Important discurs geopolitic al lui Vladimir Putin la Clubul Valdai 2021

  • Postat în Fapt divers
  • la 01-11-2021 09:15
  • 228 vizualizări
Important discurs geopolitic al lui Vladimir Putin la Clubul Valdai 2021
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Invictus

De Pepe Escobar

Tema generală a intervenției lui Vladimir Putin în ședința plenară a Clubului Valdai, una dintre principalele adunări intelectuale ale Eurasiei desfășurate în octombrie 2021, s-a concentrat pe expunerea atacului neoliberal împotriva individului, a valorilor și a Statului în secolul XXI, precum şi în alternativele la modelul intervenţionist al atlantiştilor, neoconservatorilor şi neoliberalilor.

Sesiunea plenară este punctul culminant tradițional al discuțiilor anuale ale Clubului Valdai, una dintre cele mai importante adunări intelectuale din Eurasia.

Vladimir Putin este unul dintre principalii vorbitori. Anul acesta, la Soci, așa cum am povestit într-o rubrică anterioară, tema principală a fost „revoluția globală în secolul XXI pentru individ, valori și stat”.

Putin i s-a adresat frontal, în ceea ce poate fi considerat deja unul dintre cele mai importante discursuri geopolitice din ultima vreme (aíci se poate găsi o transcripție incompletă), ceea ce definește fără îndoială momentul său de…

Vezi articolul original 1.229 de cuvinte mai mult