De Pepe Escobar

Tema generală a intervenției lui Vladimir Putin în ședința plenară a Clubului Valdai, una dintre principalele adunări intelectuale ale Eurasiei desfășurate în octombrie 2021, s-a concentrat pe expunerea atacului neoliberal împotriva individului, a valorilor și a Statului în secolul XXI, precum şi în alternativele la modelul intervenţionist al atlantiştilor, neoconservatorilor şi neoliberalilor.

Sesiunea plenară este punctul culminant tradițional al discuțiilor anuale ale Clubului Valdai, una dintre cele mai importante adunări intelectuale din Eurasia.

Vladimir Putin este unul dintre principalii vorbitori. Anul acesta, la Soci, așa cum am povestit într-o rubrică anterioară, tema principală a fost „revoluția globală în secolul XXI pentru individ, valori și stat”.

Putin i s-a adresat frontal, în ceea ce poate fi considerat deja unul dintre cele mai importante discursuri geopolitice din ultima vreme (aíci se poate găsi o transcripție incompletă), ceea ce definește fără îndoială momentul său de cea mai mare proeminență. Aceasta a fost urmată de o sesiune extinsă de întrebări și răspunsuri (începând cu ora 4:39:00).

Deloc surprinzător, atlantiştii, neoconservatorii şi intervenţioniştii liberali vor fi furioşi. Asta este irelevant. Pentru observatorii imparțiali, în special din Sudul Global, ceea ce contează este să acorde o atenție deosebită modului în care Putin și-a împărtășit viziunea asupra lumii, inclusiv câteva momente foarte sincere.

El a evocat încă de la început cele două caractere chinezești care reprezintă „criză” (ca în „pericol”) și „ocazie”, contopindu-le cu o zicală rusă: „Luptă cu mintea cu dificultățile. Luptă împotriva pericolelor cu experiența ta”.

Această referire elegantă și oblică la parteneriatul strategic dintre Rusia și China a făcut loc unei evaluări concise a tablei de șah actuale:

„Reajustarea raportului de putere presupune o redistribuire a cotelor în favoarea țărilor emergente și în curs de dezvoltare care până acum se simțeau excluse. Pe scurt, dominația occidentală a afacerilor internaționale, care a început cu câteva secole în urmă și, pentru o scurtă perioadă, a fost aproape absolută la sfârșitul secolului al XX-lea, face loc unui sistem mult mai divers.”

Aceasta a deschis calea pentru o altă caracterizare oblică a războiului hibrid ca noul modus operandi:

„Înainte, un război pierdut de o parte însemna victoria celeilalte, care și-a asumat responsabilitatea pentru ceea ce se întâmpla. Înfrângerea Statelor Unite în războiul din Vietnam, de exemplu, nu a transformat Vietnamul într-o „gaură neagră”. Dimpotrivă, a apărut un stat care se dezvolta cu succes și care cu siguranță a avut sprijinul unui aliat puternic. Acum lucrurile stau altfel: indiferent cine preia conducerea, războiul nu se oprește, doar își schimbă forma. Ca regulă generală, învingătorul ipotetic este reticent sau incapabil să garanteze o recuperare pașnică după război și nu face decât să exacerbeze haosul și golul care amenință lumea.”

Un discipol al lui Nikolai Aleksandrovici Berdiaev

În mai multe rânduri, mai ales în timpul întrebărilor și răspunsurilor, Putin a confirmat că este un mare admirator al lui Nikolai Aleksandrovici Berdiaev. Este imposibil să-l înțelegi pe Putin fără a-l înțelege pe Berdiaev (1874-1948), care a fost filosof și teolog – în esență, un filosof al creștinismului.

În filosofia istoriei a lui Berdiaev, sensul vieții este definit în termeni de spirit, în comparație cu accentul pus de modernitatea seculară pe economie și materialism. Nu e de mirare că Putin nu a fost niciodată marxist.

Pentru Berdiaev, istoria este o metodă de memorie temporară prin care omul lucrează spre destinul său. Relația dintre divin și uman este cea care modelează povestea. Ea acordă o importanță enormă puterii spirituale a libertății umane.

Putin a făcut mai multe referiri la libertate, la familie – în cazul lui, de mijloace modeste – și la importanța educației; El și-a lăudat din inimă ucenicia la Universitatea de Stat din Leningrad. În același timp, a distrus absolut Wokeismul, transgenderismul și cultura anulării promovate „sub steagul progresului”.

Acesta este doar unul dintr-o serie de pasaje cheie:

„Suntem surprinși de procesele care au loc în țări care au fost considerate pionierii progresului. Tulburările sociale și culturale care au loc în Statele Unite și Europa de Vest nu sunt, desigur, din interesul nostru; nu ne amestecăm în ele. Cineva din țările occidentale este convins că ștergerea agresivă a unor pagini întregi din propria istorie – „discriminarea inversă” a majorității în favoarea minorităților sau cererea de a abandona înțelegerea obișnuită a lucrurilor atât de elementare precum mama, tatăl, familia sau chiar diferența dintre sexe – sunt, în opinia sa, repere în mișcarea spre reînnoirea socială.”

Prin urmare, mare parte din discursul său de 40 de minute, precum și răspunsurile sale, au codificat câțiva marcatori ai ceea ce el a definit anterior drept „conservatorism sănătos”:

„Acum, când lumea se confruntă cu colapsul structural, importanța conservatorismului sensibil ca bază a politicii s-a înmulțit, tocmai pentru că riscurile și pericolele se înmulțesc, iar realitatea din jurul nostru este fragilă”

Revenind la arena geopolitică, Putin a fost categoric afirmând că „suntem prieteni ai Chinei. Dar nu împotriva nimănui”.

Din punct de vedere geoeconomic, a dedicat din nou timp unei explicații magistrale și exhaustive – chiar pasionat – despre funcționarea pieței gazelor naturale, împreună cu angajamentul autodistructiv al Comisiei Europene față de piața spot, și de ce Nord Stream 2 schimbă regulile jocului.

Afganistan

În timpul sesiunii de întrebări și răspunsuri, academicianul Zhou Bo, de la Universitatea Tsinghua, a abordat una dintre provocările geopolitice majore de astăzi. Referindu-se la Organizația de Cooperare din Shanghai, el a menționat că „dacă Afganistanul are o problemă, SCO are o problemă. Deci, cum poate SCO, condusă de China și Rusia, să ajute Afganistanul?”

Putin a subliniat patru puncte în răspunsul său:

• Economia trebuie restabilită;
• Talibanii trebuie să elimine traficul de droguri;
• Responsabilitatea principală trebuie să fie purtată „de cei care au fost acolo de 20 de ani” – făcând ecou declarația comună în urma întâlnirii dintre troica extinsă și talibani de miercuri de la Moscova;
• iar fondurile statului afgan trebuie deblocate.

El a mai menționat, indirect, că marea bază militară rusă din Tadjikistan nu este doar recuzită decorativă.

Putin a revenit la problema Afganistanului în timpul sesiunii de întrebări și răspunsuri, insistând din nou că membrii NATO nu trebuie să „se elibereze de responsabilitatea lor”.

El a motivat că talibanii „încearcă să lupte cu radicalii extremi”. În ceea ce privește „necesitatea de a începe cu componenta etnică”, el a descris că tadjicii reprezintă 47% din totalul populației afgane – poate o supraestimare, dar mesajul era despre imperativul guvernării incluzive.

De asemenea, a găsit un echilibru: deși „împărtășim cu ei [talibanii] o viziune din exterior”, el a remarcat că Rusia este „în contact cu toate forțele politice” din Afganistan, în sensul că există contacte cu foști oficiali guvernamentali, precum Hamid Karzai și Abdullah Abdullah, precum și cu membri ai Alianței Nordului, acum în opoziție, care sunt auto-exilați în Tadjikistan.

Rușii ăia enervanți

Acum compară toate cele de mai sus cu actualul circ NATO de la Bruxelles, complet cu un nou „plan principal pentru a descuraja amenințarea în creștere a Rusiei”.

Nimeni nu a irosit vreodată bani subestimând capacitatea NATO de a ajunge în adâncul prostiei inconsistante. Moscova nici măcar nu se mai obosește să vorbească cu acești clovni: așa cum a subliniat ministrul de externe Serghei Lavrov, „Rusia nu va mai pretinde că orice schimbare în relațiile cu NATO este posibilă în viitorul apropiat”.

De acum încolo, Moscova vorbește doar cu stăpânii, la Washington. Până la urmă, linia directă dintre șeful Statului Major, generalul Gerasimov, și comandantul suprem aliat al NATO, generalul Todd Wolters, este încă activă. Curieri precum Stoltenberg și uriașa birocrație NATO de la Bruxelles sunt considerați irelevanți.

Acest lucru se întâmplă, conform evaluării lui Lavrov, imediat după ce „toți prietenii noștri din Asia Centrală” „ne-au spus că sunt împotriva… abordărilor Statelor Unite sau ale oricărui alt stat membru NATO” care promovează amplasarea oricărui aparat imperial „antiterorist” în oricare dintre „țintele” Asiei Centrale.

Și totuși Pentagonul continuă să provoace Moscova. Wokeist-lobbyist-secretar al Apărării Lloyd „Raytheon” Austin, care a supravegheat Marea Evadare Americană din Afganistan, pontifică acum că Ucraina ar trebui să adere de facto la NATO.

Aceasta ar trebui să fie ultima miză pentru a-l trage în țeapă pe zombiul „în moarte cerebrală” (dreptul de autor Emmanuel Macron), în timp ce acesta își întâlnește soarta furioasă despre atacurile nucleare simultane ale Rusiei asupra Mării Baltice și Mării Negre.

SURSA