Guvernarea Nicu și Marcel nu are nici un gând de eliminare a pensiilor speciale pentru foștii parlamentari și primari
Pensiile speciale pentru aleșii locali, a căror plată e amânată de patru ani de trei guverne, nu sunt în planul Coaliției pentru a fi eliminate. De altfel, Puterea nu se atinge nici de cele ale foștilor parlamentari.
Coaliția face reforma pensiilor speciale, însă în planurile guvernării și ale majorității parlamentare nu-și fac loc și cele ale aleșilor locali (primari, viceprimari, președinți de CJ și vicepreședinți de CJ) care, deși există din 2019, nici până astăzi nu au intrat în plată. Guvernul Orban a fost primul care a prorogat intrarea în plată, apoi au urmat Guvernul Cîțu, iar în cele din urmă Cabinetul Ciucă, de două ori. Însă, deși au amânat plata, guvernanții nu s-au gând...