Săptămâna aceasta este Bucharest Technology Week. Echipa super faină a Universum a invitat niște oameni super faini (și ca profesioniști și ca gașcă de ieșit la cină) să ne arate că viitorul e mai aproape decât credem și să ne ajute să ne pregătim pentru asta.
Am avut plăcerea să fiu gazda zilei de miercuri, dedicată HR-ului, când:
Ben Whitter, World’s Mr. Employee Experience, ne-a arătat cum companiile își pot crește engagementul construind o experiență memorabilă pentru angajați. De la angajare până la pensionare, organizațiile viitorului (adică cele care vor rezista) vor ști să trateze și angajatul ca pe un client, cultivându-și 3 valori: încredere, grijă și angajament (trust, care, commitment).