Presa scrisă mai primește o lovitură. Chioșcurile de ziare din
sectorul 4 al Capitalei au fost luate cu asalt de reprezentanții
primăriei, care vor ”să curețe spațiul public”. Distribuitorii au
primit somații pe 13 iunie a.c. să-și desființeze chioșcurile în 24
de ore, în caz contrar autoritatea locală va veni să le ia, iar
proprietarii vor plăti costurile de demolare. Firmele de
distribuție a presei au ajuns să concureze cu chioșcurile
florarilor, ale căror profituri sunt mult mai mari comparativ cu
investițiile. Distribuitorii vor să renunțe la micile afaceri cu
ziare, reviste și cărți, dacă primăria nu le va un răgaz de patru
luni ca să-și cumpere altele noi.
Ștefan Udățeanu, administratorul Press Book, susține că, în
prezent, toate chioșcurile de distribuție presă și cărți din
sectorul 4 funcționează ilegal. La această situație s-ar fi ajuns
chiar din cauza primarului Daniel Băluță care refuză să le
elibereze avizele de funcționare.
Chioșcurile de presă, ridicate cu marfă în ele
”De la noua schimbare a conducerii Primăriei, mă confrunt cu refuzul nejustificat de eliberare a acordurilor de funcționare, toți funcționând ilegal în acest moment. Ridicarea chioșcurilor de presă cu marfă în ele și toată această situație mă face să nu mai doresc să mai am vreo afacere vreodată pe domeniul public”, spune Udățeanu. Distribuitorul susține că, în luna martie 2017, Primăria a elaborat un nou regulament de amplasare a chioșcurilor de presă, obligându-l să cumpere un model nou, adică să investească bani în proiectare, cumpărare și montare. ”Acest proiect este în derulare, mai precis arhitectul are nevoie de timp să realizeze mobilierul interior, cu rafturi după dimensiunile revistelor, cărților etc. și documentația tehnică necesară construcției chioșcului. Noi, ca tâmpiții, credeam că domnul primar vrea un proiect pentru 10 ani, nu să le schimbăm din trei în trei ani. Florarii au venit cu chioșcuri mai vechi, dar puțin vopsite, fără rafturi și sisteme de siguranță”, a declarat pentru Cotidianul Ștefan Udățeanu. El susține că florarii ”care sunt apărați de parlamentarii pe care îi au și de minorități”, nu au fost asaltați și amenințați de reprezentanții Primăriei.
Se pierd câteva sute de locuri de muncă
Odată cu desființarea celor circa 50 de puncte de vânzare care
mai sunt în sectorul 4, câteva sute de persoane își vor pierde și
locurile de muncă, societățile de distribuție vor falimenta, iar
editurile vor avea de suferit. ”În spatele unui chioșc sunt cel
puțin 20 de angajați, mai spune Udățeanu. De anul trecut și până
acum, circa 50 de chioșcuri au fost ridicate, dar 20 sunt și acum
neocupate. Omul se întreabă de ce nu le ridică pe acestea
Primăria.
Distribuitorul ne-a relatat că actualul primar Daniel Băluță,
într-o discuție ce a avut loc anul trecut, le-a spus să nu-și facă
griji pentru locurile de muncă, pentru că le va da el. ”Am încercat
sâmbătă, 10 iunie, să oprim acțiunea de ridicare a două chioșcuri
de la Piața Norilor, care funcționau de mai bine de 10 ani în acea
zonă și care, până la venirea actualei conduceri a Primăriei, au
avut acte în regulă”, spune distribuitorul. ”Probabil că vor veni
peste noi sâmbătă sau duminică, așa se obișnuiește în sectorul 4.
Consider că este un abuz continuarea ridicării chioșcurilor atât
timp cât firmele de distribuție din sector au depus la Primărie un
grafic în luna mai, prin care se angajează să mobileze cu noile
chioșcuri”, ne-a mai spus Udățeanu. Oamenii spun că doresc un
comerț civilizat, ”dar nu se poate peste noapte, avem nevoie de
susținere, de timp, înțelegere și de garanții din partea primăriei,
pentru investiția pe care o facem (un chioșc costă între 8.000 și
12.000 de euro, în funcție de dotări)”.
Protocolul care nu există
Contactat telefonic, purtătorul de cuvât al Primăriei Sectorului 4, fostul jurnalist Cristian Zărescu, ne-a declarat că distribuitorii, ca și florarii, știau că trebuie să schimbe chioșcurile de anul trecut, când s-a semnat un protocol comun. ”Nu există nicio somație. Florarii s-au mișcat mai repede. Aveau chioșcuri cu prelate fixate cu bare de lemn”, a recunoscut Zărescu. El a promis că ne va transmite protocolul invocat, dar nu am primit nimic. Ștefan Udățeanu, care este și vicepreședinte al Asociației Distribuitorilor, ne-a spus că nu există niciun protocol în acest sens. Mai mult, într-o discuție cu Cristian Zărescu, care are și calitatea de consilier personal al primarului Daniel Băluță, acesta le-a reproșat că nu au făcut nimic până acum în privința schimbării chioșcurilor. ”Nu există niciun protocol cu noi, ci doar cu florarii. Cu noi a avut doar discuții. Primăria s-a repezit pe 10 iunie să desființeze două chioșcuri (foto). Noi am protestat, iar acum suntem somați să ni le desființăm singuri”, spune distribuitorul. Oamenii cer primarului un răgaz de 3-4 luni pentru a se putea adapta actualelor cerințe ale acestuia. Ei spun că sunt înregistrați la ANAF, la Registrul Comerțului, că plătesc taxe și impozite, numai Primăria nu le dă avizele de funcționare și vor cere în instanță anularea dispoziției de primar în baza căreia sunt ridicate chioșcurile. ”Nu mai au oamenii de unde să cumpere ziare. Doar pe la gurile de metrou mai sunt chioșcuri. Noi am funcționat în chioșcurile Acces Press, aprobate de Consiliul General și concesionate pe 49 de ani. Nu erau deloc uzate”, ne-a mai spus Ștefan Udățeanu.
Din categoria:Politica