..între coastele mele
Din coastele mele răzbește o pâclă de negru,
de flori ne-ncetate și fluturi pustii.
Din coastele mele un demon integru taie aripi de înger și suflete vii..
Nu pot să-mi explic nebunia din coaste,
e poate un val, poate un râu, poate-un sărut neaflat
și nici de-nțeles, n-am ce înțelege,
oricum e târziu, oricum e păcat..
Pun pielea de-o parte,
mă dezbrac ușor.
În fața ta sunt umbra timpului nemuritor care te roagă să m-atingi pe spate..
Doar fă-o!
Și ți-e teamă, te știu. Îți tremură degetele când le-avânți în pustiu.
Dar nu te speria, doar plimbă pe coaste
o pană de înger,
O notă de liră, un zgomot de clape și vezi ce se naște.
Și ce s-a născut între coastele mele?
Ce-ai produs cu nemurirea ta?
O luptă povarnică... e plin de ruine!
Ce-ai făcut tu, cu sufletul meu? L-ai înălțat spre steaua polară
Când demonul, mort, a căzut în infern..
Dar știi ce-i acum între coastele mele?
Nu-i ziua de ieri, nu-i pana de înger.. nici focul sau jindul etern.
E-un zgomot ușor singuratic cu ochii sclipind de-ntrebări..
acum între coastele mele, nu-i negru, sunt cele mai vii întâmplări..
http://niciuncuvant.com/