Polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție
Prahova-Serviciul de Investigare a Criminalității Economice sub
coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă
Judecătoria Ploiești, au depistat, la data de 3 iulie a.c, două
persoane, în autoturismul cărora se aflau mai multe cutii de carton
cu țigarete, pe care le-ar fi introdus în țară prin sustragerea de
la controlul vamal.
Tot în cursul aceleiași zile, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu cei ai Poliției Municipiului Ploiești au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară la sediul și punctele de lucru a două societăți comerciale situate în municipiul Ploiești și în comuna Poienarii Burchii.
În fapt, în perioada februarie 2024-prezent, persoanele bănuite de comiterea faptelor ar fi achiziționat tigarete din afara României, pe care le-ar fi introdus în țară fără a respectarea obligațiilor de control vamal.
În urma activităților desfășurate au fost identificate și indisponibilizate peste 67.000 de țigarete, cu o valoare de aproximativ 95.000 de lei.
În urma probatoriului administrat față de două persoane a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.