Gheorghe Nichita, fost primar al municipiului Iaşi, a fost condamnat, luni, de Tribunalul Bucureşti, la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, având şi interdicţia de a fi ales într-o funcţie publică.
Decizia nu este definitivă.
„Condamnă pe inculpatul Nichita Gheorghe la pedeapsa principală de 4 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de primar) pe o perioada de 3 ani după executarea pedepsei principale”, se arată în decizia instanţei.
În aceeaşi cauză a fost condamnat şi omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu la opt luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită.
Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă.
Din categoria:Politica