Eu nu am pensie specială”, zicea Marcel Ciolacu în fața camerelor de luat vederi. Era un mod de a întinde mîinile în fața populației și de a spune: „Sunt curat! Sunt curat, oameni buni!“

„Susțin cu tărie eliminarea pensiei speciale pentru parlamentari!“

Adică lucrează curat.

„Am un program coerent de care mă voi ține în fiecare zi!”

El nu este revoluționar, nu este pensionar și gîndește pur. El este un președinte PSD care a promis că de îndată ce va ajunge să conducă guvernul României va rezolva problema pensiilor speciale. Și pentru că n-are pensie specială, și-a folosit presupusa „curățenie” de pensionar parlamentar.

Marcel Ciolacu s-a angajat că demolează pensiile speciale pentru parlamentari și vine cu un proiect de lege. „Ori trece legea, ori plec eu acasă!“.

Parlamentarii au votat chiuind. Este prima dată cînd parlamentarii susțin cu entuziasm o pagubă în propriul venit. Explicația este simplă. Nu pică pensiile parlamentare, nu trecem de jalonul din PNRR și țara pierde aproximativ 3 miliarde de euro. Pe o așa secetă, o asemenea pierdere ar putea stîrni o mînie populară care să-i măture. Riscă să-i pape mulțimea! S-ar putea ajunge inclusiv la o reducere a numărului de parlamentari. Și așa, poporul a votat la un referendum că trebuie să ne trecem la o formulă cu 300 de aleși. În fața unui asemenea risc, au ales să voteze chiar împotriva bunăstării lor cu convingerea că o mai descurcă și pe lîngă. Mai ciugulesc de ici, de colo, mai prind un mandat, mai pun o pilă unui prieten, mai proptesc cu numele o alocare de fonduri etc.

Războiul european împotriva pensiilor speciale este unul destul de corect. Legarea lor de un jalon din PNRR este o șmecherie a la Ghinea. Un truc prin intermediul căruia și-a pus colegii în fața unei condiții obligatorii. În același timp, seamănă cu o încercare de a tăia nodul gordian. În același timp, pensiile speciale sunt o invenție românească scăpată de sub control de a recompensa oamenii importanți pentru stabilitatea și eficiența statului. Asemenea recompense suplimentare există peste tot. În facilități sociale, în asistență medicală, chiar și în bani. Noi am fost doar mai lacomi și, în stilul nostru șmecheresc, după ce le-am umflat, am încercat să punem și un sigiliu de siguranță, în așa fel încît nimeni să nu mai poată umbla la ele. Toți cei care servesc statul, inclusiv la ticăloșii și erori, vor rămîne cu pensia specială. Operațiunea s-a derulat și cu sprijinul Curții Constituționale a României. Acum, pensiile speciale sunt gata să se prăbușească, iar Marcel Ciolacu preferă să mănînce foaie cu foaie toate dosarele de pensii parlamentare decît să piardă scaunul de premier pentru o pensie specială pe care, după cum ne-a asigurat, nu o are.

Disputa i-a prilejuit lui Marcel Ciolacu și lansarea de noi panseuri politice:

„-Nu voi accepta ca o coaliție să conducă guvernul României”

Și după ce lăsăm parlamentarii fără pensii speciale, oferind poporului prilejul să se răcorească, ce facem? Trecem la procurori, la judecători, la generalii de servicii secrete? He-he-he, mai vedem!

Poate se amînă, poate mai cade cineva! Și, mai departe, ce facem? Ne uităm la ce fac alții. Adică dăm o raită prin practicile altor țări și aflăm că parlamentarii din aproape toate țările lumii se bucură de niște drepturi în plus.

Care?

-He-he-he! De la caz la caz, de la țară la țară!

Și o luăm iar de la capăt!

CORNEL NISTORESCU http://cotidianul.ro/