Dominicanul Hevito este creativ și pe timp de pandemie.
Astfel, exoticul artist vine în atenția fanilor săi cu o nouă
producție muzicală, “Si tu te vas”. Piesa și videoclipul sunt
semnate sub egida casei de discuri Sprint Music, cu care Hevito
colaborează de ani buni.
“ «Si tu te vas» este o piesă făcută din propriile trăiri
și vorbește despre suferința în dragoste, de care mulți dintre noi
avem parte. De multe ori, oamenii după ce se despart cad în diverse
patimi, însă, la final, iubirea este singura care ne salvează! «Si
tu te vas» este o piesă despre iubire și sentimente intense.
Videoclipul l-am filmat în București și am lucrat numai cu
profesioniști. Pandemia aceasta ne-a afectat pe toți, dar prin
muzică ne putem apropia mai mult de oameni și de sufletele lor”, a
specificat Hevito.
Pe Hevito l-ați putut remarca în colaborările repurtate
până acum, dar și datorită pieselor din cariera solo. În prima
categorie se află “Bailando” – cu DJ Sava, “Viajero” – cu Vanotek,
“Negra Linda” – cu Gipsy Casual și Ralflo, “Latin Heart” – cu Ale
Blake, iar în privința carierei solo nu uităm de “Ahora”, “Bailando
Bachata”, “Mi camisa” sau “Morena”. Artistul are muzica în sânge și
simte ritmul până în măduva oaselor.
VIDEOCLIP NOU, MELODIE NOUĂ: Hevito - Si Tu Te Vas |
Official Video, 2021 New Single, New Song
by Sprint Music (YouTube), 30 martie 2021