Rezistența anticomunistă românească a fost o mișcare populară de luptă împotriva dictaturii Partidului Comunist Român, care a fost activă timp de mai mult de treizeci de ani, unii luptători izolați rezistând efectiv până la mijlocul anilor ’70 ai secolului trecut.

În România, opoziția armată a fost prima și una dintre cele mai organizate forme de rezistență împotriva regimului comunist. Abia după căderea dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, în decembrie 1989, detaliile acestei mișcări au fost aduse la cunoștința publicului.

Până la Revoluţia anticomunistă din 1989, românii auziseră despre existența unor aşa zise „bande armate”, via propaganda comunistă, care îi prezenta pe luptătorii anticomuniști drept niște tâlhari la drumul mare, în solda puterilor imperialiste externe.

Relativ numeroși, acești luptători au constituit mici grupuri înarmate care se auto-denumeau uneori „Haiduci”, răspândite pe tot cuprinsul ţării şi mai ales în Munții Carpați, unde se vor ascunde ani în șir din fața autorităților.

Între 1945…