Incident în apropierea Casei Albe

  • Postat în Fapt divers
  • la 23-05-2023 07:38
  • 180 vizualizări
Incident în apropierea Casei Albe
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Incident în apropierea Casei Albe

Autorităţile americane l-au arestat luni seara pe şoferul unui camion care a lovit barierele de securitate instalate în piaţa Lafayette din Washington, în apropiere de Casa Albă, a anunţat un purtător de cuvânt al Serviciului secret al SUA (USSS), transmite Reuters.

„Nu s-au înregistrat răniţi în rândul personalului Serviciului secret sau al Casei Albe, iar cauza şi modul în care s-a produs incidentul rămân sub investigaţie”, a scris pe Twitter Anthony Guglielmi, responsabil pentru comunicare al Serviciului, organismul ce asigură în SUA protecţia preşedinţilor.

Acesta a menţionat într-un al doilea mesaj pe Twitter că „este posibil ca şoferul să fi lovit intenţionat barierele”.

O filmare difuzată pe social medial căreia Reuters nu i-a putut verifica autenticitatea arată un camion izbindu-se de la mică distanţă de bariere pentru a doua oară, după cum susţine autorul postării.

Au fost închise mai multe străzi şi alei pietonale.

Potrivit Washington Post, hotelul Hay Adams, situat în zonă, a fost evacuat la solicitarea USSS.

Poliţia Districtului Columbia a verificat camionul şi nu a găsit nimic suspect, a mai indicat Serviciul Secret al SUA.

Cotidianul RO

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente