Preferi sa-ti inghiti secretele, fiindu-ti rusine de fiinta ta nemuritoare, dar intelege ca toti gresim, toti credem ca ne controlam inima, ca apoi, printr-un zambet fals, sa mascam toata ura ce am acumulat-o pe parcurs. Spune-ne ca nu stii sa urasti! Tu nu ai putea sa te cobori atat de adanc in infern fara sa nu ti se schimbe privirea. Ochii tai inca isi pastreaza licarirea, ei nu se rezuma la ignoranta ca a celor de aici, de jos. Ignoranta este puterea de a-ti arunca prietenii in strada, de a intoarce spatele cand cineva plange, de a te uita la cineva cum se autodistruge... Tu nu esti chiar atat de departe de lumina ca altii, condamnati sa nu mai simta. Noi nu iti putem oferi altceva decat ceea ce era inainte sa-ti iei zborul. Aceiasi nori de ploaie acopera orasul, cu ale sale cladiri degradante ce adapostesc paturi murdare, acelasi pamant, acoperit cu un strat gros de beton, pe care calca aceeasi ignoranta lume impreuna cu cel ce crezi ca nu-l poti uita. Nu poti ramane acolo, nu rezolvi nimic fiind singur, ratacit... Noi nu avem destula caldura decat sa-ti incalzesti vesnicile tale picioare reci, insa inima ti se va incalzi pe parcurs, dupa ce accepti ca, ciudat fiind cu propriile melodii stocate in minte, totul va fii in regula si ca, treptat, inima ta se va coace, se va maturiza indestul pentru a iubi cu toate terminatiile pe cel ce merita cu adevarat buzele tale.