul naţional“, „România liberă“, „Curentul“, „Ziua de Ardeal“, „Gardianul“ şi, recent, „Gândul“. De asemenea, anul trecut în luna august (2005 – n.r.), pe postul tv „Naţional“ a fost un adevărat serial cu hoţiile primarului sibian care, să-l citez pe realizatorul Sorin Ovidiu Bălan, „fură cu tactică germană“! Pe scurt, îl acuz public şi îmi asum responsabilitatea pentru afirmaţiile mele pe numitul Iohannis Werner Klaus de următoarele:

1. Trafic internaţional de fiinţe umane.

2. Trafic de infuenţă şi luare de mită.

3. Evaziune fiscală.

4. Rapt imobiliar.

5. Abuz de putere şi corupţie în gestionarea banului public.

6. Atentat la siguranţa naţio-nală.

Pentru toate acuzele mele deţin probe materiale şi, de asemenea, există martori dispuşi să dea declaraţii, deşi nimeni nu crede, la Sibiu, că această persoană va fi pedepsită cândva pentru ticăloşiile sale, deoarece este susţinut de Germania, ţara care practic conduce Uniunea Europeană.

La fel, îl acuz public şi pe fostul premier al României, domnul Adrian Năstase, pentru protejarea infractorului şi subminarea siguranţei naţionale. Din ordinul personal al lui Năstase au fost blocate toate dosarele de urmărire penală împotriva învinuitului Klaus Werner Iohannis, iar împreună au pus la cale deposedarea statului român de centrul istoric al Sibiului printr-un aşa-zis Protocol.

De fapt, anticipez ce se va întâmpla şi cu această scrisoare pe care o voi expedia şi ca simplu cetăţean. Probabil, o va citi un consilier de-al dumneavoastră şi îmi va răspunde că a transmis-o „organelor competente“. Adică, veşnica „aruncare a pisicii peste gard“, atât de specifică autorităţiilor româneşti, după decembrie’89.

Laşitatea a început să devină o trăsătură de caracter cu specific naţional. În acest sens, ţin să menţionez că a mai fost expediat un denunţ împotriva numitului Iohannis Klaus Werner, iar autorul l-a semnat „curajos“ cu numele meu. Respectivul, pe lângă laşitate, a dat dovadă şi de prostie, deoarece numai un idiot putea să-şi susţină memoriul cu un articol din „Gardianul“, apărut anul trecut, când „Justiţiarul“ – publicaţia pe care am onoarea să o conduc – scrie de şase ani despre toate ticăloşiile primarului sibian. În plus până şi acel articol depus ca probă la denunţul semnat, chipurile, de mine, era plagiat din „Justiţiarul“, drept pentru care am depus plângere penală în aprilie 2005 împotriva ziarului „Gardianul“ pentru furt intelectual (plagiat).

Să revin la acuzaţiile mele, dar pe scurt, deoarece, dacă a-şi intra în detalii, lucrarea ar rivaliza, ca volum,cu o enciclopedie. De fapt, chiar asta ar fi: o „enciclopedie a fărădelegilor“ săvârşite de acest Iohannis şi acoliţii săi.

1. Trafic internaţional de fiinţe umane. În perioada 1990-1991, Klaus Werner Iohannis împreună cu soţia, Carmen Georgeta Iohannis, au intermediat adopţii de copii din judeţul Sibiu pentru cetăţeni canadieni. De aceşti copii nu se mai ştie nimic. Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupţiei şi pentru Petiţii din Camera Depuataţilor a cercetat acest caz. În anul 2004 a fost audiată Iliuţ Maria, bunica a trei fraţi adoptaţi de o familie de canadieni pe filiera Iohannis, împreună cu încă o fetiţă în vârstă de doar două luni. Solicitat de Comisia respectivă să se prezinte la audiere, Iohannis a refuzat, sfidând Parlamentul României. Maria Iliuţ i-a înmânat personal fostului preşedinte Ion Iliescu un memoriu în care arăta implicarea lui Iohannis în dispariţia nepoţilor săi, dar fără nici un rezultat. Puţin i-a păsat lui Iliescu de copiii altora. Doar el nu are copii! Nici Iohannis nu are copii, „bine“ că i-a vândut pe ai altora! Dumneavoastră aveţi copii, domnule preşedinte, Traian Băsescu! Aşa că presupun că înţelegeţi gravitatea faptelor comise de „geambaşul“ de copii. Cu banii câştigaţi din zecile de copii vânduţi, Iohannis şi-a cumpărat casa de pe str. Bâlea, în anul 1991. Dosarul respectiv are la bază un memoriu înregistrat cu numărul 15160/17.03.2004 la Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupţiei şi pentru Petiţii din Camera Depuataţilor. Pe lângă probele depuse la dosar, deţin probe suplimentare constând în înregistrări video şi audio. Există şi martori dispuşi să dea declaraţii privind implicarea directă a soţilor Iohannis în traficul internaţional de copii. S-a avansat, de unele publicaţii, ideea că aceşti copii au fost sacrificaţi pentru bănci de organe. Nu este exclus, din moment ce nu se mai ştie nimic despre ei, de 16 ani!

2. Trafic de influenţă şi luare de mită. Aceste infracţiuni sunt similare cu faptele ce i se impută lui Adrian Năstase, privitoare la cumpărarea terenului din strada Zambaccian, la un preţ subevaluat, de la fostul deputat Bivolaru.

În anul 1999, în complicitate cu un anume Baştea Ioan, actualmente emigrat în SUA, Iohannis împreună cu soţia şi soacra, Lăzurca Georgeta, au sustras Statului Român două imobile imense situate în centrul istoric al Sibiului. În această fraudă au fost implicate şi următoarele persoane: Liviu Munteanu (secretar al Primăriei Porumbacu de Sus), Dorin Suciu (avocat, decan al Baroului de Avocaţi Sibiu, la vremea respectivă) şi Bucşa Radu Gabriel (notar). Menţionez că ultimii doi fac parte din mafia imobiliară sibiană, care este cea mai puternică, pe acest segment, din România! Toţi aceştia au fost implicaţi în fabricarea unui cerificat de moştenitor pe baza unor adeverinţe false emise de secretarul Primăriei Porumbacu de Jos, Liviu Munteanu. Faptele descrise nu sunt fabulaţii, ci ele se regăsesc în Decizia civilă nr. 310/R, din 30 iunie 2005 a Curţii de Apel Braşov, care a şi anulat Certificatul de moştenitor în cauză, ca fiind obţinut pe bază de documente false. Această decizie este definitivă şi irevocabilă. Iată că mai există şi judecători cinstiţi şi incoruptibili în România. Cinste lor!

Traficul de influenţă a fost făcut prin intermediul avocatului Suciu, dar şi prin judecătorul Marcel Rusu, pe vremea aceea preşedintele Judecătoriei Sibiu, iar acuma preşedintele Tribunalului Sibiu. Prietenia dintre cei trei este notorie şi datează dinainte ca Iohannis să devină primar.

Mita a constat în aşa-zisa „vânzare-cumpărare“ a unei jumătăţi din imobilul situat în Sibiu, str. N. bălcescu nr. 29. Suma cu care Iohannis şi soţia au cumpărat de la escrocul Baştea Ioan este ridicolă: 50 milioane lei, în anul 1999! Menţionez că pe spaţiul respectiv, închiriat băncii Raiffeisen, Iohannis încasează anual 20.000 USD – posed contractul de închiriere. Iohannis Klaus Werner este şi evazionoist fiscal (punctul 3 al acuzaţiilor), deoarece nu a plătit impozit pentru 60.000 USD – sumă încasată anticipat de la banca respectivă pentru chiria pe trei ani.

„Vânzarea-cumpărarea“ a fost încheiată în aceiaşi zi, 1 iunie 1999, cu Certificatul de moştenitor şi legatar nr. 90 – cel anulat de Curtea de Apel Braşov! – de acelaşi notar corupt, Bucşa Radu Gabriel, care nici măcar nu avea competenţă teritorială pentru această succesiune, conform Curţii de Apel Braşov.

4. Rapt imobiliar. Această acuzaţie nu se referă doar la cele două imobile despre care am scris mai sus şi care au fost FURATE de Iohannis şi complicii săi.

În calitate sa de primar al municipiului Sibiu, Klaus Iohannis a emis o serie de decizii de retrocedare unor falşi moştenitori. Aici este implicat şi Dorin Nistor, şeful Serviciului Juridic al Primăriei Sibiu. Imobile valoroase au fost obţinute de proprietari impostori cu sprijinul direct al avocatului Dorin Suciu şi al notarului Gabriel Bucşa. Unul dintre beneficiarii acestor furturi imobiliare este numitul Braune Stephan Johannes, proaspăt cetăţean român şi vicepreşedinte al PNL Sibiu. (în prezent a dezertat la P.L.D. – n.r.) Acesta a plătit 15.000 de euro în campania electoală locală din 2004 pentru ca secretara sa, Otilia Man, să ajungă consilier local. Tot pe considerente financiare a fost promovat ca vicepreşedinte al PNL Sibiu. Din informaţiile pe care le deţin, acesta vizează un post în Guvernul României. Taman asta lipsea, un agent provenit din fosta RDG în conducerea ţării.

Deţin probe materiale, documente, pentru implicarea numiţilor Iohannis, Suciu, Bucşa şi Braune în mafia imobiliară. (n.r. – aceste probe se regăsesc în dosarul nr. 296/2006, dosit la biroul central DIICOT din Parchetul General)

În folos propriu, Iohannis a comis, împreună cu soţia, şi infracţiunea de fals în declaraţii, deoarece în 1997 au cumpărat în baza Legii 112 un imobil în Sibiu pe str. Pedagogilor nr. 14, deşi deţineau în proprietate, la vremea aceea, o casă pe str. Bâlea şi un apartament pe str. {coala de Înot.

În condiţii la fel de dubioase a obţinut, după ce a devenit primar, şi imobilul din str. Someşului, nr.13.

Ce mai, cu cinci imobile, Iohannis are mai multe case ca Adrian Năstase!

5. Abuz de putere şi corupţie în gestionarea banului public. În sprijinul jefuirii banului public, Klaus Iohannis şi-a a dus acoliţi din Germania, „oameni de afaceri“ de aceeaşi teapă sau „ţeapă“. Edificatoare, în acest sens, este frauda din anul 2000, primul an de primar al lui Iohannis. Atunci a fost adus special din Germania cetăţeanul Gerhord Obermayer. Acesta a participat la fraudarea statului român prin evaziune fiscală alături de Klaus Iohannis şi Eftimie Costeiu (preşedinte al Consiliului Judeţean, la acea vreme, actualmente „emigrat“ din PSD la PC). Dosarul de la Poliţie a fost muşamalizat, dar sper că mai există.

Acesta nu este singurul „om de afaceri“ din Germania implicat în spolierea Statului Român. Pe meleaguri sibiene a sosit, mai bine spus a revenit – fiind sas emigrat în Germania – numitul Werner Keul. Gazetarul Sorin Ovidiu Bălan a prezentat în ancheta realizată la TV „Naţional“ o casetă audio realizată de „Ziarul de Sibiu“. Un jurnalist a sunat la Primăria Sibiu, prezentându-se ca patron, care dorea un parteneriat în domeniul prestărilor de servicii. I-a fost indicat din start Werner Keul, fiindu-i oferit numărul de telefon al acestuia. Menţionez că acest cetăţean german nu este angajat al Primăriei. În schimb, firma sa de construcţii derulează afaceri cu Primăria Sibiu, în condiţii deosebit de avantajoase pentru neamţ. Împreună cu Iohannis a mutat indicatoarele de intrare în municipiul Sibiu mai departe cu trei kilometri, doar pentru a prinde magazinul „XXL“, construit de acest Keul, în intravilan şi a semaforiza astfel accesul la acest magazin, deoarece Drumurile Naţionale nu-şi dădeau avizul pentru funcţionarea spaţiului comercial. Mai mult, Keul este vicepreşedinte al FC Sibiu, preşedinte fiind chiar Kaiser-ul Iohannis, în persoană. Sfidător, pe echipamentul fotbaliştilor nu este scris FC Sibiu, ci Hermannstadt, aşa cum stă bine unui „land german“ – stat în stat, precum Vaticanul.

Cei doi au pus fotbalul sibian pe butuci, folosind acest sport doar pentru a promova imaginea primarului, în campania electorală 2004.

Un alt „afacerist“ sas revenit din Germania la „pescuit în ape tulburi“, în România este Andreas Huber, personaj pe care Iohannis l-a şi cununat anul trecut. La nuntă a participat şi restul găştii: avocatul Dorin Suciu, notarul Bucşa Radu Gabriel şi judecătorul Marcel Rusu.

Mare parte din lucrări sunt efectuate cu firme germane sau româneşti, dar conduse de patroni germani, ca în cazul Keul. La fel, instalaţii de calitate îndoielnică sunt aduse din Germania, pe bani grei. Exemplific cu stâlpii de iluminat public de pe noul viaduct al Gării, aduşi din Germania şi evaluaţi la preţuri fabuloase, de parcă ar fi fost poleiţi cu aur. În felul acesta banii de la bugetul local şi de la Ministerul Transporturilor s-au dus în Germania, iar cetăţeanul de rând este intoxicat cu „ajutorul acordat de Germania“, când, de fapt, situaţia este exact inversă. Prin aceste dezvăluiri am ajuns la umătorul punct.

6. Atentat la siguranţa naţională. Domnule Traian Băsescu, dacă domnia voastră consideră că este preşedinte al întregii Românii, permiteţi-mi să vă spun că vă faceţi iluzi. Patru judeţe din Ardeal precis nu mai sunt conduse de la Bucureşti. Ne referim la judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, dirijate de la Budapesta şi Sibiu, care primeşte ordine de la Berlin. Aşa că, doar scriptic aceste zone fac parte din teritoriul Romniei, mai ales că în întreaga regiune mărginită de Arcul Carpatic terenurile au fost cumpărate de cetăţeni străini, în special unguri şi germani, dar şi italieni. Din păcate, Germania – „licuriciul mic“ conduce Europa, aşa că ea face Legea şi în România. De aceea Iohannis, ca reprezentant al intereselor germane, este personaj tabu!

Să nu credeţi că stăpânii acestuia de la Berlin nu-i cunosc „bubele“ în cap, adică traficul internaţional de copii sau furtul de case, fapte comise anterior candidaturii. La densitatea de spioni pe metru pătrat, de la Sibiu, ar fi fost imposibil. Dacă nemţii de afară au optat pentru Iohannis, ca să-l propulseze în politică, au făcut-o deoarece nu mai prea aveau de unde alege, majoritatea saşilor plecând în Germania.Aici au rămas doar bătrânii şi „ciurucurile“, cei la care nu le place munca. Iohannis este unul dintre aceştia, ca dovadă toate ticăloşiile în care s-a vârât doar pentru a câştiga bani nemunciţi. A fost „selectat“ doar pentru că era relativ tânăr, înalt şi avea dinţii drepţi în gură, fiind pe placul babelor isterice.

Prin retorcedările masive făcute, în majoritatea unor escroci, care nu au nici un fel de legătură cu foştii proprietari, dar şi prin punerea în proprietate – total ilegală! – a Bisericii Evanghelice, dar şi a Forumului Democrat al Germaniei din România, Iohannis a făcut ca oraşul Sibiu să nu mai aparţină românilor. Bomboana pe colivă, din punctul de vedere al românilor sau cireaşa pe tort, în opinia nemţilor, a constituit-o „retrocedarea“ muzeului Brukenthal către aceiaşi rapace Biserica Evanghelică.

La această situaţie a contribuit, personal, Adrian Năstase, acesta semnând în 13 iulie 2002, în calitate de preşedinte al PSD-ului, un protocol cu Klaus Iohannis, preşedintele F.D.G.R.-ului. Prin acest protocol PSD-ul s-a angajat să le dea saşilor tot ce doresc să revendice. Parcă mai avea importanţă dacă era legal sau nu, din moment ce Iohannis era, atunci, aliat „de nădejde“ al PSD! Adrian Năstase, fiind atunci şi premierul României, a contribuit la preambulul punerii în aplicare a acelui Protocol ruşinos, iar urmările dezastruoase se văd acuma! Din aceste motive îl acuz pe Adrian Năstase de Complicitate la subminarea siguranţei naţionale. Acestuia nu i-a păsat de interesul naţional, ci doar de interesul personal. Aceeaşi politică antiromânească a continuat-o şi actualul premier, Călin Popescu-Tăriceanu.

Domnule preşedinte, uitaţi-vă la nemţi, că tot denunţ acuma pe unul de-al lor. Dacă voi încerca să public, cu probele de rigoare, acuzele de mai sus în Germania, fiţi convins că nici un ziar nu le va publica, nici măcar o „fiţuică“ de scandal, deoarece au tot interesul să-şi protejeze „omul“. La fel, indiferent ce partid va conduce în Germania şi indiferent cu ce partid se va alia Iohannis aici – până acum s-a „lipit“ tot de cei de la putere! – primarul Sibiului se va bucura de aceeaşi susţinere din Vaterland, deoarece, la nemţi, interesul naţional primează în faţa intereselor de partid. Ori, interesul naţional este de a-şi stabili un cap de pod în Est prin recolonizarea germană a Sibiului.

Amestecul Germaniei în treburile interne este mai mult decât evident. Ministrul de interne german a vizitat Sibiul exact în campaniile electorale locale din 2000 şi 2004, cu o săptămână înainte de alegeri! Mai mult, Parlamentul german l-a decorat(!?) pe Iohannis în 2004 pentru că a câştigat detaşat alegerile. Pentru că tot am vorbit despre ministerul de Interne al Germaniei, acesta finanţează un O.N.G.(!?) numit G.T.Z., care s-a infiltrat la Sibiu exact în anul 2000, când a venit Iohannis la putere. Scopul declarat al acestora este restaurarea oraşului, iar cel mascat este recolonizarea nemţească a Sibiului. Acest G.T.Z., prin informaţiile obţinute, a pus umărul la alungarea românilor din case. Prin ce metodă? Simplu! Au căutat în istoricul caselor, după cartea funciară, şi cum au găsit câte un proprietar neamţ, cu aceeaşi uşurinţă, i-au găsit şi un „moştenitor“ în Germania.

În protocolul semant de Năstase şi Iohannis, primul se obliga să retorcedeze „casele naţionalizate de comunişti“. Aiurea! Comunişti nu le-au naţionalizat etnicilor germani nimic. Imobilele respective au trecut în posesia Statului Român prin Decretul-Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944 semnat de regele Mihai. Decretul-Lege respectiv abroga Legea nr. 830 din 21 noiembrie 1940 prin care a fost costituit Grupul Etnic German (celebra Coloană a V-a, creată de Adolf Hitler) şi confiscarea bunurilor acestuia.

De reţinut: Grupul Etnic German a fost înfiinţat imediat după Diktatul de la Viena. El exista şi în alte ţări cu minoritate germană: Franţa (Alsacia), Polonia (Silezia), Cehoslovacia (Sudeţi). Scopurile acestor Grupuri Etnice Germane (Coloana a V-a) erau: sabotajele economice, acţiunile diversioniste în spatele frontului, „intoxicarea” şi dezinformarea populaţiei majoritare din ţările respective.

Acelaşi lucru se întâmplă şi acum, F.D.G.R. şi Consistoriul Evanghelic fiind „demne” urmaşe ale Grupului Etnic German, ale cărui bunuri le revendică total nelegal!

La capitolul „siguranţă naţională” mai există şi alte informaţii, care sunt strict confidenţiale şi nu pot face parte din acest material. Datele respective vor fi oferite numai S.R.I.

Domnule preşedinte, de ce un astfel de individ nu este pedepsit pentru faptele comise? Deoarece este etnic german? Sau pentru că este primarul Sibiului, oraş pe care l-a oferit pe tavă Germaniei, în faţa căreia ne ploconim? Ori pentru că a fost ales de aproape 90Î de electoratul sibian prezent la urne? {i Hitler a fost ales de poporul german, dar asta nu-l face mai puţin vinovat de crimele comise! Sau pentru că Sibiul va fi „Capitală culturală europeană“ în anul 2007, primarul infractor trebuie protejat? – n.r.: materialul, republicat, datează din aprilie 2006.

Deoarece deţin mai multe informaţii despre: activitatea unor servici secrete străine în România, crima organizată autohtonă, mafia transfrontalieră, corupţie la nivel înalt, privatizări frauduloase, etc., solicit public integrarea mea şi a familiei mele în Programul de Protecţie al Martorilor, considerând că vieţile noastre sunt în pericol.

Vă rog să primiţi asigurarea consideraţiei mele,

Marius Albin MARINESCU

director al revistei „Justiţiarul“

Din categoria:Politica

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente