Pentru ca ….
Fiecare suflet își poartă chipul care i se potrivește. Dacă
nu și-l are de la început croit pe seama și făptura lui, singur
și-l modelează, dinlăuntru în afară, încetul cu încetul. Nu e
linie, nu e trăsătură cât de neînsemnată în figura unui om care să
nu corespundă unui anume gest sufletesc. Mai întâi gura e modelată
de mișcările și de căldura cugetării, de vorbele pe care le spune
și mai ales de cele pe care nu le spune; apoi ochii, ochii care,
învăluind formele de afară cu privirea sufletului care se uită prin
ei, capătă, cu vremea, caracterul, expresia fundamentală, culoarea
privirii, a undei acesteia de viață, încărcată de dragoste sau de
ură, de bunătate sau de răutate, de lumină sau de întuneric, după
cuprinsul adâncului din care pleacă. Și toată fața, cu liniile și
cu mișcările ei, sfârșește astfel prin a fi opera firii noastre, a
sentimentelor și gândurilor noastre.”
Alexandru Vlahuta
Din categoria:Uncategorized