Noaptea trecută, în jurul orei 01:45, pompierii
prahoveni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui
incendiu produs la rampa de gunoi din
Boldești-Scăeni.
Incendiul s-a întins pe o suprafață de aproximativ 1500
mp.
26 pompieri au depus eforturi pentru lichidarea
incendiului.
Tehnica de intervenție: 3 autospeciale de stingere cu
apă și spumă, două autocisterne și o autospecială de primă
intervenție și comandă.
Mesaj RO ALERT :
Astăzi dimineață, în jurul orei 8,45, ISU Prahova a emis
un mesaj de alertă RO ALERT.
Întârzierea datorându-se schimbării direcției vântului,
aducând fumul degajat spre Ploiești .
„Focul a izbucnit în jurul orei 01.40 la depozitul de
deșeuri municipale nepericuloase SC VITALIA SPM -TD.
Din primele informații de la fața locului incendiul s-a
produs în zona perimetrală de depozitare curentă, pe o suprafață
extinsă, cu flacără deschisă și degajare masivă de fum
caracteristic.” a precizat Garda de Mediu Prahova.
Localitățile afectate de fumul gros se numără Boldesti,
Paulesti, Bucov, Blejoi și Ploiești.
”În cursul nopții trecute, în jurul orei 01.00,
polițiștii din cadrul Poliției oraşului Boldești Scăeni au fost
sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că
se manifestă un incendiu la rampa de gunoi, din oraș.
În baza sesizării, s-a constituit o echipă complexă de
cercetare care s-a deplasat în zona indicată de
apelant.
În vederea lichidării incendiului, au intervenit
pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență
Prahova.
Tototată, la fața locului au fost prezente și
autoritățile locale, dar și reprezentanți ai Gărzii de Mediu
Prahova.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, sub
aspectul săvârșirii infracțiunii de incendierea oricărui tip de
deșeu și/sau substanță sau obiect, urmând a se stabili dacă sunt
întrunite elementele constitutive ale acesteia și a se formula
propuneri legale unității de parchet competent.”-IJP
PRAHOVA.
Foto-video:ISU PRAHOVA