Mai este încă un domeniu ce am observat că a fost „neglijat”
parțial în convorbire, deși s-a atins tangențial: condiția
biologică a oamenilor peste sute și mii de ani.
Și asta vine în sprijinul optimismului lui Cristian
Român.
Specia noastră s-a născut gata tehnologizată. Am primit
moștenire de la înaintașii noștri Homo erectus focul ca proteză
digestivă, uneltele simple în loc de colți și gheare, hainele ca
proteze de blană. De atunci am înaintat cu protezarea într-un mod
accelerat, în prezent mai toate organele noastre pot fi protezate,
inclusiv creierul.
Avem proteza de comunicare și inteligență în buzunarul
fiecăruia: deșteptul telefon mobil.
Viitorul va fi al unor urmași umani la care timpul este
teoretic veșnic, cu o minte împachetată într-un sistem cibernetic
capabil să supraviețuiască în mai toate mediile. Și capabilă să
producă la fața locului din materialele existente acolo mecanisme
de supraviețuire specifice acelui mediu.
Pe vremuri a fost presiune a selecției naturale, de grup sau
sexuale în a genera diferențe rasiale (cum sunt splina mărită a
populațiilor de scufundători din Oceania sau cea a nepalezilor,
capacitatea de a consuma aproape doar grăsime și carne a
eschimoșilor sau un IQ peste medie a evreilor așkenazi). Istoria
arată că majoritatea colonizatorilor serioși și-au luat doar bilete
dus, probabil așa va fi și cu coloniștii interstelari.
Oamenii au părăsit paradisul african și au ajuns în medii
complet diferite din nordul Canadei sau în Țara de Foc, în vârful
Himalaiei sau în mijlocul Pacificului.
Acum avem oportunitatea de a produce noi rase prin augmentarea
conștientă a biologicului.
Implicit o rasă a unor astronauți-cosmonauți ce vor fi
viitorii colonizatori ai sistemului solar și ai galaxiei. Din acest
punct de vedere problemele de deplasare în condițiile spațiului
cosmic a unui echipaj post-uman sunt surmontabile chiar și pe
termen lung și foarte lung.
Probabil acele ființe vor trăi milenii iar reproducerea
asistată va fi o banalitate. Staza va fi la fel de comună ca un
restart al unui calculator.
Nu trebuie să creem mediul necesar oamenilor ci să generăm
potențiali oameni care să reziste spațiului cosmic.
Noi suntem cum suntem acum pentru că acesta e rezultatul
mediului terestru de selecție naturală. Pentru a coloniza galaxia
trebuie să fim rezultatul selecției, de preferat artificiale,
pentru un mediu interstelar.
Și sincer, nu văd nimic spectaculos în a fi captiv al unui
corp biologic miop, fără dinți și cu atacuri de panică. Prefer
forma mea actuală, cu ochelari, proteză dentară și plăcuță metalică
de fixare a unei fracturi. ?
Și vaccinat, binențeles, când îmi va veni rândul.
Și o veste rea - oricum trebuie să plecăm de pe Terra, peste
patru miliarde de ani Soarele va muri. ?