Guvernul Cîțu vrea să dea SRI terenuri în Băneasa și aproape 580 de milioane de lei!

Pe picior de plecare, Guvernul demis are pe lista de aprobare două proiecte legislative prin care SRI ar primi terenuri în Băneasa de aproape 7 milioane de lei, dar și unda verde pentru extinderea spitalului serviciului din Balotești, o investiție de aproape 580 de milioane de lei.

Terenurile situate pe strada Ficusului au aparținut Romaero și abia fuseseră preluate de stat, prin ministerul de Finanțe, pentru stingerea unor obligații bugetare, potrivit Economedia.ro. Acum, SRI cere să-i fie date în administrare, pe o perioadă de 5 ani. Proiectul de hotărâre de guvern semnat de directorul SRI Eduard Hellvig și de ministrul Finanțel...