Germania e noua putere a fotbalului european. Spania a apus. În repriza a doua, la 1-1, BVB a marcat de trei ori în 18 minute. Şi are prima şansă la returul din 30 aprilie.Dortmund, Westfalenstadion. Celebra Sudtribune vibrează. "Zidul galben" al fanilor Borussiei scandează zgomotos în timp ce flutură uriaşele steaguri galben-negre: BVB, BVB, BVB reverberează în întreaga arenă. Ultraşii nemţi nu-l asediază pe Gotze, aşa cum s-a crezut. Tricoul i-a fost ars marţi, cînd s-a anunţat "trădarea", transferul său la Bayern. Doar cîteva mici bannere, "Afară!", în rest, aplauze, cîntece, aceeaşi atmosferă fierbinte, tipică BVB.Revărsarea de energieStart. Borussia parcă o are pe Levante în faţă. Nu-i pasă de rival, e imaginea antrenorului său, Klopp, are un joc viu, exuberant, excentric. E dans, nu fotbal. O revărsare de energie. Şi are un curaj fantastic. "Vreţi spectacol?", parcă îi întreabă pe şturlubaticii din Gelbe Wand. "Jaaa!". "OK, iată-l!...