Administrația Bazinală de Apă Crișuri (A.B.A. Crișuri) a început lucrările pentru îmbunătățirea retenției de apă în regiunile afectate de secetă din Câmpia de Vest, în cadrul unui proiect de importanță majoră.
Intervențiile vizează Canalul Colector, principalul canal al sistemului de desecare și irigații care leagă Crișul Repede de Crișul Negru, precum și sectoarele colmatate de pe Ierul Îngust și Valea Salcia, în zona amonte de barajul Șimian I.
„Având în vedere schimbările climatice și provocările aduse de secetă, este esențial să ne asigurăm că zonele vulnerabile dispun de infrastructura necesară pentru a face față acestor fenomene extreme. Din acest motiv, am căutat să suplimentăm sursele proprii de finanțare cu fonduri europene. În prezent, suntem singura Administrație Bazinală de Apă din țară care a obținut finanțare prin Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene. În decembrie, am finalizat cu succes procedura de achiziție pentru proiectarea și executarea lucrărilor, iar astăzi am deschis șantierele pentru cele trei loturi contractate”, a declarat Pásztor Sándor, directorul A.B.A. Crișuri.
Investiție de peste 23 de milioane de lei
Proiectul are o valoare totală de 23,8 milioane de lei și include lucrări de reprofilare a albiilor, excavații și umpluturi de pământ pe Valea Salcia, Ierul Îngust și Canalul Colector. Lucrările vor facilita retenția apei în albie și vor spori capacitatea regiunilor de a face față schimbărilor climatice.
Intervențiile se vor desfășura pe o lungime totală de 42,5 kilometri și vor beneficia 25 de localități bihorene, printre care Șimian, Săcueni, Diosig, Salonta, Girișu de Criș, Cefa și multe altele. Aceste lucrări vor îmbunătăți gestionarea apei în perioadele de secetă și vor contribui la reducerea riscului de inundații, printr-o capacitate mai mare de stocare a apei.
„Suntem încrezători că aceste lucrări vor contribui la o gestionare mai eficientă a resurselor de apă, cu un impact pozitiv asupra mediului și comunităților din zona Câmpiei de Vest”, a mai precizat Pásztor Sándor.
Lucrări planificate pentru a proteja ecosistemul
Pentru a minimiza impactul asupra ecosistemului local, lucrările de excavație sunt programate să se desfășoare între lunile ianuarie și februarie, perioadă în care activitatea faunistică și floristică este redusă. Proiectul respectă regimul de protecție a speciilor din zonă și include măsuri pentru a limita efectele asupra mediului.
Beneficii pentru comunități și mediu
Pe lângă rezolvarea problemelor cauzate de secetă, proiectul va aduce beneficii semnificative și în gestionarea inundațiilor, prin creșterea capacității de stocare a apei.
Această investiție reprezintă un pas important în adaptarea regiunii la schimbările climatice, contribuind la protejarea resurselor naturale și la sprijinirea comunităților locale. Proiectul implementat de A.B.A. Crișuri demonstrează angajamentul autorităților în fața provocărilor climatice, fiind un exemplu de bune practici în gestionarea sustenabilă a resurselor de apă.