Spiritele se agită din nou în privinţa megainvestiţiei de 7 miliarde euro în reactoarele 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă. „Doresc să demarăm în cel mai scurt timp posibil investiţiile de la unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă“, a declarat zilele trecute premierul Sorin Grindeanu.

La sfârşitul anului trecut, preşedintele Iohannis afirma că „autorităţile guvernamentale lucrează la aceste negocieri (cu investitorii selectaţi din China – n.r), pe care eu îmi imaginez că le-ar putea finaliza într-un termen rezonabil, poate la anul, şi, atunci, putem să intrăm într-o zonă efectivă de dezvoltare a investiţiei, care ar fi benefică pentru România“. Nimic nou, în ultimii ani, tot timpul au fost aproape de a se face, aproape de a semna contractul cu chinezii, toţi factorii decizionali îşi exprimă sau şi-au exprimat susţinerea pentru proiect, există dorinţă. Realizări practice: 0. Şi există riscul să rămână la această bornă, după cum vom explica în continuare.
Pe 9 noiembrie 2015, reprezentanţii Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power Corporation (CGN), un colos cu afaceri de zeci de miliarde de euro, au semnat Memorandumul de Înţelegere privind dezvoltarea, construcţia, operarea şi dezafectarea unităţilor 3 şi 4 ale Centralei nuclearo-electrice Cernavodă, cu o capacitate instalată de 1.400 MW. Documentul, ce implică Nuclearelectrica, din partea statului român, şi China General Nuclear Power, din partea statului chinez, prevede cadrul general al proiectului: procentajele minime deţinute de către fiecare parte, contribuţia SNN la proiect, etapele acestuia. Costul investiţiei a fost estimat la circa 6,5 miliarde euro.
Dar memorandumul nu este un contract, astfel încât nu obligă la nimic părţile. De atunci până în prezent s-a lucrat la proiectul tehnic, la negocierea procentajelor exacte deţinute de către fiecare parte în compania de proiect, termenul de realizare, termenii comerciali ai investiţiei. Or, exact la partea comercială apare cea mai mare problemă. Chinezii nu fac investiţii de amploare în străinătate fără a beneficia de garanţii de stat. La ei, acest lucru reprezintă o problemă de viaţă şi de moarte, la propriu: dacă o investiţie eşuează, responsabilii pot plăti inclusiv cu viaţa. Iar Cernavodă nu face excepţie, aşa că au cerut garanţii: un preţ minim garantat de desfacere al energiei pe piaţă, pe baza contractelor pentru diferenţă. Deci vor practic un ajutor de stat.

În ce constă ajutorul de stat cerut de chinezi
Un contract pentru diferenţă reprezintă pentru energie un preţ garantat şi, dacă preţul pieţei este sub acest nivel, atunci statul plăteşte diferenţa până la nivelul garantat. Adică primeşte o primă de la stat, la un nivel de referinţă agreat, pentru energia pe care o vând în piaţă. Astfel, preţul la care vinde investitorul energia are o componentă de piaţă plus una fixă, de la stat.
Specialişti din fostul Minister al Energiei au făcut şi calculele de rentabilitate ale proiectului 3 şi 4, în condiţiile ajutorului de stat făcut prin contractul pentru diferenţă.

Astfel, investiţia de la Cernavodă şi-ar recupera costurile, pe durata de viaţă a reactoarelor, la un preţ-ţintă de 82 euro/MWh, dublu faţă de preţul mediu de tranzacţionare al energiei de azi. Este vorba despre preţul minim de vânzare a energiei electrice, care ar urma să-i fie garantat investitorului prin mecanismul contractului pentru diferenţă. La o durată de exploatare de cel puţin 30 de ani, rezultă un cuantum al subvenţiei de 10 miliarde euro, cu 50% peste ce ar urma să investească chinezii. La acest rezultat am ajuns înmulţind 82 de euro cu 1.400 de MW capacitate instalată, cu 24 de ore pe zi (reactoarele funcţionează în bandă), cu 30 de zile pe lună, cu 12 luni şi cu 30 de ani. O sumă imensă, cu care statul român, adică noi toţi, ar trebui să contribuie pentru două noi reactoare nucleare, miza declarată fiind securitatea energetică a României.

Nimic fără Bruxelles
Dar, mai întâi şi mai întâi, primul pas care trebuie făcut este notificarea la Bruxelles pentru această schemă de ajutor de stat, durata medie a unui răspuns pentru acest tip de speţă fiind de doi ani. Presupunând că, odată stabilită, prin contract, ca fermă, decizia de a investi a chinezilor doar pe baza ajutorului de stat amintit, de aici apar sincopele. UE, mai precis DG Competiton, autoritatea de Concurenţă a Comisiei Europene, acceptă cu greu această formă de ajutor de stat la investiţiile de pe teritoriul statelor membre. Anglia, încă în UE acum doi ani, a reuşit acest lucru – chinezii vor construi mai multe centrale nucleare pe teritoriul său, dar doar după ani de zile de negocieri cu Bruxelles-ul. Or, România nu a negociat încă nimic. Chiar şi cu influenţa şi forţa economică a Regatului Unit, a fost nevoie de un efort logistic şi de lobby enorm din partea britanicilor.
Aproape un deceniu au durat negocierile cu Bruxelles-ul, până când Anglia a primit acordul de a implementa contractele pentru diferenţă, necesare pentru atragerea de investiţii chineze de 26 miliarde lire în grupuri nucleare noi. Dacă Angliei i-au trebuit 10 ani, aproape nu îndrăznim să ne gândim cât
ne-ar trebui nouă.

Cât câștigă România
O altă problemă legată de partenerul chinez este offset-ul, adică ce procentaj din investiţia totală rămâne în ţară. Or, chinezii lucrează de obicei în străinătate cu un offset de 60-70%, adică două treimi din suma totală pe care o investesc să se întoarcă în China, prin achiziţia de echipamente, consultanţă, salarii. Precedentele guverne au ridicat această problemă, spunând că, pentru România, un astfel de procentaj este inacceptabil. Actualul Guvern nu s-a pronunţat, până acum, în această problemă.
O mulţime de probleme, aşadar, puţine răspunsuri până în prezent. Guvernul Dacian Cioloş, prin ministrul Energiei Victor Grigorescu, impusese un termen-limită: 20 decembrie 2016. Nimic nu s-a întâmplat până atunci, Grigorescu a precizat că lasă această problemă următorului guvern. În prezent, nu mai există niciun termen asumat pentru încheierea contractului între părţi.
Dacă nimic nu e clar în ceea ce priveşte înţelegerea cu chinezii, ce este clar în schimb este că proiectul de extindere a capacităţii nucleare de la Cernavodă cu două reactoare noi a costat până acum foarte mulţi bani, circa 1 miliard de euro. Din acest motiv, proiectul se va regăsi în forma finală a strategiei energetice a României. Care va fi exact forma, nu se ştie.