Miercuri dimineață, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești - Biroul de Combatere a Furturilor din Locuințe au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 9 februarie a.c., persoanele bănuite ar fi sustras 90.300 de lei și 3.600 de dolari dintr-o locuință din municipiul Ploiești.În urma perchezițiilor 2 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție.Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.Acțiunile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab".