Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri
Vălenii de Munte fost solicitați să intervină noaptea trecută,
pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a cuprins o
locuință din localitatea Starchiojd, str. Macului.
Progresiv, pentru gestionarea operativă evenimentului,
la locul indicat au fost mobilizate 4 autospeciale de stingere, o
autospecială de primă intervenție și comandă, un echipaj SMURD și,
în sprijin, o ambulanță din cadrul SAJ Prahova.
La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se
manifesta generalizat și violent la o casă, pe o suprafață de
aproximativ 250 mp.
Pompierii au depus eforturi pentru a evita propagarea
flăcărilor, reușind să localizeze incendiul în cel mai scurt timp.
În jurul orei 04:00, incendiul a fost lichidat.
Din fericire, acest eveniment nu a fost soldat cu
victime. Două persoane au suferit atac de panică, fiind asistate de
echipajele medicale prezente la fața locului, ulterior refuzând
transportul la spital.
Incendiul a pornit de la un coș de fum neprotejat termic
față de prezența materialelor combustibile din zona de
ardere.
În acest context, amintim populației o serie de reguli
pe care este esențial să le respecte pe tot parcursul sezonului
rece, pentru a evita astfel de evenimente nefericite:
– coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate
obligatoriu cel puţin o dată pe an;
– în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu
tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se
răspândească şi să constituie surse de aprindere;
– coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate
faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi
acoperişurilor.
ISU Prahova