Există oameni care tac fără nici un motiv. Sau. mai curând, au un motiv pe care nu îndrăznesc să-l mărturisească: n-au ce spune.

Alţii tac din lene. Gândul că ideea lor ar da naştere unor controverse îi împiedică s-o enunţe. Le e teamă de ivirea unor dezbateri pe care ar fi nevoiţi să le înfrunte. Se înspăimântă gândindu-se la efortul intelectual care ar trebui făcut ca să răspundă unor argumente, să le respingă sau să dezvolte altele noi. Tăcând, oamenii aceştia se feresc de orice bătaie de cap şi se complac în indolenţa lor obişnuită.

Există şi oameni care tac din sfială. Gândindu-se să-şi formuleze ideile, o stinghereală din cale-afară de puternică îi doboară. Le e frică să nu se zăpăcească. Se tem de ridicol. Şi se întreabă cu nelinişte mare dacă vorbirea lor va reproduce gândul până la capăt.

Pe lângă aceşti muţi puţini interesanţi, m...