"Pe boltă stele tremurate purced sfiala să-şi aprindă
Şi ca o pasăre rănită se zbate biruitul soare; Noi stăm la mal uitaţi alături, când veşnica povestitoare Nemărginirea ei şi-o frânge în ochii tăi ca-ntr-o oglindă. Amurgu-şi flutură-n albastru năframa cu argint ţesută Şi tot mai rar îşi bate marea răsufletul domol de pace. Noi ocrotim atâta cântec acum, când buza noastră tace, Când mâinile îngemănate se strâng şi-şi spun povestea mută. Pribeag ni-e sufletul pe ape, şi marea ni-e acum stăpână, Căci ne-am topit de mult visarea în uriaşul piept de unde. Ea ne-a-mpletit iubirea-n valuri, în depărtările afunde... De-acuma, prinsă-n taina apei, nemuritoare-o să rămână." (Octavian Goga) |