Sări la conținut
Litere 359

HOMBRE




o umbră de Sombrero colțuroasă

mă urmărește insistentă

oprindu-mă când mă urnesc din casă

cu trena ei omniprezentă

umbrindu-mă Sombrero mă răsfață

sub umbra-i deasă permanentă

țesută de un vierme de mătasă

dintr-o gogoașă existentă


în ploaia caldă, lunecoasă

umbrela cu membrană transparentă

m-acoperă - peliculă vâscoasă

fibroasă, membranoasă, rezistentă

umbra lui Hombre onctuoasă

iubindu-mă topindă mă cuprinde

dorindu-mă ardentă, voluptoasă

fără chibrituri mă aprinde

© Mihaela Chițac, 2021