Iohannis scapă OMV de taxa de solidaritate. Legea a fost retrimisă la Parlament
Klaus Iohannis a retrimis la Parlament Legea care aprobă
Ordonanța de Urgență a Guvernului României, cu privire la impozitul
de solidaritate. Cazul a inflamat opinia publică la început de an,
după ce Ministerul de Finanțe și Rareș Bogdan s-au contrat pe
chestiunea profitului record obținut de OMV care ar fi trebuit
impozitat, informează Evz.
Conform sursei citate, Iohannis a formulat o cerere de
reexaminare a Legii de aprobare a OUG 132/2022, care se referă la
impunerea unui impozit, în cazul unor societăți comerciale care
raportează profituri foarte mari.
Aceste taxe de solidaritate au fost impuse de mai multe țări
din Uniunea Europeană, prin aprobarea Regulamentului de aplicare
1.854/2022.
Ordonanța de urgență nr. 186/2022 a stabilit cuantumul, modul
de calcul și destinația contribuției de solidaritate.
Potrivit Regulamentului european această lege are caracter
temporar, contribuția de solidaritate urmând a fi plătită de
societățile comerciale care desfășoară activități în sectoarele
țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor și care au
ponderea acestor activități în cifra de afaceri de peste 75%
inclusiv.
Iată textul integral al cererii:
„CERERE DE REEXAMINARE
asupra
Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.
186/2022 privind unele măsuri de punere în aplicare a
Regulamentului (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie 2022
privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei
prețurilor ridicate la energie
La data de 31 martie 2023, Parlamentul a transmis
Președintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru
aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 186/2022 privind
unele măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/1.854
al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de
urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie
(Pl-x nr. 128/2023).
Legea are ca obiect de reglementare aprobarea OUG nr. 186/2022
prin care a fost creat cadrul legal pentru punerea în aplicare a
Regulamentului (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie 2022
privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei
prețurilor ridicate la energie, în contextul îndeplinirii de către
România a obligațiilor ce-i revin, derivate din calitatea sa de
stat membru al Uniunii Europene, în scopul asigurării finanțării
investițiilor în proiecte energetice strategice și a resurselor
necesare pentru protejarea populației de efectele creșterii
prețurilor la energie.
Ordonanța de urgență nr. 186/2022 a stabilit cuantumul, modul
de calcul și destinația contribuției de solidaritate. Potrivit
Regulamentului european aceasta are caracter temporar. Contribuția
de solidaritate va fi plătită de societățile comerciale care
desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale,
cărbunelui și rafinăriilor și care au ponderea acestor activități
în cifra de afaceri de peste 75% inclusiv. Aceasta se va calcula
prin aplicarea unei cote de 60% asupra bazei, iar baza se
calculează pe baza profiturilor impozabile anuale, în exercițiul
financiar 2022 și, respectiv, în exercițiul financiar 2023, care
depășesc cu mai mult de 20% media profiturilor impozabile aferente
exercițiilor financiare din perioada 2018-2021. Încasările din
contribuția de solidaritate urmează a fi utilizate, cu aplicarea
mecanismului prevăzut de articolele 6 și 7 ale Ordonanței de
urgență nr. 186/2022, pentru măsuri de sprijin financiar pentru
consumatorii finali de energie, în special pentru gospodăriile
vulnerabile, măsuri de sprijin financiar pentru a contribui la
reducerea consumului de energie, măsuri de sprijin financiar pentru
sprijinirea întreprinderilor din industriile mari consumatoare de
energie, măsuri de sprijin financiar pentru dezvoltarea autonomiei
energetice, în special investiții în conformitate cu obiectivele
REPowerEU, prevăzute în planul REPowerEU și în REPowerEU: acțiuni
europene comune, cum ar fi proiecte cu o dimensiune
transfrontalieră, măsuri menite să reducă efectele negative ale
crizei energetice.
Regulamentul (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie
2022 definește, la art. 2 pct. 17, societățile din Uniune și
sediile permanente care desfășoară activități în sectoarele
țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor, astfel:
„societăți din Uniune sau sedii permanente care generează cel puțin
75 % din cifra lor de afaceri din activități economice în domeniul
extracției, mineritului, rafinării țițeiului sau fabricării
produselor de cocserie, astfel cum se menționează în Regulamentul
(CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al
Consiliului”.
Totodată, conform art.15 al Regulamentului (UE) 2022/1.854 al
Consiliului din 6 octombrie 2022: „Contribuția de solidaritate
temporară pentru societățile din Uniune și sediile permanente, care
desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale,
cărbunelui și rafinăriilor, inclusiv pentru cele care fac parte
dintr-un grup consolidat doar în scopuri fiscale, se calculează pe
baza profiturilor impozabile, astfel cum sunt stabilite în temeiul
normelor fiscale naționale, în exercițiul financiar 2022 și/sau în
exercițiul financiar 2023 și pe întreaga durată a acestora, care
depășesc cu mai mult de 20 % media profiturilor impozabile, astfel
cum au fost stabilite în temeiul normelor fiscale naționale, din
cele patru exerciții financiare care încep la 1 ianuarie 2018 sau
se desfășoară după această dată”. Totodată, potrivit art. 16 din
Regulament referitor la rata pentru calcularea contribuției de
solidaritate temporare, „(1) Rata aplicabilă pentru calcularea
contribuției de solidaritate temporare este de cel puțin 33 % din
baza menționată la articolul 15. (2) Contribuția de solidaritate
temporară se aplică în plus față de impozitele și taxele obișnuite
aplicabile în conformitate cu dreptul intern al unui stat
membru”.
Legea supusă reexaminării a fost adoptată tacit de Senat, în
calitate de primă Cameră competentă. Camera Deputaților, în
calitate de Cameră decizională, a aprobat OUG nr. 186/2022 cu
modificări și completări, introducând un nou alineat, alin. (6) la
art. 1. Potrivit textului nou introdus, este detaliat modul în care
se va calcula ponderea în cadrul procentului de 75% din cifra de
afaceri a activităților din sectoarele țițeiului, gazelor naturale,
cărbunelui și rafinăriilor. În acest scop sunt stabilite prețuri de
referință ce vor fi incluse în calculul ponderii în cifra de
afaceri societăților ce desfășoară astfel de activități, dar nu mai
puțin decât media cotațiilor la bursa de la Londra sau Viena, după
caz, în anul fiscal/exercițiul financiar de referință.
Față de conținutul normativ al legii transmise la promulgare,
considerăm însă că unele dispoziții nu sunt îndeajuns de clare,
astfel încât să ofere siguranța de a nu genera probleme în aplicare
și, prin urmare, se impun a fi reanalizate de către Parlament.
Astfel, este necesar să fie reanalizat și clarificat mecanismul de
calcul privind contribuția de solidaritate temporară, pentru
evitarea unor situații în care aplicarea normelor ar fi îngreunată
sau ar genera alte efecte decât cele urmărite de legiuitor.
Menționăm că potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, referitor la conținutul și fundamentarea soluțiilor
legislative: „Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli
necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare
stabilitate și eficiență legislativă (…)”.
Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere
competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm
reexaminarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 186/2022 privind unele măsuri de punere în aplicare
a Regulamentului (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie
2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei
prețurilor ridicate la energie.
PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNIS”
https://activenews.ro/