La data de 23 august a.c., în jurul orei 16.00,
polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost
sesizați de dispeceratul Sistemului informatic de monitorizare
electronică despre faptul că s-a declanșat o alertă-apropiere de
dispozitive telefonice, telefonul agresorului cu cel al victimei,
alerta fiind primită pe strada Măgurii din comuna Poiana
Câmpina.
De urgență, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din verificări, reieșind faptul că bărbatul de 51 de ani, căruia i-a fost montat un dispozitiv de supraveghere în cursul zilei, în urma unui conflict cu soția sa, a venit la locuința unde se afla aceasta, fapt care îi era interzis prin măsurile dispuse prin ordinul provizoriu de protecție.
Bărbatul a fost condus la sediul unității de poliție în vederea audierii, iar în baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
Sursă:IPJ Prahova
Foto ilustrativ