Gheorghe, Ioane, Mărie, trebuie respinse aceste proiecte de legi ale învățământului
“Nu zidurile fac o şcoală,
ci spiritul ce domneşte într-însa.”(Regele Ferdinand I,
1923)
După „revoluția” din decembrie 1947, a fost adus în România, de tancurile și comisarii Uniunii Sovietice, comunismul (bazat pe marxismul economic), preluat și propagat de „cârtițele” vremii; comunism care nu a deșcolarizat însă România, nu a subminat esențial autoritatea școlii.
Tot așa, după „revoluția” din decembrie 1989, a fost adus în România, de directivele și comisarii Uniunii Europene, de Banca Mondială și Fundația Soros, progresismul (bazat pe marxismul cultural), preluat și propagat de „cârtițele” vremii (yesmenii de la Institutul de Științe ale Educației, Ministerul Educației și diverse oengeuri); progresism care însă a deșcolarizat România (Mircea Platon, Deșcolarizarea României – Scopurile, cârtițele și arhitecții reformei învățământului românesc, Editura Ideea Europeană, 2020), prin deprofesionalizarea profesorului, în principal, adică prin distrugerea programată a rolului și autorității școlii.
Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române: “Regimul comunist
a pervertit grav lucrurile și a schimbat calea tradițională a
școlii noastre, dar nu în așa măsură încât să dispară performanța
și reperele morale general valabile. Momentul 1989 a fost unul de
cumpănă, pentru că ne-a dat libertatea să schimbăm totul în bine,
dar ne-a oferit și
posibilitatea de a greși copios. Îmbătați de libertate, am folosit
mai ales a doua cale. … Cele mai simple măsuri de după 1989 s-au
referit la reducerea numărului de ore pe zi și pe săptămână, la
desființarea multor discipline sociale și umaniste sau a multor
conținuturi din acest domeniu, la înlocuirea unui tip de propagandă
cu altul, la diminuarea volumului de cunoștințe predate, la
coborârea ștachetei în general, în cazul tuturor materiilor. …
Despre cultura generală necesară formării elevilor nu se mai
vorbește aproape deloc sau se vorbește în necunoștință de cauză. …”
https://evz.ro/educatia-si-cultura-generala-editorial-eveniment-de-ioan-aurel-pop-presedintele-academiei-romane.html
Nu ne este clar că am ajuns aici ca urmare a aplicării obediente, timp de 30 de ani, a unor „directive” venite din afară, a unor modele care nu ni se potrivesc şi nu concordă cu interesul naţional? Vă place ce spirit domnește azi în școala românească ? Că mai toți absolvenții vor să părăsească România ?
Cum a fost/este posibil? Din cauza pasivității noastre, a fricilor noastre, a lașităților noastre. În plus, „Mă tem că Poliția Gândirii funcționează și la noi…” (Magda Ursache, Contemporanul, iunie, 2022)
Am trăit ororile comunismului, vrem să trăim și ororile progresismului ? (a se vedea ce se întâmplă în școlile și universitățile americane cu mișcările BLM, WOKE și Cancel Culture)
***
Proiectele de legi ale învățământului „România Educată”, varianta
Deca, trebuie respinse, nu (numai) pentru că:
sunt două legi separate, și nu una singură, contribuind astfel
la destructurarea
învățămânului, prin atacarea unității lui; absolvenții de liceu
devin studenți în universități, iar absolvenții universităților
devin profesori în liceu – legătura este deci foarte strânsă:
Art. 16 (1) „Instituțiile de învățământ superior pot înființa,
prin hotărârea senatului universitar, în urma evaluării externe,
conform prevederilor legale privind asigurarea calității în
învățământul preuniversitar, unități de învățământ preuniversitar
de stat…”
Art. 120 (9) „Se înființează Programul Național de sprijinire a
învățării științelor exacte, a ingineriei și matematicii (PNSTIM)
în completarea programului similar din sistemul de învățământ
preuniversitar”;
școala/universitatea este considerată, în mod aberant,
„unitate/organizație
prestatoare/furnizoare de servicii educaționale”, și în consecință
există „biroul CTC (Controlul Tehnic de Calitate) al serviciilor”,
numit acum „Comisia pentru Evaluarea și Asigurarea Calității”–
legată de ARACIIP/ARACIS – care sporește inutil birocrația;
ce au făcut aceste Comisii de s-a ajuns la o rată a
analfabetismului funcțional de 40% și nicio universitate nu este în
top 500?
Rectorul UB, Marian Preda, sociolog, despre proiectul Legilor Deca: „…în ultimii 10 ani, putem spune că universitățile românești au regresat în topurile internaționale. Dacă cele mai bune erau în zona 500-1000 în unele topuri, acum cam toate au trecut în zona 1000+ în rankingurile internaționale” (https://www.edupedu.ro/reactie-dura-a-rectorului-marian-preda-la-legile-deca-va-fi-foarte-greu-sa-explicam-la-nivel-european-de-ce-unii-rectori-din-romania-sunt-de-12-ani-in-functie-ne-vom-trezi-cu-stegulete-si-condition/)
finanțarea educației, care de 12 ani este practic mult sub
nivelul de
6% din PIB prevăzut de actuala lege, este acum (Art. 129,
preuniversitar și Art. 146, superior) de doar minimum 15% din
cheltuielile bugetului general consolidat, adică mai puțin de 6%
din PIB
(https://www.cotidianul.ro/romania-educata-si-subfinantata/, dar și
mai grav și nociv este faptul că finanțarea este lăsată mult pe
seama banilor europeni (vezi PNRR), deși UE nu are atribuții în
educație (Art. 3-6 din TFUE) și deși banii europeni vin cu
condiționări indecente, ideologice (ca de exemplu impunerea
existenței în universități a Planului de Egalitate de Gen);
în Învățământul preuniversitar:
– profesorul (personalul didactic) a devenit facilitator al
învățării (Art. 162); el trebuie să facă planuri individualizate de
învățare pentru fiecare elev, planuri care sunt parte componentă a
portofoliului educațional al elevului;
– (Art. 85) „Planurile-cadru ale învățământului liceal includ „Istoria Evreilor. Holocaustul” și „Istoria Comunismului din România”, ca discipline școlare, parte a trunchiului comun”, deci sunt obligatorii, nu opționale, în loc să fie capitole din disciplina Istoria Românilor;
– învățământul preuniversitar este centrat pe beneficiari, si nu
pe profesori, sau pe profesori și elevi, iar beneficiarii sunt
mulți:
Art. 102 (1) „Beneficiarii primari ai învățământului preuniversitar
sunt antepreșcolarii, preșcolarii și elevii, precum și persoanele
adulte înscrise într-o unitate de învățământ”.
(2) „Beneficiarii secundari ai învățământului preuniversitar sunt
părinții, tutorii sau reprezentanții legali ai antepreșcolarilor,
ai preșcolarilor și ai elevilor”.
(3) „Beneficiarii terțiari ai sistemului de învățământ
preuniversitar sunt comunitatea locală și societatea în ansamblul
ei”;
– se înființează:
(Art. 62) Centrul Național Românesc pentru Învățământ la
Distanță,
(Art. 65) Centrul Național pentru Educație Incluzivă,
(Art. 75) consiliile de coordonare a zonelor de investiții
prioritare în educație
(Art. 77) Comisia Națională pentru Desegregare Școlară,
(Art. 102) Programul național de formare a cadrelor didactice în
vederea creșterii nivelului de alfabetizare funcțională a
elevilor.
(Art. 109) Centrul Național pentru Excelență
(Art. 111) Direcțiile Județene de Învățământ
Preuniversitar/Direcția Municipiului București de Învățământ
Preuniversitar, ca servicii publice deconcentrate ale Ministerului
Educației, cu personalitate juridică, prin reorganizarea
Inspectoratelor Școlare Județene/Municipiului București.
(Art. 112) Agenția Română pentru Asigurarea Calității și Inspecție
în Învățământul Preuniversitar, denumită în continuare ARACIIP, …,
prin reorganizarea Agenției Române de Asigurare a Calității în
Învățământul Preuniversitar, care se desființează, și prin
preluarea atribuțiilor de inspecție generală și inspecție tematică
de la inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al
Municipiului București.
(Art. 113) Centrul Național pentru Formare și Dezvoltare în Cariera
Didactică
(Art. 114) Consiliul consultativ pentru învățământ
preuniversitar
(Art. 116) Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare și
Institutul de Științe ale Educației … prin preluarea activității și
structurilor specializate de la Centrul Național pentru Politici și
Evaluare în Educație, care se desființează
(Art. 119) Centrul Național de Învățământ Tehnologic și Tehnologic
Dual
(Art. 127) Unitatea Executivă pentru Suport, Mentenanță și
Asistență Tehnică pentru Digitalizare
(Art. 128) mecanismul de monitorizare a nivelului de maturitate
digitală pentru învățământul preuniversitar
(Art. 149) Centrele comunitare de învățare permanentă
(Art. 167) Corpul de mentorat și licențiere în cariera
didactică
(Art. 189) Corpul Managerilor Educaționali
(Art. 244) Comisia pentru Tranziția către Învățământul Dual;
deci școala este birocratizată suplimentar, masiv; ce vor produce zi de zi, an de an acești noi funcționari ? maculatură care va îngreuna și mai mult, inutil, viața profesorilor, a directorilor?!
– se lovește (și) în liceele pedagogice, care funcționau foarte
bine:
(Art. 52) „ Învățământul pedagogic se organizează ca învățământ
liceal vocațional, cu durata de patru ani…”, în loc de cinci ani ca
până acum, cu obligația de a urma studii universitare;
– se introduce (Art. 169) „Examenul național de licențiere în cariera didactică pentru a avea dreptul de liberă practică în învățământul preuniversitar”; prin aceasta se recunoaște că licența universitară (de doar 3 ani, în loc de 4 ani, ca înainte de aderarea la Programul Bologna) este slabă și de neîncredere; dar, prin aceasta, atractivitatea profesoratului este diminuată și mai mult;
-(Art. 244 (3) h) “evaluările și examenele naționale vor fi în integralitate standardizate și administrate în format digital începând cu anul școlar 2027-2028”;
Mircea Platon, istoric, redactor șef la Convorbiri Literare, Iași, despre proiectul Legilor Deca: „Examenele naționale vor fi asemenea cumpărăturilor la Auchan: cu autoservire digitală. Copiii voștri și copiii copiilor voștri își vor scana singuri creierele, la ieșire, ca să poată plăti și pleca. Școala mall”;
în Învățământul Superior:
– (Art. 11) „Răspunderea publică obligă orice instituție de
învățământ superior, de stat, particulară sau confesională
particulară: a) să respecte legislația în vigoare, carta proprie și
politicile naționale și europene în domeniul învățământului
superior …”;
UE nu are competențe în educație (TFUE, Art. 3-6), deci politicile
europene în domeniul învățământului superior nu pot fi decât
recomandări, nu obligații, pentru persoanele cu coloană
vertebrală;
– se introduce obligativitatea internaționalizării, care
promovează interesul UE de formare a identității europene, în
detrimentul identității naționale:
Art. 116 (1) „Ministerul Educației stabilește cadrul strategic
privind internaționalizarea sistemului de învățământ superior în
acord cu prioritățile naționale, procesele internaționale și
tratatele din care România face parte. Cadrul strategic se adoptă
prin hotărâre a Guvernului.
(2) Ministerul Educației susține prin măsuri de ordin legislativ și
financiar acțiunile de internaționalizare desfășurate de către
instituțiilor de învățământ superior.
(3) Internaționalizarea, ca instrument de creștere a calității
educației și cercetării, este responsabilitatea fiecărei instituții
de învățământ superior”.
Art. 119 „Se înființează Programul Național pentru
Internaționalizare Universitară „Study in Romania” (PNIU) în
vederea consolidării procesului de internaționalizare a sistemului
de învățământ superior (PNIU), pentru a asigura resursele
necesare”;
aici se vede contribuția „valoroasă” a doamnei ministru Ligia Deca, cu doctorat în științe politice la universitatea din Luxembourg (deși a absolvit, cu DIPLOMĂ DE INGINER DIPLOMAT INGINERIE NAVALĂ ȘI NAVIGAȚIE, Universitatea Maritimă Constanța), cu o teză despre internaționalizarea învățământului superior („Understanding the internationalization of higher education as a policy process. The case of Romania”);
-se păstrează ciclurile I (licență) și II (masterat) așa cum au
fost introduse prin Procesul Bologna, doar ciclul III (doctorat)
are 4 ani în loc de 3 ani;
deci, slăbirea calității absolvenților, și implicit a profesorilor
de liceu, continuă
(Argumente împotriva Procesului Bologna din învățãmântul superior,
http://www.curteadelaarges.ro/arhiva/IX_9_94/IX_9_94.pdf).
Aceste proiecte de legi ale învățământului „România Educată”
trebuie respinse pentru că sunt NOCIVE, fiind ideologizate.
Ele sunt impregnate subtil de corectitudinea politică, ideologia
progresismului, ale cărei rădăcini pornesc dintr-o versiune de
marxism (neomarxismul = marxismul cultural) promovat de Școala de
la Frankfurt, ce își propunea răsturnarea radicală a culturii
tradiționale, cu scopul de a provoca o revoluție socială.
(Corectitudinea Politică: „Religia” marxistă a Noii Ordini
Mondiale, Coordonatori William S. Lind, Andrei Dîrlău, Irina Bazon,
Editura ROST, 2015, cu o sinteză în
https://www.cotidianul.ro/corectitudinea-politica-ideologia-progresismului/)
Uitați-vă la „valorile” pe care le promovează aceste proiecte de
legi; veti gasi
diversitatea, incluziunea și echitatea, acest “triumvirat care
marchează excesul stângii extreme” (Jordan Peterson, în lucrarea
Corectitudinea politică, Michael Eric Dyson, Michelle Goldberg,
Stephen Fry, Jordan Peterson, Editura TREI, 2019), acest triumvirat
care semnalează, ca un felinar roșu, că este vorba de (valori
promovate de) corectitudinea politică.
Nu veți găsi niciuna din valorile perene ale umanității: ordinea,
disciplina, cinstea, onoarea, virtutea, loialitatea, credința,
devotamentul etc. Școala de azi nu mai formează caractere, nici
nu-și propune asta, consideră, sub umbrela progresistă, că este
demodat, chiar periculos.
Iar personalul didactic are printre obligații (Art. 224) „
promovarea diversității, ca resursă de învățare, pentru a genera
elevilor atitudini incluzive și tolerante”.
Uitați-vă cum “pas cu pas” sunt înregimentați copiii mici,
pentru ca tradiționalii
șapte ani de acasă să dispară, să se facă astfel o breșă între
părinți și copii pentru a putea îndoctrina copiii (cu ideologia
genului, parte a ideologiei corectitudinii politice – în vechea
variantă a proiectului legii exista egalitatea de gen, din fericire
acum nu mai există). Primul pas a fost obligativitatea clasei
pregătitoare (zero), acum este al doilea pas, obligativitatea
grădiniței (preșcolari cu vârste între 3 și 6 ani) (Art. 13 (1),
Art. 15 (1), Art. 30 (1)), viitorul pas va fi obligativitatea
creșei (antepreșcolari cu vârste cuprinse între 3 luni și 3
ani).
Uitati-va cum profesorul este în continuare lipsit de autoritate
în școală, adică de
mijloacele prin care să asigure ordinea și disciplina în școală și
corectitunea evaluărilor: nu poate să certe elevul, dacă lasă
corijenți sau repetenți (de repetenți nu se suflă o vorbă în
proiectele de legi), atunci intră în programul „Învățare remedială”
alături de elev, iar exmatricularea elevilor recalcitranți sau care
copiază este interzisă, în timp ce „exmatricularea” profesorilor
este permisă. Și ne mai mirăm că „bullying-ul” (violența
psihologică între elevi) este în creștere?
Art. 13, alin. (2) „Este interzisă exmatricularea preșcolarilor și a elevilor din învățământul obligatoriu”.
Art. 73 (1) „În unitățile de învățământ se desfășoară programul
„Învățare remedială”, destinat sprijinirii elevilor cu dificultăți
de învățare sau care înregistrează rămâneri în urmă în învățare, în
raport cu prevederile curriculare. …
(5) În situații justificate, cum ar fi necesitatea pregătirii
elevilor pentru examene de corigență sau de încheiere a situației
școlare sau pentru actualizarea și îmbunătățirea competențelor, în
perspectiva deschiderii noului an școlar, activitățile remediale se
pot desfășura și pe durata vacanței școlare, sau a zilelor libere,
la decizia consiliului de administrație al unității de învățământ,
cu consultarea beneficiarilor primari și secundari ai
educației”.
Art. 74 (1) „Ministerul Educației derulează programe de reducere a abandonului școlar/a ratei de părăsire timpurie a școlii în cadrul Programului Național Integrat de Reducere a Abandonului Școlar și a ratei de părăsire timpurie a școlii…”
Art. 102 (4) „Drepturile și îndatoririle elevilor sunt prevăzute în Statutul Elevului, aprobat prin ordin al ministrului educației, în urma consultării Consiliului Național al Elevilor și a celorlalți parteneri de dialog ai ministerului educației.”
Art. 204 (2) „Reprezintă abateri disciplinare ale personalului
didactic de predare și se sancționează potrivit art. 205:
a) faptele de violență fizică și/sau verbală, îndreptate împotriva
elevilor sau a colegilor, în situația în care, potrivit legii, nu
reprezintă infracțiuni;
b) orice fapte sau atitudini care pot pune în pericol sănătatea și
integritatea fizică sau psihică a
antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor.”
Art. 205 (1) „Sancțiunile disciplinare care se pot aplica
personalului didactic de predare, în raport cu gravitatea
abaterilor, sunt:
e) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.”
Art. 64 (1) „În termen de 12 luni de la adoptarea prezentei legi, Ministerul Educației inițiază Hotărârea de Guvern pentru aprobarea Planului Național pentru Siguranța în Învățământul Preuniversitar.”
Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, despre proiectul Legilor Deca: ”în loc să aşeze sistemul de educaţie pe autoritatea intelectuală a profesorilor, îl așază pe un fel de autoritate a părinţilor şi a copilului”. (https://www.g4media.ro/fostul-ministru-funeriu-despre-legile-promovate-de-ministra-deca-nu-aseaza-educatia-pe-o-cale-corecta-nu-propune-o-educatie-bazata-pe-exigenta-merge-mult-pe-soft-skills-o-admitere-s.htm)
Mircea Platon, despre proiectul Legilor Deca: ”Părinții și copiii nu își pot apăra interesele pe termen lung, ci sunt invocați și folosiți doar în scop distructiv, pentru a răvăși standardele și a transforma școale în târguială. Părinții sunt, de fapt, lăsați să intervină în mersul școlii doar pe calea lăturalnică a implicării financiare, recrutați adică pentru a corupe anarchic școala. Altminteri, observațiile părinților referitoare la scăderea nivelului educației, la transformarea școlii într-o cutie neagră în care ONGurile și experții fac ce vor, nu sunt luate în seamă la așa-zisele desbateri publice mimate de Minister. În plus, părinții au devenit și țintă a Ministerului care își propune să-i îndoctrineze pe calea așa-zisei ”educații parentale”, un sinistru exercițiu de trimitere în minorat a unor adulți care se trezesc acum supuși reeducării”.
Directorul Colegiului centenar “I.L. Caragiale” din București, Andreia Bodea, despre proiectul Legilor Deca: “… faptul că meseria de profesor încetează să mai fie o meserie atractivă nu este neapărat, așa cum se crede și se tot spune, pentru că salariile sunt mici. Este și acesta un motiv, dar nu este primul. Primul motiv este prăbușirea statutului profesorului. Profesorii buni trebuie să rămână în sistem, profesorii care fie că sunt violenți, fie că se fac vinovați de tot felul de lucruri, trebuie scoși din sistem și trebuie să vedem ce facem și cu elevii care nu se pliază nicicum și care în mod repetat agresează la rândul lor. …Un elev dacă se ridică în bancă și își înjură profesorul, nu mai spun că ridică mâna la el, aș vrea să știu și eu ce credeți că poate să facă un profesor la catedră care nu poate să-i facă observație, nu poate să-l dea afară, chiar dacă intră într-o comisie de disciplină, nu mai poate rămâne repetent prin nota la purtare și îți și spune lucrul ăsta „hai să văd ce mai faceți?!”. Nu se poate să sancționezi profesorii care sunt agresivi – repet, lucru cu care sunt perfect de acord – și să nu sancționezi, proporțional cu vina, pe elevi și până la urmă și pe părinți, că de acolo pornesc toate lucrurile, care sunt din ce în ce mai agresivi verbal, în general.”
Am ajuns într-un punct în care a face educație a devenit aproape imposibil, spune directorul Colegiului Caragiale din București, Andreia Bodea: Pot fi trei examene, pot fi cinci evaluări, dacă ele nu au în spate un sistem de învățământ care să ofere șanse egale, care să ofere pregătire, care să ofere educație, degeaba facem această admitere la liceu
c’) Uitați-vă cum cadrul didactic universitar este lipsit de
autoritate în universități:
(Art. 120 (7)) “Se înființează Programul Național de Reducere a
Abandonului Universitar (PNRAU), în vederea creșterii retenției
studenților în mediul universitar”;
se înțelege astfel de ce cadrele didactice universitare închid
ochii la copiatul studenților, pentru că ar trebui să le facă
referat de exmatriculare și, acest lucru vine în contradicție cu
preocuparea pentru retenția studenților.
(Art. 173) (1) „În baza hotărârilor comisiilor de etică universitare, instituțiile de învățământ superior aplică sancțiuni studenților, studenților-doctoranzi, cercetătorilor post-doctoranzi sau altor categorii de cursanți. … (3) Tipurile de sancțiuni prevăzute pentru încălcarea normelor de etică și deontologie universitară sunt: a) avertismentul scris; b) anularea rezultatelor evaluărilor; c) exmatricularea”.
Motto pe frontispiciul Universității Stellenbosch, Africa de
Sud:
„Distrugerea oricărei națiuni nu necesită bombe atomice sau rachete
balistice intercontinentale. Trebuie doar scăderea calității
învățământului și permisiunea fraudei la examenele studenților.
Pacienții mor în mâinile unor asemenea medici. Clădirile se
prăbușesc, fiind construite de asemenea ingineri. Banii se pierd în
mâinile unor asemenea economiști. Dreptatea se evaporă în mâinile
unor asemenea judecători. Falimentul învățământului este falimentul
națiunii”
Toate acestea pentru că personalitatea autoritară este combătută de ideologia neomarxistă ca fiind opusul personalității revoluționare dezirabile – ulterior, ca opusul personalității democrate.
Aceste două proiecte de legi ale învățământului, cum am mai arătat, sunt ultima lovitură (zisă reformă), fatală, dată învățământului românesc, deci viitorului României.
România Educată sau România înlănțuită ?
Fiind ideologizate, aceste două proiecte de legi încalcă atât
legea educației în vigoare cât și propriile prevederi:
În actuala Lege a educației naționale (la Art. 3 (n)) – ca și în
cele două proiecte de legi în discuție (la Art. 3 (l) și respectiv
Art. 3 (p), dar și Art. 10) – găsim, printre principiile care
guvernează învățământul preuniversitar și superior, „principiul
libertății de gândire și al independenței față de ideologii, (dogme
religioase) și doctrine politice”.
Deasemenea, în actuala Lege (la Art. 7) – ca și în cele două proiecte de legi în discuție (la Art. 11 și respectiv Art. 24) – găsim că „În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise … activitățile de natură politică …”.
În concluzie, oameni buni, aceste proiecte de legi trebuie
respinse!
PNRR nu impune schimbarea legii actuale a educației. Trebuie să
trecem apoi urgent la reconstrucția din temelii a învățământului
românesc instructiv, clasic, în spirit haretian.
Dr. Afrodita Iorgulescu
Matematician
Profesor Emerit A.S.E. București