„În primul rând trebuie să-i menţionez pe adversarii din prostie; sunt cei ce nu m-au înţeles, criticându-mă fără să mă cunoască.

O a doua specie numeroasă o alcătuiesc invidioşii. Oamenii ăştia îmi pizmuiesc norocul şi trecerea de care mă bucur, obţinute mulţumită talentului meu. Trag cu dinţii de faima pe care o am şi tare ar fi vrut să mă nimicească. Ar înceta totuşi dacă ar şti că sunt sărac şi nenorocit.

Mai departe urmează în număr mare cei ce au devenit adversarii mei din pricină că succesul îi ocoleşte. Sunt printre ei şi adevărate talente; nu pot să-mi ierte că-i umbresc.

În al patrulea rând trebuie să amintesc de cei ce au oarecare temeiuri să-mi fie adversari. Cum sunt şi eu om şi am, prin urmare, şi eu metehne şi slăbiciuni omeneşti, nu se poate ca scrierile mele să nu le aibă şi ele. Dar cum priveam cu toată seriozitatea formarea mea şi căutam neobosit să mă desăvârşesc, mă aflam totdeauna cu un pas înainte şi se întâmpla deseori ca ei să mă critice pentru un cusur de care în realitate mă lepădasem de mult.

O altă categorie mare de oameni mă duşmănesc din pricina unor concepţii şi a unor puncte de vedere diferite. „

sursa: Johann Peter Eckermann, Convorbiri cu Goethe în ultimii ani ai vieţii sale, trad.: Lazăr Iliescu, Bucureşti, ELU, 1965