Infracțiuni la regimul rutier , în județul Prahova.15 septembrie 2024

  • Postat în Regional
  • la 16-09-2024 19:03
  • 131 vizualizări
Infracțiuni la regimul rutier , în județul Prahova.15 septembrie 2024
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Prahova la zi.

La data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 3.15, polițiștii Secției de Poliție nr.1 Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit, pentru control, pe strada Ștrandului, din municipiu un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din Ploiești.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 8.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit, pentru control, pe Bulevardul Republicii, un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, din municipiu.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

IJP PRAHOVA

Foto ilustrativ

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente