Am cioplit din fir de iarbă, răsărit pe-un colţ de dor, crud ca trupul de fecioară, alintat şi arzător, o-ntrebare ce se naşte-n nopţile fără de vise sau în zilele în care florile-s de vânt ucise. Dar au transformat-o stropii plânşi de nori, orfani de stele, şi-au strivit-o trecătorii-n paşii grei, purtaţi alene. Vă rog, daţi-i o aripă şi vorbiţi-i despre zbor, ajutaţi-o să plutească, să ajungă mai uşor, să şoptească, să renască, să ia chip de mângâiere, să se-aşeze la fereastră-n taină, ca o adiere.
Am pictat-o şi pe-un mugur ce-a prins formă pe un ram, proaspăt, vestitor de viaţă, simplu deşi fără hram. Cred că mi-a răpit-o-un flutur şi-au fugit înspre înalt, nici copacul n-a văzut-o doar o plânge supărat şi mă-ntreabă cum s-o strige dacă crengile-i, prea scurte, nu cunosc îmbrăţişarea regăsirilor tăcute.