Mats Wilander a declarat: „Ostapenko i-a furat victoria din mâini. Halep trebuia să câștige acest meci”.
Până la 6-4 și 3-0, Simona a jucat mizând pe regularitatea și capacitatea ei de a scoate „torpilele” Jelenei, forțând greșeala impetuoasei letone. Tactică stabilită împreună cu Darren Cahill și care se dovedise până atunci cât se poate de eficientă. Ratările lui Ostapenko erau sensibil mai multe decât reușitele. Comentând la ProTV, spuneam: „E momentul de care mă tem, când Ostapenko își zice Chiar nu mai am ce pierde, și va ataca și mai agresiv, dacă așa ceva este posibil”.
Simona nu a sesizat descătușarea de „fie ce-o fi” a adversarei și a menținut jocul de provocare a greșelii. Aici, cred că nu avea o apărare mai bună decât contraatacul, ar fi trebuit s-o „desumfle” pe bombardieră, asumându-și niște lovituri înțepate. În special pe serviciul 2 al lui Ostapenko, moale și nesigur, punctul ei clar vulnerabil, Simona a preferat să trimită în exces retururi tactice, pe centrul terenului. Letona a zis mersi, a izbit și i-a intrat...
În setul decisiv, povestea s-a repetat aproape identic. Simona a condus cu 3-1, și din nou n-a sesizat declanșarea atacurilor „sinucigașe”, ca să le preîntâmpine atacând ea prima, și se putea, căci Ostapenko a continuat să servească greșit cu primul și foarte atacabil cu al doilea serviciu.
S-a ajuns ca totul să depindă de un milimetru, de o fracțiune de secundă, de hazard. La 3-3, letona a făcut break cu una dintre cele mai fantasmagorice mingi pe care le-am văzut într-o jumătate de veac de tenis: a trimis cu reverul lung de linie pe o traiectorie care mergea la peste 1 (un) metru în afara terenului. Mingea a lovit banda fileului, aproape de stâlp, și a deviat inimaginabil, cu aproape 2 (doi) metri spre dreapta, picând, ca un măr putred, la o palmă în terenul Simonei...