IJP PRAHOVA.BULETIN INFORMATIV.15 IANUARIE 2025

  • Postat în Regional
  • la 15-01-2025 16:19
  • 5 vizualizări
IJP PRAHOVA.BULETIN INFORMATIV.15 IANUARIE 2025
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Prahova la zi.

 Tânăr reținut pentru 24 de ore

Polițiștii din cadrul Secției nr.1 de Poliție Ploiești, la data de 15 ianuarie a.c., în jurul orei 16.00, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră în municipiu au oprit, pentru control, un autoturism condus un tânăr de 20 de ani, din orașul Boldești-Scăeni, care manifesta un comportament suspect la volan. 

Din verificările efectuate în bazele de date, a reieșit faptul că tânărul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 

Întrucât la data de 4 noiembrie 2024 a săvârșit aceeași infracțiune, în baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. 

În cauză, poliștii continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt.

Infracțiune la regimul silvic constatată de polițiștii Secției Rurale de Poliție Florești

Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Florești, la data se 14 ianuarie a.c., în jurul orei 09.30, în timp ce desfășurau activități pe linia combaterii delictelor silvice, au depistat două atelaje hipo care erau încărcate cu material lemnos, sustras din pădurea din fondul forestier de stat. 

Din verificările efectuate, la fața locului au fost depistați trei bărbați cu vârstele de 23, 26 și 34 de ani, din județul Dâmbovița, care ar fi încărcat mai mulți arbori care erau căzuți la sol de fenomene ale naturii, în cele două atelaje hipo cu scopul de a-l transporta la domicilii. 

Materialul lemnos a fost măsurat, constatându-se cantitatea de un metru cub, care a fost ridicată și lăsată în custodie unui pădurar. 

De asemenea, a fost ridicat și un topor care a fost folosit la comiterea faptei.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt de arbori.

Foto ilustrativ

De același autor