HERR KLAUS,RAMANE CUM AM STABILIT:ESTI UN PENAL!

  • Postat în Fapt divers
  • la 09-01-2018 09:16
  • 721 vizualizări
HERR KLAUS,RAMANE CUM AM STABILIT:ESTI UN PENAL!
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Domnul preş. Klaus Iohannis

Insipid, incolor şi inodor, dar şi linguşitor şi obraznic a fost discursul lui Klaus Iohannis la şedinţa de alegeri a Consiliului Superior al Magistraturii. Pentru cei care au deschis calculatorul, ziarul, aparatul de radio sau televizorul mai târziu, trebuie spus că domnul Iohannis a candidat pentru Preşedinţia României în perioada în care era judecat într-un dosar deschis de Agenţia Naţională de Integritate.

Ei bine, domnul care a fost achitat de preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, pe care preşedintele României, Klaus Iohannis, a numit-o la Curtea Constituţională, a avut îndrăzneala, ca să nu spunem tupeul, să afirme în faţa Consiliului Superior al Magistraturii: „Personal, sunt convins că dacă ne-am apuca odată să rediscutăm Constituţia, arhitectura statului, este obligatoriu să introducem principiul integrităţii chiar în Constituţie, altfel s-ar putea ca situaţii de acest tip să apară şi în alte cicluri electorale”. Klaus Iohannis s-a referit la politicienii de la vârful Ţării, care, în prezent, au probleme cu Justiţia, la fel cum avea şi domnia sa atunci când era candidatul PNL la Preşedinţia României. Atenţie! Şi-a propus să modifice legea fundamentală a Ţării cel care nesocoteşte prevederile acesteia. Pentru Klaus Iohannis nu există alineatul 2 din articolul 80 al Constituţiei României, care spune că „preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”.

În şedinţa CSM, Klaus Iohannis i-a criticat cu mânie prezidenţială pe cei care doresc să modifice Legile Justiţiei. Cel care bombănea în 2015 că Justiţia l-a lăsat fără una din cele „n” case, spunând că decizia îl nemulţumeşte, a avut din nou îndrăzneala, ca să nu spunem tupeul, să-i comenteze pe politicienii care contestă unele acţiuni şi decizii ale celor delegaţi să înfăptuiască actul de justiţie.

Cel care a primit certificat de integritate din partea celei pe care a numit-o la Curtea Constituţională numai că nu s-a pus în genunchi în faţa CSM-ului şi numai că nu s-a apucat să pupe mâinile procurorilor şi judecătorilor, declarând: „Nu vreau să intru în continuare într-o analiză a diferitelor entităţi constituante ale sistemului de justiţie din România, vreau doar generic, şi o să reiau mai detaliat la şedinţele respective, vreau să spun generic că mi s-a părut că în 2017 s-a lucrat foarte serios, atât la Înalta Curte, cât și la Parchetul General, la diferitele secţiuni ale Parchetului, la DNA, la DIICOT, şi acest lucru este îmbucurător”. De unde ştie Klaus Iohannis cât de bine şi-au făcut treaba procurorii şi judecătorii, că doar nu a realizat un audit la instituţiile pe care le-a pomenit, neavând nici pregătirea necesară şi nici dreptul de a face aşa ceva. Ştie, pentru că este ditamai preşedintele. Prescurtat, preş.

Sorin AVRAM

Sursa:http://justitiarul.ro/


Din categoria:Politica

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente