Publicat 8 mai 2024
Grupuri de interese formate din demnitari ai statului român și
interpuși pe numele cărora se adună banii. Protecție politică de la
vârful celor mai importante instituții. Averi prea mari ca să mai
încapă între granițele țării, ascunse în proprietăți imobiliare din
Vestul Europei.
În urmă cu un an, am pornit pe urmele unei astfel de povești,
după ce un ziar regional din Franța a scris despre un grup de
investitori români care a cumpărat un castel din Hexagon pentru a-l
transforma în hotel de lux. Deși vorbeau de un grup de români,
francezii menționau un singur nume – Benjamin Gont – după toate
aparențele, o persoană aflată în rolul de paravan.
Am mers în Franța să aflăm povestea castelului cumpărat de
misterioșii investitori români și ne-am întors în țară pentru a lua
urma banilor. Am descoperit o grupare creată și protejată de oameni
politici girați de la vârful coaliției de guvernare. O grupare care
a pus stăpânire pe cea mai cunoscută stațiune turistică a țării,
transformând-o într-o sursă de îmbogățire.