Geneza in mitologia Anunnaki
Iată cum este descrisă crearea sistemului nostru solar:
La început a fost Apsu (Soarele), Mummu (Mercur) şi Tiamat (planetă necunoscută de astronomii din zilele noastre). Din unirea planetei Tiamat cu Soarele, a rezultat Lahmu (Marte) şi Lahamu (Venus). Apoi s-a născut Anshar (Saturn) şi Kishar (Jupiter). Din Saturn şi Jupiter se va naşte Anu (Uranus). Anu va da naştere la rândul ei planetei Nudimmud/Ea (Neptun). Saturn va da naştere lui Gaga (Pluto).
În profunzimile cerului s-a născut Marduk şi a
fost atras în sistemul solar de către Neptun. A penetrat sistemul
nostru solar în sens invers sistemului orbital. Sub efectul
gravitaţional al lui Saturn şi al lui Jupiter, traiectoria sa s-a
curbat spre Tiamat. Ajungând în apropierea planetei Tiamat, unul
din cei patru sateliţi ai planetei Marduk a lovit
Tiamat-ul. În urma şocului, zece dintre sateliţii
acesteia au fost distruşi.
Acest eveniment cosmic violent a dus la formarea centurii de asteroizi dintre Marte şi Jupiter dând naştere totodată la cometele din sistemul nostru solar. În urma coliziunii, ceea ce rămăsese din planeta Tiamat, alături de Kingu, singurul satelit care nu a fost pulverizat, a fost proiectat pe o altă orbită mai apropiată de soare, dând astfel naştere Terrei şi Lunii. Cât despre Pluto, care până atunci fusese un satelit al lui Saturn, a fost proiectat în afara câmpului gravitaţional pentru a ocupa locul pe care îl cunoaştem astăzi.
Această geneză prezintă clar cum s-a format centura de asteroizi, cometele şi poziţionarea pe orbită a planetelor din sistemul nostru solar aşa cum le cunoaştem azi. Hărţile sumeriene ale cerului respectă dimensiunile, ordinea şi poziţiile planetelor. Iată aşadar rezolvată enigma celor două planete necunoscute: Tiamat, care va deveni Terra şi Luna, şi Marduk. Ceea ce părea să fie mitologie în panteonul grec, roman, babilonian, egiptean, vedic, cananeean, hitit, hurit, akkadian, asirian şi chiar chinez, îşi are originile într-o autentică cronică astronomică a sistemului nostru solar. Cum se poate ca asemenea cunoştinţe să fi existat cu 6.000 de ani în urmă?
Anunnaki aveau doi conducatori, Enlil si Enki, ce
detineau intreaga putere si erau fiii lui Anu, conducatorul suprem
al celor de pe Nibiru. Enki este cel care i-a creat pe oameni cu
scopul de a-i scuti pe Anunnaki-i ce lucrau in minele din Africa de
Sud. Conform scrierilor sumeriene, Marele potop se refera la o
incercare a lui Enlil de a distruge rasa umana de
sclavi.
Intre Enlil si Enki s-a creat o apriga disputa in a
distruge sau a pastra rasa de sclavi, creindu-se intre ei
animozitati ce au dus ulterior la razboaie. Invins de Enki, Enlil a
fost nevoit sa se reintoarca pe Nibiru, unde i s-a dat o alta
misiune. Enki, ramas pe Pamant, ajunge la concluzia ca rasa umana
se poate descurca si singura si se poate inmulti si pleaca de
asemenea pe Nibiru.
Legenda genezei omului
Zeii sumerieni, condusi de Enlil si Enki au venit cu
“carele lor de foc” pe Pamant si s-au stabilit intre Tigru si
Eufrat, la sud de muntele Ararat (exact interitoriul localizat de
Biblie ca fiind Gradina Edenului). Zeii (Annunaki) exploatau
minereu aurifer din minele din Tara de Jos (dupa Sitchin, Rhodezia
sau Africa de Sud, unde, intr-adevar, s-au descoperit urmele unor
exploatari preistorice), apoi il transportau cu “barcile
scufundate” pana in Sumeria.
Dupa 40 de “perioade” (un an?) de lucru anevoios in
mine, Annunaki s-au revoltat si au venit la Enki: “Marite zeu, nu
mai vrem sa lucram in mina. E o munca grea si degradanta.” Enki I-a
intrebat: “cine vreti sa scoata aurul cel atat de necesar noua?” ,
la care, Annunaki vin si cu solutia: “Creaza niste lucratori
primitivi”. Aurul extras era necesar Annunaki-lor pentru
confectionarea de podoabe si pentru carele lor de foc (echipament
electronic pentru aeronave).
De aici incepe legeda propriu-zisa a genezei omului
in varianta sumeriana. Enki “a luat samanta unui animal paros, care
merge cand in doua, cand in patru picioare si mananca iarba, precum
gazelele” si a fecundat-o in repetate randuri pe “Zeita Mama”. Au
luat astfel nastere primii oameni, care, o data ajunsi la
maturitate, Enki a realizat ca nu sunt in stare sa
procreeze.
In urma cercetarilor ulterioare, s-a observat ca
progeniturile ce iau nastere din incrucisarea a doua specii
diferite, nu procreaza (ex. catarul, obtinut din incrucisarea
dintre iapa si magar este steril). Vazand ca experimentul sau nu
este unul reusit, Enki revine asupra lucrarii
sale.
Ia din nou samanta animalului paros, lucreaza asupra
sa (inginerie genetica?), fecundeaza ovulele a 14 femele de animal
paros, pe care le implanteaza in uterele a 14 zeite. Iau nastere
astfel, 7 barbati si 7 femei, perfecti asemanatoti intre ei
(clonare). De data aceasta, oamenii erau capabili sa se inmulteasca
. Oamenii nou creati aveau caracterele zeilor, respectiv erau
foarte inalti, traiau foarte mult (vezi aici similitudini cu
Biblia: Noe, Matusalem, etc.) si erau deosebit de puternici si
inteligenti.
La inceput, spun legendele sumeriene, oamenii nu
aveau voie sa se imperecheze decat cu zeii, pastrand caracterele
acestora, dar, dupa o perioada de o mie de ani, acestia,
inmultindu-se peste masura, nu au mai putut fi controlati si au
inceput sa se inmulteasca intre ei, avand si legaturi
incestuoase.
Datorita acestui fapt, speta umana a inceput sa
degenereze, ei incepand sa semene tot mai putin cu zeii, traind
mult mai putin, fiind mai putin inalti, deci asemanandu-se tot mai
putin cu creatorii lor.
Tragand o concluzie personala, daca ar fi sa dam
crezare ledendei sumeriene a Genezei omului, aceasta ar fi
intermediara intre mitul biblic al Genezei omului si teoria
evolutionista a lui Darwin, omul fiind creat de Zeu prin combinarea
ADN-ului primatelor cu ADN-ul propriu. Avand in vedere rezultatele
notabile obtinute in ingineria genetica in zilele noastre, am putea
crede autenticitatea acestei legende.
Conform cercetarilor lui Zecheria Sitchin,exista o a
10-a planeta a sistemului nostru solar(stiuta de oamenii de stiinta
ca Planeta X).Aceasta planeta poarta numele de Nibiru si se afla
undeva dincolo de planeta Pluto.Ea este diferita de celelalte
planete din sistemul solar,are o orbita foarte eliptica,si necesita
3600 de ani pamanteni sa faca o rotatie completa in jurul
Soarelui.Se crede ca periheliul planetei este in apropierea
centurii de asteroizi dintre Marte si Jupiter.O ipoteza este ca
asteroizii au fost creati de catre Nibiru prin distrugerea unei
alte planete,Tiamat(sau Maldek).Din ramasitele acestei planete s-a
creat Pamantul.
Nibiru nu este cunoscuta astronomilor moderni din
cauza orbitei sale foarte eliptice(afeliul planetei este la o
distanta de pana la opt ori mai mare decat cel al lui Pluto).Prin
urmare,Nibiru este departe in cosmos si nu poate fi depistata(sau
este in apropiere, ceea ce ar dezvalui misterul Planetei
X).
Asadar,planeta Nibiru trece prin sistemul nostru
solar o data la 3600 de ani.Aceasta teorie controversata se bazeaza
pe descifrarea unor vechi texte sumeriene de catre Zacheria
Sitchin.Textele isi au originea in primul capitol din
Biblie,Geneza.Sitcin si-a petrecut zeci de ani ca arheolog si
istoric in Orientul Mijlociu,cautand scrieri vechi ale civilizatiei
sumeriene.El spune ca aceasta planeta este locuita de catre
Anunnaki(Nefilim,gigantii din Biblie.Nefilim se traduce adesea ca
gigant,o traducere care nu este tocmai justa.O definitie mai buna
ar fi "acei care au coborat","acei care au venit jos".Cuvantul
anunnaki din textele sumeriene se traduce ca:"acei care au venit
din cer pe pamant").Sitchin i-a identificat pe Nifilim ca fiind
aceiasi cu Anunnaki.
Desi nu oficial,toti istoricii si teologii de seama
sunt de acord ca o parte din Vechiul Testament,si anume Geneza se
inspira din vechi texte sumeriene.Enuma Elish ,cartea creatiei la
sumerieni, si Geneza au o varietate de asemanari.Povestiri despre
Marele Potop se gasesc si ele in amandoua religiile,ebraica si
sumera.O concluzie inevitabila este ca Anunnaki au fost la fel de
reali ca Moise,Noe si Abraham.
Sitchin crede ca Anunnaki au venit pe Pamant acum
485.000 de ani de pe planeta lor,Nibiru.Ei erau o rasa de
extraterestri care aveau o viata foarte lunga,ce uneori ajungea
pana la 500.000 de ani.Laurence Gardner,un alt arheolog,reduce
durata de viata a Anunnaki-lor la 50.000 de ani si specifica faptul
ca nu erau nemuritori.
Anunnaki au venit pe Pamant pentru un singur motiv
anume.Sa caute aur.Nu are nimic a face cu valoarea sa, ca metal
pretios,le trebuia aurul pentru ca atmosfera planetei lor se
deteriorase,iar aurul era singurul metal care ar fi putut sa o
refaca.Astfel,au venit pe Pamant, l-au colonizat,au minat,au
construit o baza pentru aeronavele lor in zona unde se situeaza
astazi tarile Iran si Irak,si au trait intr-un fel de societate
idealista,o colonie mica pentru un timp scurt,apoi au plecat.S-au
intors cand Pamantul era mai populat si au amestecat ADN-ul
primatelor cu ADN-ul lor,creand astfel o rasa de sclavi care urma
sa lucreze in mine,ferme si alte inteprinderi in Sumeria.Ei au
creat omul,Homo Sapiens,prin manipulare genetica cu ei insisi si
omul maimuta Homo Erectus.
La inceput Nibiru,care este o planeta-nava, avea o
orbita pe care o completa in 25 920 de ani ,ceea ce inseamna
distanta de la Rizq,planeta natala a Anunnakilor, la Terra.Odata cu
construirea bazei de pe Orion ,acum dureaza 3600 de ani sa faca o
rotatie completa.
In misiunea lor de a cauta aur,ei au aterizat pe
cateva planete din sistemul nostru solar,printre care Marte(Lahmu)
si Luna.Numarul anunnakilor se crede ca a fost in numar de 900,iar
600 din ei au venit pe Pamant in grupuri de cate 50 in mici
aeronave de pasageri.Anunnaki erau intermediari intre Pamant si
Nibiru.Au ramas pe orbita Terrei pentru ca trebuiau sa distribuie
aurul extras din mine si care urma sa fie depozitat pe partea
intunecata a Lunii si pe Marte.
Sumerienii au fost primii care au notat prezenta
anunnakilor.Acestia le-au dat informatii privind crearea sistemului
solar si despre planetele acestuia.I-au invatat cum sa-si
construiasca orase,ferme si nave cu ajutorul carora sa zboare.Aveau
informatii despre astronomie pe care oamenii de stiinta abia acum
au inceput sa le descifreze.
Anunnaki aveau doi conducatori,Enlil si Enki.Ei
detineau toata puterea si erau fii lui Anu,conducatorul suprem al
celor de pe Nibiru.Enki este cel care i-a creat pe oameni cu scopul
de a usura munca Anunnaki-lor ce lucrau in minele din Africa de
Sud.Enlil nu a fost niciodata de acord cu Enki in privinta
oamenilor,si cum el detinea controlul asupra minelor din Africa i-a
luat pe oameni si i-a dus intr-un loc numit Edin,in Mesopotamia.Mai
tarziu,spre disperarea lui Enlil,Anunnaki le-au gasit foarte
atragatoare pe fiicele oamenilor,si s-au casatorit cu ele.Din
unirea lor s-au nascut gigantii din antichitate.
Anunnaki s-au deghizat in
oameni-pasari,oameni-lei,oameni-peste si alte creaturi pentru a-i
face pe oameni sa-i divinizeze.Pleiadele,care au fost implicate in
cele trei Ere de Aur ale Egiptului au incercat sa sfarseasca
cultele religioase ale multor zei,incercand sa impuna un concept
nou,de religie monoteista.Totusi,in urma acestor diferente sau
credinte,intotdeauna izbucneau
razboaie,iar anunnaki reuseau sa-i faca pe oameni sa
se lupte intre ei,cand de fapt ei erau adevaratii inamici ai
omenirii.
La fiecare 3600 de ani un eveniment important are loc
pe Pamant,si a fost bine documentat de istoricii antici si
moderni.Marele Potop din Biblie se refera la o incercare de a
distruge rasa umana de sclavi de catre Enlil pentru ca s-au
revoltat impotriva "zeilor" nibirieni.Enlil si Enki au fost
implicati intr-o apriga disputa pentru distrugerea sau pastrarea
rasei de sclavi iar din aceasta lupta pentru putere au rezultat
razboaiele antice.
Invins de Enki,Enlil a fost nevoit sa plece de pe
Terra si i s-a dat o alta misiune de catre Consiliul de pe Nibiru.
Dupa o perioada de timp, Enki a simtit ca rasa umana se poate
descurca singura si ca mai ales se poate inmulti ;astfel el a
parasit Terra si s-a reintors pe Nibiru,stiind ca munca lui pe
Pamant s-a terminat.A lasat in urma sa pe planeta cativa membri ai
Casei Regale de Alne,urmand ca Terra sa fie condusa de ei.De
asemenea,si cativa Anunnaki au hotarat sa ramana. In ciuda a ceea
ce se crede,Anunnaki nu erau o rasa de barbari,insetati de
sange.Erau o rasa de fiinte foarte inteligente,probabil atat de
evoluata incat nici nu avem cunostiintele necesare pentru a-i
intelege.Pentru ei eram doar o rasa primitiva,folositoare doar sa
munceasca si sa serveasca.Pentru a-i putea stapani,Anunnaki ramasi
pe Pamant au inceput sa insamanteze frica in inimile
oamenilor.
Astfel au luat forma unor zei atotputernici.Pentru ca
ei sa-si poate pastra forma umana,aveau nevoie sa bea sange
uman,iar oamenii,intr-un efort de a-i linisti pe zei,au inceput sa
se sacrifice intre ei pentru suprematie.De aici a venit si mitul
Diavolului,de care Anunnaki s-au folosit pentru a accentua frica
oamenilor de necunoscut.Ca o reprezentare a Diavolului,ei l-au ales
pe fiul lui Enki,Marduk,caruia i-au dat o infatisare
hidoasa,dincolo de orice inchipuire.Sacrificiile si frica de Diavol
pot fi gasite in orice civilizatie de pe Glob.
In momentul de fata,ritualurile si consumarea de
sange nu mai au loc pentru ca Anunnaki au gasit o alta modalitate
de a lua forma umana.
Anul 2012 este un an asupra caruia planeaza un mare
semn de intrebare.
Zecharia Sitchin in cartea sa "A 12-a planetă" si nu
numai Sitchin, ci si altii vorbescdespre o plenta numita Nibiru,
despre care se presupune ca ar avea o rotatie epliptica foarte
larga, o rotatie completa durand 3600 de ani. O data la 3600 de
ani, aceasta planeta ajunge in Calea Lactee si trece printre Marte
si Jupiter.
Prezenta acestei planete in Calea Lactee este
mentionata de placutele sumeriene, de unde aflam ca la trecere ei,
produce dezastru pe Terre, datorita faptului ca e o planeta uriasa
si pe linga asta, mai aduce si vreo 6 sateliti uriasi cu
ea.
Sumerienii spun ca stramosii lor vin de pe Nibiru si
multe dintre desenenele de pe placutele si tablitele sumeriene
prezinta nave spatiale si cosmonauti, sau cel putzin asemanarile
desenelor cu acestea sunt izbitoare.
In anul 2012 aceasta planeta va fi deja in Caleea
Lactee. Probabil ca si mayasii stiau de aceasta planeta si probabil
ca de aia s-au oprit cu calendarul la acest an. Asta daca se admite
ca datorita trecerii acestei planete prin sistemul nostru solar,
s-a produs pe Terra pototpul bibilc, care a ramas adinc inradacinat
in subconstientul omenrii si nu numai, atit de profund a fost
dezastrul.
Inclusiv pe site-ul Nasa se vorbeste de aceasta
planeta, despre care se spune ca are o multime de nume, de aceea
mai este denumita si planeta cu 50 de nume. I se mai spune: Marduk,
Planeta crucii, Regele cerurilor, Casa mărilor strălucitoare, Cel
care aruncă foc, A douăsprezecea planetă, Planeta zeilor. Numele
sau modern folosit de astronomi este un index de catalog, 2003 UB
313.
Nasa a descoperit aceasta planeta, care in prezent se
afla in spatele lui Pluto.
Poate ca pentru a induce omenirea in eroare si pentru
a nu le da posibilitatea sa faca anumite conexiuni, s-a decis
scoaterea lui Pluto din randul planetelor, tocmai pentru a nu se
mai putea vorbi despre a 12-a planeta, din moment ce exista doar 10
planete.
Deocamdata prezentza si existentza acestei planete
este negata de multi oameni de stiinta. Insa cine mint: placutele
sumeriene sau oamenii de stiinta?
Geneza in mitologia Egipteana
Creaţia lumii
Mitul genezei lumii are diferite variante în
mitologia egipteană. Cea mai cunoscută din ele provine din
Heliopolis. Se spune că la începuturi exista doar o mare
întunecată, trupul zeului Nu. Nu făcea parte dintr-un grup de opt
zei primordiali, numit Ogdoad. Din adâncul apelor a ieşit la un
moment dat un munte, iar în vârful lui a strălucit în întreaga lui
splendoare Atum, zeul soarelui, un alt membru al grupului Ogdoad şi
creatorul lumii. El scuipă şi o creează pe Tefnut, zeiţa
umidităţii, apoi tuşeşte aducîndu-l pe lume pe zeul Shu , zeul
aerului (Herodot spune că cei doi s-au născut din sperma zeului).
Shu este văzut de obicei ca un om, deşi unii îi atribuie înfăţişare
de leu. Tefnut are corp de om şi cap de leoaică, sau este în
întegime leoaică. Shu şi Tefnut devin amanţi şi în urma relaţiei
lor se nasc Geb, zeul pământului şi Nut, zeiţa cerului. Geb se
aşază pe sol, iar Nut se arcuieşte deasupra lui, împingându-l la o
parte pe bunicul lor, Nu. Apoi, Atum creează toate celelalte forţe
ale universului şi îi porunceşte lui Shu, să îi separe pe Geb şi
Nut, aşezându-se între ei. De aceea, de acum încolo cerul va fi
separat de pământ de aer. În multe reprezentări egiptene însă, Nut
continuă să fie legată de Geb prin privirea ei şi prin vârful
mâinilor şi al picioarelor cu care uneşte estul de
vest.
Apariţia omului
Alte versiuni ale mitului creaţiei sunt mai puţin
cunoscute. Una din ele spune că Atum s-a născut dintr-o uriaşă
floare de lotus şi avea înfăţişarea unui prunc. Din gura lui au
ţâşnit zeii iar din ochii lui oamenii. La Theba, zeul creator este
Amon, un zeu al vântului, care suflă pe suprafaţa oceanului
primordial, Nu şi scoate un strigăt de gâscă, pasăre inteligentă la
egipteni, apoi ia forma soarelui. La Memphis, zeul înţelepciunii,
Ptah, făureşte lumea. El aduce la viaţă fiecare zeu şi fiinţă
rostindu-i numele.
Se spune că zeul Khnum, o divinitate cu trup de om şi
cap de berbec, este responsabil pentru apariţia omului. Răbdător şi
priceput el îi modelează pe roata sa de olar, apoi le dă viaţă.
Conform mitologiei egiptene, oamenii sunt indispensabili zeilor
care se hrănesc cu ofrande.
Desăvârşirea creaţiei
După geneză urmează o perioadă de pace şi înţelegere
pentru zei. Atum (Ra) devine conducătorul celorlalţi zei. Zeul Nu,
reuşeşte să se împace cu ideea că nu mai stăpâneşte întregul
univers. El transformă ce a mai rămas din apele lui în fluviul Nil,
indispensabil civilizaţiei egiptene, şi în ploi binefăcătoare. Nut
îşi păstrează poziţia arcuită deasupra lui Geb, însă în timpul
nopţii ea se apleacă puţin asupra fratelui ei astfel încât să se
poată atinge unul pe celălalt. Atum nu observă acest lucru. Astfel,
Nut rămâne însărcinată cu cinci copii. Aflând despre acestea, Atum
se înfurie şi îi porunceşte lui Nut să nu nască. Decizia zeului a
revoltat multe divinităţi. Thot, zeul inteligenţei hotărăşte să o
ajute pe zeiţă şi observă că porunca lui Atum se limitează la cele
360 de zile şi de nopţi anuale create de acesta. Thot merge la Lună
şi îi propune să joace zaruri, miza fiind chiar timpul. Cine
câştiga primea nu bani, ci secunde, minute, ore şi chiar zile. În
cele din urmă Thot câştigă în faţa Lunii şi primeşte de la aceasta
cinci zile. Aceste zile au fost create de Thot şi nu de Atum, deci
puteau fi folosite aşa cum voia zeul inteligenţei. Nut poate să
nască fără să încalce porunca lui Atum.
Calendarul egiptean
Poporul egiptean a fost primul popor care a avut un
an alcătuit din 365 de zile şi 12 luni. Fiecare lună era formată
din 30 de zile. Primele 360 de zile au fost create de zeul Atum,
ultimele cinci de Thot. Aceste ultime cinci zile nu făceau parte
din nici o lună, şi au apărut după cum s-a mai spus mai sus, ca să
o ajute pe zeiţa Nut să nască. Atum nu are putere asupra celor
cinci zile care încheie anul egiptean. De altfel, egiptenii antici
au fost mereu neîncrezători asupra acestor zile, spunând că în
timpul lor se poate întâmpla orice.
Gemenii celeşti
Nut a avut cinci copii: Osiris, Horus cel Bătrân,
Seth, Isis şi Nephthys. În prima zi ea l-a născut pe Osiris,
moştenitorul tatălui său, Geb. Osiris a devenit primul faraon. În a
doua zi, s-a născut Horus cel Bătrân, zeul cu cap de şoim,
divinitatea războiului. În a treia zi, Nut vrea să se odihnească
într-o oază, însă din ea ţâşneşte zeul Seth, zeu al fulgerelor, al
deşerturilor şi al răzbunărilor. În a patra zi, zeiţa cerului a
născut-o pe Isis, protectoarea culturii, a căminului, a naşterii.
În a cincea zi, este adusă pe lume zeiţa Nephtys, una din
protectoarele morţilor.
Isis şi Osiris
Zeul Osiris, Muzeul Egiptean Cairo
Dintre cei cinci copii, patru se căsătoresc: Isis se
căsătoreşte cu Osiris, iar Seth cu Nephthys. Se spune că iubirea
dintre Osiris şi soţia lui era imensă, cei doi fiind înlănţuiţi în
pântecele mamei, înainte de a se naşte. Într-o zi însă, Osiris o
confundă pe Isis cu sora ei, Nephthys (cele două erau gemene) şi o
lasă însărcinată. În urma acestei confuzii se naşte zeul Anubis,
cel cu cap de şacal. Isis află peste puţin timp de acest accident,
dar nu vrea să se răzbune, ci dimpotrivă îl adoptă pe Anubis şi îl
creşte ca pe propriul copil. Însă la rândul ei îşi doreşte un copil
de la Osiris, copil care avea să moştenească tronul
Egiptului.
Geneza in mitologia chineză
Geneza in mitologia chineză
O altă legendă este cea a lui Yu cel Mare. În vremea
tatălui său, Yao, lumea nu era încă orânduită cum este acum, iar
apele mari curgeau haotic, inundând lumea. Yao ridicase diguri, dar
această măsură nu a reuşit să stabilească ordinea. De aceea, în
timpul domniei sale Yu cel Mare sapă pământul şi sileşte apele să
se rostogolească în mare, după care vânează şerpii şi
dragonii.
În in muitologia chineza, la începuturile lumii, Cerul
şi Pamantul formau un haos asemănător unui ou. Din acest haos se
naşte Pan ku (Pangu), un antropomorf primordial, care spărgând oul
în două jumătăţi formează cerul şi pământul. Cu cât Pan ku creştea
mai înalt cu atât cele două jumătăţi ale lumii erau tot mai mult
îndepărtate. După moartea sa, trupul lui formează lumea: capul lui
devine un munte sfânt, din ochii lui se nasc Soarele şi Luna, din
grăsimea lui apar mările şi fluviile, iar părul lui ia forma
arborilor şi a vegetalelor.
O altă legendă chineză vorbeşte despre zeul Di. Acesta
îl însărcinează pe Zhong Li să rupă legătura dintre cer şi pământ
pentru a împiedica zeii şi spiritele care descindeau pe pământ să-i
asuprească pe oameni. Datorită apropierii foarte mari dintre cer şi
pământ, zeii puteau coborî şi se puteau amesteca printre oameni,
iar oamenii urcau în cer escaladând un munte, un arbore sau o
scară. Arborele sau liana ce lega cele două niveluri cosmice au
fost tăiate sau muntele ce atingea cerul cu vârful a fost retezat.
Doar şamanii, eroii, suveranii şi misticii puteau urca prin procese
extatice la cer, încercând astfel restabilirea situaţiei
primordiale.
Un al treilea mit îi descrie pe Fu Xi şi Nu Wa, două
fiinţe cu trup de dragon, despre care se spune că ar fi frate şi
soră şi care erau reprezentate în iconografie cu cozile
înlănţuite. După potop, Nu Wa reface cerul albastru cu pietre de
cinci culori diferite, taie picioarele unei ţestoase uriaşe şi
înalţă patru stâlpi în cei patru poli ai lumii. De asemenea
zeiţa-dragon îl ucide pe Kong Kong (Dragonul Negru). Nu Wa adună
cenuşă de trestie pentru a opri apele revărsate, apoi modelează
oamenii: din noroi pe oamenii săraci, iar din lut galben pe
nobili.
Geneza in mitologia persana
Geneza in mitologia persana
În mitologia persană, Zurvan este zeul primordial
hermafrodit, este o personificare a timpului şi spaţiului
indefinit, a destinului. În „Avesta” (sec. IV î.Hr.), timpul este
numit „thwasa”, adică cel care se grăbeşte. Conform lui Plutarh,
Zurvan a dat naştere lui Ahura Mazda (Ohrmazd sau Oromazdes), zeul
binelui, şi lui Angra Maynu (Ahriman), zeul răului. Ahura Mazda
este „născut din cea mai pură lumină”, iar Angra Maznu este „născut
din tenebre”. Astfel îşi explică vechii perşi apariţia binelui şi a
răului şi originea comună a acestora. Tot Plutarh consemnează că
este orânduit ca din cei 9.000 de ani câţi are lumea, primii 3.000
de ani să conducă Ahriman, următorii 3.000 de ani să conducă
Ohrmazd, iar în ultimii 3.000 să aibă loc marea luptă dintre cei
doi. Zeul Mithra este „mijlocitorul” între cei doi rivali, el îi
învaţă pe perşi să jertfească sacrificii specifice
zeilor.
O legendă răspândită de un preot creştin armean, Eznik
din Kolb, relatează că Zurvan aduce vreme de 1.000 de ani jertfe
pentru a avea un fiu, dar se îndoieşte la un moment dat de
eficacitatea jertfei sale. Ca urmare, el va avea doi fii: Ahura
Mazda, „în virtutea sacrificiului oferit” şi Ahriman, „în virtutea
îndoielii încercate”. Aflând că va naşte doi fii în loc de unul,
Zurvan hotărăşte să-l facă rege pe primul născut. Ohrmazd află
acest lucru înainte de a se naşte şi îi spune şi lui Ahriman. Lacom
de putere, zeul răului iese primul, folosindu-se de violenţă.
Zurvan nu este de acord la început să îi încredinţeze puterea, dar
este nevoit să îşi respecte promisiunea, de aceea îl lasă să
domnească asupra lumii timp de 9.000 de ani, după care va urma la
conducere Ahura Mazda. Din acel moment începe lungul război dintre
bine şi rău. Şi Ohrmazd şi Ahriman sunt creatori, însă primul
creează făpturi bune, iar al doilea dă naştere celor
rele
Geneza in mitologia nordică
Gigantul Ymir este ucis de Odin şi de fraţii săi.
În mitologia nordică, geneza lumii este văzută ca un sacrificiu sângeros, la fel ca în cazul zeiţei Tiamat din mitologia mesopotamică. Snorri Sturluson este cel care relatează cu multe amănunte procesul Creaţiei, având ca principală sursă poemul compus spre sfârşitul epocii păgâne, „Voluspa”. La începutul lumii, nu exista decât o „genune uriaşă”, iar cerul şi pământul încă nu apăruseră. O inteligenţă neformată, numită Allfather, controla evoluţia întregului cosmos. Din acest haos apar două tărâmuri: în nord, ţinutul gheţii, Niflheim, şi în sud, ţinutul focului, Muspelheim. Ţinutul Niflheim este identificat uneori cu tărâmul morţilor şi adăposteşte un izvor din care se desprind unsprezece mari fluvii. Ţinutul Muspelheim aparţine giganţilor de foc şi este condus de Surtur. Aceste două tărâmuri sunt despărţite de marea prăpastie Ginnungagap, despre care se spune că ar fi o rămăşiţă a haosului primordial. La un moment dat, înaintând în suprafaţă, Niflheim şi Muspelheim se întâlnesc în marea prăpastie, focul topeşte gheaţa, şi se formează o substanţă numită “eitr”. Din această substanţă se naşte gigantul Ymir, o fiinţă antropomorfă. Ulterior, din gheaţa topită răsare şi o vacă uriaşă, Audumbla, cu laptele căreia se hrăneşte Ymir. Lingând gheaţă sărată, Audumbla eliberează un zeu, pe Bor, cel care mai târziu se va căsători cu giganta Bestla şi va avea trei fii: Odin (“spirit”), Vili (“voinţă”) şi Ve (“sfânt”).
Odin, Vili şi Ve creează lumea.
Când cei trei fraţi ajung la maturitate, îl ucid pe Ymir, iar sângele acestuia îneacă toţi uriaşii, cu excepţia unuia singur care scapă în mod misterios împreună cu soţia lui. Odin, Vili şi Ve au creat apoi lumea din trupul lui Ymir: din carnea lui vor face pământul, din oasele lui stâncile, din sângele lui marea, din părul său norii, din craniul lui cerul. Ei vor crea stelele şi corpurile cereşti din scânteile azvârlite de Muspelheim şi vor stabili ordinea zilelor şi a nopţilor şi succesiunea anotimpurilor. Cei trei fraţi vor făuri apoi cele nouă tărâmuri (Alfheim, Asgard, Helheim, Jotunheim, Midgard, Muspelheim, Niflheim, Svartalfheim, Vanaheim), ce vor compune lumea, Yggdrasil, asemănătoare unui arbore uriaş. Bolta cerului va fi susţinută de patru pitici: Austri, Vestri, Sudri şi Nordri. Cu ajutorul lui Hoenir, zeul cel tăcut şi a lui Lodhur, Odin va crea prima pereche umană pornind de la cei doi arbori, Askr şi Embla, aflaţi la ţărmul mării. Odin le-a dat viaţă, Hoenir le-a dăruit minte, iar Lodhur le-a dat formă antropomorfă şi simţuri. Oamenii au fost orânduiţi să trăiască pe tărâmul Midgard (“lăcaşul de mijloc”), tărâm înconjurat de un ocean şi apărat de o împrejmuire făcută din genele lui Ymir.
Geneza la turci, tătari şi mongoli
Odată cu scindarea poporului uralo-altaic a început să decadă însemnătatea zeului Tangri şi au apărut câteva variante ale mitului genezei care recunosc drept creatori pe alţi zei. Într-un mit care a circulat printre popoarele turce, rolul de demiurg îi aparţine lui Sombol-Burkan. La începuturile lumii el pluteşte pe apele Oceanului Primordial. Zărind o pasăre acvatică, îi cere să se scufunde în adâncuri şi să îi aducă pământ. Din lutul primit de la ea, zeul creează lumea.
Un mit al tătarilor vorbeşte despre Lebed, o lebădă albă, care se scufundă la rugămintea lui Dumnezeu şi aduce pământ în cioc. Din acest pământ este făurit pământul, neted şi întins. Mai târziu îşi face apariţia Diavolul, care face mlaştinile.
La mongoli, un mit al genezei îi descrie pe Ocirvani şi Tsagan-Sukurty, doi zei ce coboară din cer în Marea Primordială. Ocirvani îi cere tovarăşului său să aducă nişte nămol din ocean. După ce întind nămolul pe spinarea unei broaşte ţestoase, adorm amândoi. Soseşte mai târziu diavolul Sulmus, care încercând să îi arunce în apă pe cei doi, rostogoleşte din greşeală bucata de nămol, bucată care crescând formează Pământul. Un alt mit asemănător este cel în care Ocurman, care trăieşte în cer, vrea să făurească lumea şi de aceea îi cere luiTsagan-Sukurty să caute lut, în numele lui propriu. Tsagan-Sukurty aduce ceea ce i s-a cerut, dar devine înfumurat zicând că fără elOcurman nu ar fi reuşit să dobândească pământ. Lutul i se scurge atunci printre degete, iar Tsagan este nevoit să se scufunde din nou în ocean, de data aceasta în numele lui Ocurman. După creaţia lumii apare demonul Sulmus şi cere o bucată de pământ cât să cuprindă cu vârful toiagului. Fiindu-i acceptată cererea, Sulmus loveşte cu toiagul în pământ şi creează şerpii.
Geneza in mitologia hindusă
În textele aparţinând mitologiei hinduse, cum ar fi Bhagavata purana, Mahaa-Vishnu, Zeul Suprem, pluteşte pe suprafaţa Oceanului Cosmic, iar din porii pielii lui se emană un număr imens de universuri. Apoi, aceste universuri sunt inhalate de zeu şi sunt readuse în corpul lui, încetându-şi funcţionarea, pentru ca apoi să iasă din nou, să renască, la următoarea expiraţie a lui. Fiecare moment al respiraţiei (inspiraţie sau expiraţie) este echivalent cu câteva miliarde de ani. Mahaa-Vishnu îndeplineşte astfel rolul zeului creator, dar şi destructiv, care influenţează evoluţia lumii şi îi menţine ordinea.
Fiecare prima fiinţă creată în fiecare univers se numeşte Brahma, iar datoria ei este să creeze o diversitate de elemente naturale, de forme de viaţă, în lumea pe care o guvernează. După karma pe care au avut-o oamenii în universul anterior, ei sunt puşi în noi corpuri, şi pot fi orice, ori Brahma însuşi, ori un animal sau o insectă. Acest ciclu viaţă-moarte-reîncarnare continuă la infinit. Multe suflete umane purificate primesc atribuţii asemănătoare lui Brahma, de a administra unele forţe ale naturii, şi poartă numele “daevas”. Ei sunt un fel de zei dar nu au puteri specifice, bine definite.
În mitologia hindusă se spune că lumea materială nu este decât o mică parte dintr-un cer infinit, etern şi spiritual, numit Vaikunta. Acest cer, unde timpul este absent, este format din esenţa perfecţiunii, a infinitului, a cunoaşterii supreme şi a bucuriei.
Geneza in mitologia nordică
Gigantul Ymir este ucis de Odin şi de fraţii săi.
În mitologia nordică, geneza lumii este văzută ca un sacrificiu sângeros, la fel ca în cazul zeiţei Tiamat din mitologia mesopotamică. Snorri Sturluson este cel care relatează cu multe amănunte procesul Creaţiei, având ca principală sursă poemul compus spre sfârşitul epocii păgâne, „Voluspa”. La începutul lumii, nu exista decât o „genune uriaşă”, iar cerul şi pământul încă nu apăruseră. O inteligenţă neformată, numită Allfather, controla evoluţia întregului cosmos. Din acest haos apar două tărâmuri: în nord, ţinutul gheţii, Niflheim, şi în sud, ţinutul focului, Muspelheim. Ţinutul Niflheim este identificat uneori cu tărâmul morţilor şi adăposteşte un izvor din care se desprind unsprezece mari fluvii. Ţinutul Muspelheim aparţine giganţilor de foc şi este condus de Surtur. Aceste două tărâmuri sunt despărţite de marea prăpastie Ginnungagap, despre care se spune că ar fi o rămăşiţă a haosului primordial. La un moment dat, înaintând în suprafaţă, Niflheim şi Muspelheim se întâlnesc în marea prăpastie, focul topeşte gheaţa, şi se formează o substanţă numită “eitr”. Din această substanţă se naşte gigantul Ymir, o fiinţă antropomorfă. Ulterior, din gheaţa topită răsare şi o vacă uriaşă, Audumbla, cu laptele căreia se hrăneşte Ymir. Lingând gheaţă sărată, Audumbla eliberează un zeu, pe Bor, cel care mai târziu se va căsători cu giganta Bestla şi va avea trei fii: Odin (“spirit”), Vili (“voinţă”) şi Ve (“sfânt”).
Odin, Vili şi Ve creează lumea.
Când cei trei fraţi ajung la maturitate, îl ucid pe Ymir, iar sângele acestuia îneacă toţi uriaşii, cu excepţia unuia singur care scapă în mod misterios împreună cu soţia lui. Odin, Vili şi Ve au creat apoi lumea din trupul lui Ymir: din carnea lui vor face pământul, din oasele lui stâncile, din sângele lui marea, din părul său norii, din craniul lui cerul. Ei vor crea stelele şi corpurile cereşti din scânteile azvârlite de Muspelheim şi vor stabili ordinea zilelor şi a nopţilor şi succesiunea anotimpurilor. Cei trei fraţi vor făuri apoi cele nouă tărâmuri (Alfheim, Asgard, Helheim, Jotunheim, Midgard, Muspelheim, Niflheim, Svartalfheim, Vanaheim), ce vor compune lumea, Yggdrasil, asemănătoare unui arbore uriaş. Bolta cerului va fi susţinută de patru pitici: Austri, Vestri, Sudri şi Nordri. Cu ajutorul lui Hoenir, zeul cel tăcut şi a lui Lodhur, Odin va crea prima pereche umană pornind de la cei doi arbori, Askr şi Embla, aflaţi la ţărmul mării. Odin le-a dat viaţă, Hoenir le-a dăruit minte, iar Lodhur le-a dat formă antropomorfă şi simţuri. Oamenii au fost orânduiţi să trăiască pe tărâmul Midgard (“lăcaşul de mijloc”), tărâm înconjurat de un ocean şi apărat de o împrejmuire făcută din genele lui Ymir.
Geneza la turci, tătari şi mongoli
Odată cu scindarea poporului uralo-altaic a început să decadă însemnătatea zeului Tangri şi au apărut câteva variante ale mitului genezei care recunosc drept creatori pe alţi zei. Într-un mit care a circulat printre popoarele turce, rolul de demiurg îi aparţine lui Sombol-Burkan. La începuturile lumii el pluteşte pe apele Oceanului Primordial. Zărind o pasăre acvatică, îi cere să se scufunde în adâncuri şi să îi aducă pământ. Din lutul primit de la ea, zeul creează lumea.
Un mit al tătarilor vorbeşte despre Lebed, o lebădă albă, care se scufundă la rugămintea lui Dumnezeu şi aduce pământ în cioc. Din acest pământ este făurit pământul, neted şi întins. Mai târziu îşi face apariţia Diavolul, care face mlaştinile.
La mongoli, un mit al genezei îi descrie pe Ocirvani şi Tsagan-Sukurty, doi zei ce coboară din cer în Marea Primordială. Ocirvani îi cere tovarăşului său să aducă nişte nămol din ocean. După ce întind nămolul pe spinarea unei broaşte ţestoase, adorm amândoi. Soseşte mai târziu diavolul Sulmus, care încercând să îi arunce în apă pe cei doi, rostogoleşte din greşeală bucata de nămol, bucată care crescând formează Pământul. Un alt mit asemănător este cel în care Ocurman, care trăieşte în cer, vrea să făurească lumea şi de aceea îi cere luiTsagan-Sukurty să caute lut, în numele lui propriu. Tsagan-Sukurty aduce ceea ce i s-a cerut, dar devine înfumurat zicând că fără elOcurman nu ar fi reuşit să dobândească pământ. Lutul i se scurge atunci printre degete, iar Tsagan este nevoit să se scufunde din nou în ocean, de data aceasta în numele lui Ocurman. După creaţia lumii apare demonul Sulmus şi cere o bucată de pământ cât să cuprindă cu vârful toiagului. Fiindu-i acceptată cererea, Sulmus loveşte cu toiagul în pământ şi creează şerpii.
Geneza in mitologia hindusă
În textele aparţinând mitologiei hinduse, cum ar fi Bhagavata purana, Mahaa-Vishnu, Zeul Suprem, pluteşte pe suprafaţa Oceanului Cosmic, iar din porii pielii lui se emană un număr imens de universuri. Apoi, aceste universuri sunt inhalate de zeu şi sunt readuse în corpul lui, încetându-şi funcţionarea, pentru ca apoi să iasă din nou, să renască, la următoarea expiraţie a lui. Fiecare moment al respiraţiei (inspiraţie sau expiraţie) este echivalent cu câteva miliarde de ani. Mahaa-Vishnu îndeplineşte astfel rolul zeului creator, dar şi destructiv, care influenţează evoluţia lumii şi îi menţine ordinea.
Fiecare prima fiinţă creată în fiecare univers se numeşte Brahma, iar datoria ei este să creeze o diversitate de elemente naturale, de forme de viaţă, în lumea pe care o guvernează. După karma pe care au avut-o oamenii în universul anterior, ei sunt puşi în noi corpuri, şi pot fi orice, ori Brahma însuşi, ori un animal sau o insectă. Acest ciclu viaţă-moarte-reîncarnare continuă la infinit. Multe suflete umane purificate primesc atribuţii asemănătoare lui Brahma, de a administra unele forţe ale naturii, şi poartă numele “daevas”. Ei sunt un fel de zei dar nu au puteri specifice, bine definite.
În mitologia hindusă se spune că lumea materială nu este decât o mică parte dintr-un cer infinit, etern şi spiritual, numit Vaikunta. Acest cer, unde timpul este absent, este format din esenţa perfecţiunii, a infinitului, a cunoaşterii supreme şi a bucuriei.
Gasiti mai multe pe despre-istorie.blogspot.com
