Greva profesorilor polarizează scena publică. Are toate datele unui cutremur mai puternic care n-a început și pentru care se fac eforturi subterane de a-l bloca. Poate, poate se amînă! În nici un caz, nu sunt semne că se umblă la cauzele sale. Mulți reduc greva la o singur punct pe ordinea de zi: salariile profesorilor. Alții încearcă să-i găsească și explicații politice. Cadrele didactice ar fi și victimele unor manipulări. Sunt zădărîte pentru a bloca sau complica negocierile din rocada premierilor. Prea e mare coincidența, zic ei. Greva a izbucnit în buza deciziilor definitive privind schimbul de putere din Palatul Victoria și ar fi dirijată. Cum au rezistat profesorii mai bine de un deceniu ca legea privind alocările bugetare pentru educație să fie ignorată și se trezesc tocmai acum?