În Ungaria se vorbește deschis despre HUXIT: „Dacă cedăm acum, pierdem tot. Ne vor confisca toate idealurile pentru care ne-am luptat”

Într- o analiză semnată de Tamas Fricz, politolog și cercetător la Centrul pentru Drepturi Fundamentale de la Budapesta, tradusă de ActiveNews se vorbește deschis despre HUXIT – ieșirea Ungariei din Uniunea Europeană .

Într-un articol apărut pe 17 august 2021 în Magyar Nemzet, cel mai mare cotidian din Ungaria, apropiat de guvernul Viktor Orban, și o zi mai târziu, în engleză, franceză și germană, în Visegrad Post, Tamas Fricz scrie:

”Știu bine că abordez un subiect tabu, însă trebuie să existe cineva care să scrie primul (fără intenție de intimidare) acest cuvânt: HUXIT.
Aceasta înseamnă ca Ungaria să decidă în mod unilateral părăsirea Uniunii Europene (după modelul Brexit).
Însă avem cu adevărat nevoie de un Huxit, ținând mai ales cont de seria de atacuri coordonate fără precedent și nemaivăzute până acum în UE și în Occident împotriva Ungariei din cauza legii noastre pentru protejarea copiilor?
Nu susțin neapărat acest lucru. Ceea ce afirm este că a venit momentul pentru noi să analizăm serios argumentele pro și contra opțiunii constând în părăsirea unei alianțe de state care este deja foarte bolnavă, manifestând simptomele unei patologii imperialiste și care tratează cu o aroganță disprețuitoare – pe care nu încearcă să o ascundă – statele sale membre din Europa Centrală și de Est.
Ne aflăm într-adevăr cu spatele la zid: elita financiară globalistă și instituțiile europene pe care le dirijează – Comisia, Parlamentul, Curtea și, parțial, Consiliul Europei – au efectiv intenția fermă de a ne da o lecție. De fapt, nu atât să ne dea o lecție, cât să ne aplice o corecție.
Ba chiar mai mult de atât: să ne facă imposibil orice mijloc de a acționa de o manieră independentă; să ne oblige să acționăm potrivit capriciilor lor.
Și, evident, pedeapsa supremă este tăierea fondurilor. Sau, în termenii folosiți de vicepreședinta Parlamentului European, Katarina Barley, care a afirmat (cu sprijinul lui George Soros și al clicii sale): țările recalcitrante, precum Ungaria și Polonia, trebuie înfometate prin lipsirea de fonduri.Și tipii ăștia nu glumesc câtuși de puțin.
Care sunt argumentele pentru a pleca sau a rămâne în UE? Cred că aceasta este o chestiune care trebuie examinată din punct de vedere politic, economic, cultural și moral, dar și militar.
Din punct de vedere politic, ceea ce ne-ar putea incita să rămânem este sentimentul reconfortant de a face parte din Occidentul dezvoltat, democratic, pe baza unei alianțe de țări libere – lucru pe care ni l-am dorit dintotdeauna și pe care, după patruzeci de ani de comunism, l-am realizat în sfârșit.
A face parte dintr-una din cele mai dezvoltate comunități din lume reprezintă o situație excepțională, iar pentru a accepta decizia de a renunța după numai cincisprezece ani va fi nevoie de argumente solide.
Întrebare: asemenea argumente există la ora actuală?
Răspunsul meu: da. În special faptul că prioritățile acestei alianțe de state, atât de mult timp dorită, au suferit între timp modificări profunde: elitele globalismului liberal mainstream doresc transformarea Uniunii într-o formațiune radical diferită de ceea ce era până acum.
Din această cauză, situația noastră a devenit următoarea: am aderat la o comunitate de state libere și suverane – sau cel puțin așa am crezut -, însă în prezent, sub ochii noștri, se construiește o Europă imperială, supra-federală, Statele Unite ale Europei, bazate pe supunerea statelor-națiuni.
Scăpând de dominația Uniunii Sovietice, scopul nostru principal și dorința noastră cea mai aprinsă erau de a deveni o națiune suverană și independentă.
Or, iată că acest obiectiv este în pericol. Dacă se dorește din nou să ni se dicteze ce trebuie să facem și cum trebuie să facem, apartenența noastră la Uniune și-a pierdut sensul de a fi.
Mai mult, tocmai a început o serie de dezbateri și de conferințe despre viitorul UE, care se va întinde de-a lungul unui an.

Este limpede încă din start că cercurile dominante de la Bruxelles plasează în centrul dezbaterilor realizarea programului evocat mai sus – fără a mai pomeni de o șocantă supapă de siguranță: moderatorii UE pot exclude orice nu li se pare cu totul corect politic.
Este un semn alarmant și elocvent faptul că unul din liderii din spatele grupului care conduce seria de dezbateri este Guy Verhofstadt, un globalist convins și un fanatic care detestă guvernul Orban.
Fără a mai vorbi despre crearea „Grupului Spinelli” (numit astfel după o figură marcantă a comunismului italian), care și-a fixat drept scop crearea Statelor Unite ale Europei.
Bineînțeles, trebuie să participăm la dezbateri cu toată energia de care suntem capabili, însă dacă rezultatul final se va dovedi inacceptabil pentru noi, atunci nu este deloc sigur că va fi în interesul Ungariei să se supună din nou unei inițiative imperialiste și globaliste.
Din punct de vedere economic, ceea ce ne poate îndemna să rămânem este că putem avea acces la anumite resurse prelevate din contribuțiile statelor membre: în acest moment, miza o reprezintă fonduri totale de 2.500 de miliarde de euro, ca plan de relansare. (Aceasta reprezintă în prezent totalitatea sumelor de care doresc să ne priveze.)
Totuși, diferiți experți – de la Imre Boros la Karoly Lorant, trecând pe la Csaba Letner și Magdolna Csath – ne-au amintit în repetate rânduri în scrierile lor că, aderând la UE, Ungaria a renunțat la numeroase interese economice: la taxele vamale și la protecția companiilor sale; a liberalizat piața astfel încât cererile de ofertă finanțate de Uniune au fost câștigate sistematic de companii occidentale cu mult mai puternice decât concurentele lor maghiare; iar acestea și-au repatriat în țările de origine grosul profiturilor realizate.
Să nu uităm nici că, după război, țările Europei Occidentale au beneficiat, prin Planul Marshall, de colosale subvenții americane pentru a-și dinamiza economiile.
Nici că țările care au aderat în perioada 1970-80 – Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda, Danemarca – s-au alăturat unei Uniuni încă prospere, în timp ce cele nouă state (printre care și Ungaria) care au aderat în 2004 au intrat într-o Europă a cărei economie nu mai era într-o stare prea bună, astfel încât sumele alocate obiectivelor de convergență erau incomparabil mai mici decât în deceniile precedente.
Probabil că unul dintre argumentele cele mai puternice de a rămâne – în afara celor enumerate – este că, în caz de ieșire, companiile occidentale ar putea părăsi țara noastră, iar relațiile noastre comerciale și economice cu UE și statele sale membre, în special cu coloșii industrali germani, s-ar deteriora.
Și ar putea veni momentul în care cei trei granzi – Audi, BMW și Mercedes – și-ar închide la rândul lor porțile uzinelor lor din Ungaria.
Însă sunt aceste perspective înspăimântătoare suficient de realiste? Situația noastră economică ar deveni cu adevărat imposibilă? Va trebui efectiv să ne schimbăm modelul economic și să fim constrânși la o autarhie imposibilă?
Nu cred. Pe de o parte, pentru că firmele germane – dar și cele britanice, olandeze, franceze etc. – fără a mai vorbi de cele venite de peste Atlantic – au drept criteriu profitul, astfel încât, dacă Ungaria le scutește de cheltuieli, nu vor acționa împotriva propriului interes.
Nu asta face Europa Occidentală însăși în acest moment, menajând în permanență relațiile comerciale cu odioasele regimuri chinez și rus (cf. NorthStream 2)?
Prin comparație, s-ar putea ca Ungaria să facă figură de teren cunoscut, de zonă sigură, cu sau fără apartenența la UE.
Companiile occidentale știu foarte bine la ce să se aștepte atunci când se instalează la noi sau iau decizia să rămână aici: predictibilitatea este principala noastră calitate și un avantaj concurențial major.
Pe de altă parte: țara noastră trebuie, evident, să meargă pe picioarele ei. Acesta este un principiu pe care l-am înțeles încă de acum mulți ani și în funcție de care acționăm.
Să amintim conceptul – atât de des evocat de Peter Sijjarto (ministrul ungar de Externe – n.tr.) – și practica deschiderii spre Răsărit.
Pro tertio: îmi este evident că – la fel ca Norvegia și Elveția, și acum Marea Britanie – va trebui, în paralel cu procedura de ieșire, să angajăm negocieri cu UE în general și/sau cu statele sale membre în particular.
Mai clar: va trebui să încheiem tratate bilaterale după exemplul țărilor sus-menționate. Suntem în prezent destul de puternici pentru a demara asemenea negocieri, nu mai suntem o țară vulnerabilă care nu poate sta pe picioarele sale. Nici vorbă.
Are Norvegia vreo problemă că nu este membră a Uniunii Europene? Nu.
Un potențial Huxit nu reprezintă o confruntare, ci o renegociere a unor relații noi și suverane.Nu este în mod evident o sarcină ușoară, dar categoric nu este imposibilă.
Din punct de vedere militar, retragerea noastră nu ar aduce nimic nou, de vreme ce am fost și rămânem membri ai NATO din 1999.
Nu vom fi nevoiți să înființăm centre militare în orașele și satele noastre, după modelul elvețian, însă dezvoltarea forțelor armate trebuie continuată – și exact asta facem și în prezent.
Să trecem, în fine, la aspectul cel mai important: din punct de vedere cultural, al valorilor și al viziunii asupra lumii, un argument de a rămâne ar fi că la temelia UE stau știința și arta greacă și romană și/sau normele morale creștine.
Mai stau însă lucrurile astfel?
Răspuns: vai, nu. Drumurile noastre s-au despărțit în momentul în care Occidentul, de data aceasta în mod conștient – și insist asupra termenului „conștient” – a decis să se rupă de morala și valorile creștinismului pentru a le înlocui cu o societale globală, cosmopolită și impersonală, întemeiată pe principiul hedonist, dezinhibată, a auto-distrugerii individului (vezi: Marea Resetare).

Până acum, noi ungurii, polonezii și popoarele central și est-europene ne-am ținut statornic de temeliile noastre milenare, culturale și religioase. Pentru viața noastră. Iar acest argument le depășește în importanță pe toate celelalte.
Mă opresc aici cu raționamentul, fără a formula concluzii. Mă voi limita la o singură remarcă: Fidesz (partidul de guvernământ din Ungaria – n.tr.) nu a părăsit Partidul Popular European decât după analiză matură și lentă, la capătul unei lungi perioade de așteptare, și foarte bine a făcut.
Însă, în cele din urmă, a ieșit din proprie inițiativă, fără a fi expulzat. Este o diferență enormă. Aceasta este calea de urmat.
Pentru că, dacă cedăm acum, pierdem tot. Ne vor confisca toate idealurile pentru care ne-am luptat.”