Mi-e inima ca un templu dărâmat, cu altarul surpat sub poverile
lumii. Zidurile-i s-au crăpat de-atâta plâns, iar strigătul ei se
ridică precum jertfa din Vechiul Legământ — arsă, dar nu uitată. Și
totuși, în ruina aceasta, Domnul vine ca o ploaie târzie peste o
țarină uscată. El nu trece cu indiferență, nu-Și întoarce fața, …
HAS_LINK_BACK