Guvernul a adoptat vineri noi măsuri pentru combaterea
evaziunii fiscale și a planificării fiscale, prin reglementarea
schimbului automat obligatoriu de informații din rapoartele pe care
grupurile de întreprinderi multinaționale urmează să le depună în
statul membru al societății mamă.
Aceste noi măsuri sunt prevăzute într-o ordonanță de urgență
de modificare și completare a Codului de procedură fiscală
Actul normativ transpune în legislația națională Directiva
(UE) 2016/881 de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce
privește schimbul automat obligatoriu de informații fiscale.
Directiva asigură concurența loială între grupurile de
întreprinderi multinaționale din Uniunea Europeană și cele din
afara acesteia, dar care dețin una sau mai multe entități situate
în Uniunea Europeană, întrucât prin prevederile sale ambele
categorii de grupuri sunt supuse obligației de raportare.
Directiva reglementează obligația grupurilor de a furniza
anual rapoarte care includ informații fiscale referitoare la suma
veniturilor, profitul/pierderile, capitalul declarat, profitul
nedistribuit, numărul de salariați și imobilizările
corporale.
Identificarea fiecărei entități din grupul de întreprinderi
multinaționale se realizează cu precizarea rezidenței fiscale și
natura principalelor activități economice.
Actul normativ detaliază condițiile care trebuie îndeplinite
de o entitate rezidentă fiscal în România pentru a deveni
raportoare, termenul pentru depunerea raportului și termenul de
realizare a schimbului de informații între statele membre. Astfel,
termenul de depunere a raportului pentru fiecare țară în parte este
de 12 luni de la ultima zi a anului fiscal de raportare a grupului
de întreprinderi multinaționale, iar transmiterea rapoartelor între
autoritatea competentă din România și celelalte autorități fiscale
se realizează în termen de 15 luni de la ultima zi a anului fiscal
al grupului de întreprinderi multinaționale pentru fiecare țară în
parte.
România poate utiliza informațiile din raport pentru
combaterea evaziunii fiscale și a planificării fiscale și pentru
analiza prețurilor de transfer, evaluarea riscurilor legate de
prețurile de transfer și alte riscuri aferente erodării bazei
impozabile și transferului profiturilor.
Din categoria:Politica