Povestește Aurore Dupin: „Numele pe care urma să-l pun pe coperta cărților mele, nu mă preocupa deloc. În orice caz, eram hotărâtă să-mi păstrez anonimatul.

Prima mea lucrare fusese refăcută în întregime de Jules Sandeau, căruia Delatouche îi spunea, mai scurt, Jules Sand. Lucrarea a avut succes și editorul îl rugă pe Sandeau să mai scrie ceva, sub același nume. Cum tocmai isprăvisem Indiana, și cum Sandeau n-avea nimic gata, am vrut să public această lucrare sub numele lui. Dar Sandeau n-a vrut să-și atribuie paternitatea acestei lucrări, pe care de altfel nici n-o cunoștea.

Acest lucru nu-i conveni editorului, care susținea că succesul unei cărți depinde de numele autorului și cum cartea lui Jules Sand se vânduse foarte bine, el voia o carte semnată cu numele de Sand. Delatouche consultat, recurse la un compromis: să păstrez numele de Sand, dar să-mi iau un alt prenume. Am spus primul nume care mi-a venit în cap, George, pentru că era cel mai răspândit la noi în Berry. Jules și George Sand, necunoscuți marelui public, puteau trece drept veri sau frați. Jules Sandeau, rămas deci proprietarul legitim al cărții scrise împreună cu mine – Rose și Blanche – vru să-și reia numele întreg, ceea ce și făcu.

În ce mă privește, mi-am păstrat pseudonimul de Sand, care era de fapt, după cum am aflat mai târziu, numele asasinului lui Kotzebue, Karl Sand; datorită acestui nume, m-am bucurat de un mare succes în Germania.”

sursa: George Sand, Povestea vieții mele, trad.: Teodora Popa-Mazilu, București, Cartea Românească, 1979