Înapoi din viitor (14) – Moartea telefoanelor inteligente

Înapoi din viitor (14) – Moartea telefoanelor inteligente
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe ἐσμέν

16-februarie-2025

Cel puțin din două direcții, ambele de luat în seamă, vine această predicție: până în 2030 telefoanele inteligente vor dispărea.

Una dintre voci este a lui Bill Gates, care pretinde că dispositive tatuate pe corp vor prelua sarcinile îndeplinite azi de telefoane. O a doua este a lui Pekka Lundmark, CEO la Nokia, care, tot așa, vorbește de dispozitive integrate corpului uman, a căror funcționare va fi facilitată de tehnologia 6G.

Acum, departe de mine gândul de a mă lua la trântă cu doi oameni mult mai bine ancorați în realitatea tehnologică a veacului; totuși, am niște amendamente, iar acestea introduc în ecuație și alte variabile în afară de cele ce țin strict de ritmul dezvoltării și implementării noilor tehnologii.

UNU – Viteza de implementare a schimbării

Până în 2030 mai sunt doar vreo cinci ani. Oricât de rapid ar fi progresul tehnologic, impactul său asupra maselor de oameni va fi de durată. Va exista o perioadă de tranziție, așa cum au fost și în trecut, de pildă în privința mijloacelor de socare și distribuție audio-video-media; spre edificare, vezi traiectoriile: disc pentru pick-up, bandă de magnetofon, casetă audio, CD, mp3; o lata: rolă de film, casetă video, DVD, Blue-Ray, torrent (glumesc); încă una: dischetă mare, dischetă mică, data CD, data DVD, stick USB, HD portabil, SSD, cloud …). Deocamdată vorbim despre un fenomen ce încă nu s-a inaugurat nici măcar la o scară incipientă.

DOI – Rezistența

În condițiile în care 5G s-a „bucurat” de o atât de puternică opoziție din partea conspiraționiștilor, stați să vedeți cât de fericiți vor fi unii oameni să-și instaleze în corpurile lor dispozitive care să funcționeze pe 6G! Need I say more?

TREI – Impredictibilitatea tehnologiei

În aceste clipe, știu, trecerea de la dipozitivul pe care îl ții în palme la cel atașat corpului uman pare a fi pasul intuitiv, ușor de anticipat. Dar viața nu este întotdeauna în acord cu intuițiile noastre. Cine poate ști ce surprize vor apărea din laboratoarele marilor giganți ai tehnologiei? Se vorbea odată despre ochelari inteligenți, o idee care întâmplină niște probleme de ordin practic, de comfort. Vom vedea, stați pe aproape.      

Parfum de certitudine[1]: **


[1] Notă:

*****    Îmi pun capul pe butuc că așa vor sta lucrurile

****      Sunt foarte convins, dar nu aș miza cu viața

***         Poți conta pe ea, cam ca pe bursă într-o zi de vineri

**           Nu bag mâna în foc

*             Nu ați auzit asta de la mine

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente