Ceea ce harta a făcut pentru spațiu  – să traducă un fenomen natural într-o reprezentare artificială și intelectuală a acelui fenomen – o altă tehnologie, ceasul mecanic, a făcut-o pentru timp. Câtă vreme „s-a ținut socoteala” timpului, socoteala se făcea cu instrumente care subliniau acest proces natural: cadrane solare în jurul cărora să se miște umbra, clepsidre prin care să se scurgă nisipul ori să picure apa. Nu exista nicio nevoie anume de măsurare cu precizie a timpului sau de împărțire a zilei în fragmente minuscule. Pentru majoritatea oamenilor, mișcările soarelui ale lunii și ale stelelor ofereau singurele ceasuri de care aveau nevoie. În termenii medievistului francez Jacques Le Goff, viața era „dominată de ritmurile agrare, lipsită de grabă, nepăsătoare față de exactitate, indiferentă față de productivitate.”

Situația a început să se schimbe în a doua jumătate a Evului Mediu. Primii oameni care să fi cer...