Georg Trakl
Petre Stoica
Zilnic
a trecut prin iad şi paradis
pe cărări cunoscute numai de el.
Aripa de beton a oraşelor
nu i-a strivit
pleoapele calm umbrite.
Iar sufletul îi era frumos:
o creangă de brad
arcuită sub povară moale de nea.
Spunându-şi cu muţenie durerea
gura i s-a întipărit
în ceara toamnei molatece.
Clopotele serii
încă bat pentru sufletul său
de copil cu spice în palmă.
De atâta iubire
pentru umili şi peisaje adormite-n amurg
trupul lui s-a prefăcut
în treapta focului mare
înaintea căreia
se topeşte
fruntea de ghiaţă a nopţii.
Fericiţi sunt cei ce-l aud.

Pe lângă mlaştină
Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!
Drumeţ prin vântul negru; în tăcerile mlastinei
Lin şopteşte trestia uscată. Pe cerul sur
Se înşiră un stol de păsări sălbatice,
de-a curmezişul, peste ape mohorâte.
Forfotă. În coliba năruită
Putreziciunea adie cu aripe negre;
Mesteceni schilozi suspină în vânt.
Amurg în cârciuma părăsită. Drumul întoarcerii
E purtat de dulcele alean al turmelor ce pasc.
Iată şi noaptea; broaşte cresc din ape de-argint.

În primăvară
Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!
Paşi întunecaţi scuturau zăpada uşor,
În umbră copacului
Îndrăgostiţii ridică învăpăiatele pleoape.
Mohorâtelor strigăte ale corăbierilor
Mereu le urmează steaua şi noaptea;
Şi vâslele bat în ritmuri domoale.
Lângă ziduri căzute-n ruină
Curând înfloresc viorelele.
Sfios înverzeşte şi tâmpla solitarului.

Vara
Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!
Seara încetează tânguirea
Cucului din pădure.
Mai adânc se înclină grâul,
Macul roşu.
Peste colină
Ameninţă neagra furtună.
Vechiul cântec al greierului
Moare pe câmp.
Frunzişul castanului
A ramas încremenit.
Pe scara-n spirală
Foşneşte rochia ta.
În camera întunecată
Lumânarea pâlpâie liniştit.
O mână de argint
O stinge;
Vânt potolit, noapte fără stele.

În Veneţia
Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!
Linişte în camera înnoptată.
Sfeşnicul pâlpâie argintiu
În faţa melodiosului răsuflet
Al singuratecului;
Magici nori de trandafiri.
Roi negru de muşte
Întunecă încăperea de piatră
Şi de chinul zilei aurii
Încremeneşte capul
Celui fără cămin.
Neclintită înnoptează marea.
Stea şi întunecată călătorie
Pieri pe canal.
Copile, surâsul tău bolnăvicios
Mă petrecea uşor în somn.

Pribeagul
Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!
Întotdeauna se reazimă noaptea albă de colină
Unde plopul se înalţă în sunete argintii,
Unde-s pietre şi stele.
Deasupra torentului puntea se bolteşte somnoroasă,
Băiatul e urmărit de un chip răposat,
Secera lunii în văgăuna trandafirie
Departe de imnici păstori. Din roca străveche
Broasca priveşte cu ochi de cristal,
Se trezeşte înfloritul vânt, cântec de pasăre asemenea morţii,
Iar paşii înverzesc în pădure, uşor.
E amintirea copacului şi-a animalului. Domoale trepte de muşchi;
Şi luna
Căzând cu sclipat în apele triste.
Se reîntoarce pribeagul şi rătăceşte de-a lungul malului înverzit,
Il leagănă gondola neagră prin oraşul în ruine.
Soarele
Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!
În fiece zi soarele galben trece deasupra colinei.
Frumoase-s pădurea, animalul întunecat.
Omul - vânător sau cioban.
Roşietic se ridică peştele în iazul verde.
Sub cerul rotund
Pescarul trece fără zgomot în barca-i albastră.
Încet se pârguieşte strugurele, grâul.
Când ziua se înclină în tăcere
Te-aşteaptă şi Răul şi Binele.
Când noaptea se lasă
Drumeţul îşi ridică încet pleoapele grele;
Soarele străbate din cotlonul de întuneric.
Cântec pentru o mierlă captivă
Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!
Lui Ludwig von Ficker
Răsuflare întunecată în rămurişul verde.
Mărunte flori albastre înconjură cu nimb
Chipul singuratecului, pasul de aur
Murind sub măslin.
Noaptea se ridică fâlfăind din aripi beţe.
Atât de tăcut sângerează umilinţa,
Rouă, ce picură încet de pe spinul înflorit.
Milostenia braţelor strălucitoare
Cuprinde o inimă ce se frânge.