În data de 02 februarie 2024 Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou a organizat activitatea ”O zi în penitenciar” în colaborare cu Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița – Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalității, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Ploiești și Liceul ”Voievodul Mircea” din Târgoviște.Activitatea s-a derulat la sediul unității, cu participarea specialiștilor din cadrul Serviciului Asistență Psihosocială, a unui număr de 8 deținute clasificate în regimurile închis, semideschis și arest preventiv și a unui număr de 16 elevi și 2 cadre didactice.Scopul activității a fost valorificarea experienței și a lecțiilor de viată ale persoanelor private de libertate în vederea prevenirii comportame